Bătălia pentru Cotroceni pe fundal de criză: deficit de 2,3% din PIB şi ameninţarea ratingului "junk"
George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 25 aprilie
S.B.Internaţional / 11 aprilie
Trupele americane sunt autorizate să fie desfăşurate în jurul Canalului Panama, conform unui acord bilateral, o concesie majoră făcută Washingtonului, chiar dacă posibilitatea unor baze militare este exclusă, potrivit news.ro.
A.B.Internaţional / 10 aprilie
R.S.Internaţional / 8 aprilie
Statele Unite au desfăşurat drone de supraveghere cu rază lungă de acţiune în sudul Japoniei, la Okinawa, în apropiere de Taiwan, anunţă marţi ministrul japonez al Apărării Gen Nakatani, relatează AFP.
A.B.Internaţional / 8 aprilie
Statele Unite ale Americii vor desfăşura drone de supraveghere cu rază lungă de acţiune în sudul Japoniei, la Okinawa, lângă Taiwan, a anunţat ministrul apărării nipon Gen Nakatani, informează AFP, care afirmă cele ce umrează.
S.B.Politică / 4 aprilie
România urmează să primească un model nou de sistem PATRIOT din SUA, a declarat, vineri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, acesta precizând că achiziţia a fost contractată şi a fost efectuată şi plata în acest sens, potrivit Agerpres.
A.B.Internaţional / 3 aprilie
Polonia va aloca anul viitor circa 5% din Produsul său Intern Brut (PIB) pentru cheltuielile militare, comparativ cu 4,7% anul acesta, a anunţat joi ministrul polonez al apărării, informează AFP, care afirmă cele ce urmează.
A.B.Internaţional / 3 aprilie
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a sosit în Ungaria, înfruntând mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI), la invitaţia aliatului său fidel Viktor Orban, scrie AFP, care indică cele ce urmează.
R.S.Internaţional / 27 martie
Salvatorii încă îi caută pe cei patru soldaţi americani dispăruţi în timpul unui exerciţiu militar în Lituania, potrivit declaraţiilor făcute miercuri seara de un purtător de cuvânt al NATO, scrie Xinhua.
A.B.Internaţional / 20 martie
Israelul a intensificat bombardamentele asupra Fâşiei Gaza, la o zi după ce a emis un "ultim avertisment" către Hamas privind eliberarea ostaticilor, relatează AFP, de la care transmitem următoarele.
M.P.Internaţional / 18 martie
Canada caută posibile alternative la acordul său de a cumpăra avioane de luptă americane, în parte pentru că se bazează prea mult pe Statele Unite pentru securitate, a declarat luni prim-ministrul Mark Carney, citat de Reuters.
George Marinescu
A.V.
Andrei Iacomi
George Marinescu
Dan Nicolaie
Cornel Codiţă
![]() | 4.9772 |
![]() | 4.3734 |
![]() | 5.2988 |
![]() | 5.8179 |
![]() | 468.2581 |
convertor valutar
»=George Marinescu