CORESPONDENŢĂ DIN CIPRUFlaounes, pasca sărată sau dulce pentru Învierea Domnului
George MarinescuInternaţional / 4 mai
George MarinescuInternaţional / 4 mai
V.G.Miscellanea / 4 ianuarie 2023
Papa Francisc l-a descris pe predecesorul său, regretatul papă emerit Benedict al XVI-lea, drept un mare comunicator al credinţei, informează Agerpres.
M.C.Internaţional / 3 ianuarie 2023
Credincioşii îndoliaţi au revenit marţi la bazilica Sfântul Petru din Roma pentru a se reculege la rămăşiţele pământeşti ale fostului papă Benedict al XVI-lea, transmite ANSA, conform Agerpres.
MAKEZiarul BURSA #Miscellanea / 12 august 2022
• a) Viitorul în trecut
G.U.Miscellanea / 23 aprilie 2022
Sfânta Lumină de la Mormântul Sfânt din Ierusalim, adusă de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a ajuns astăzi la Bucureşti, informează Agerpres.
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 27 aprilie 2020
MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 7 decembrie 2018
MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 13 aprilie 2018
D.I.Miscellanea / 7 aprilie 2018
Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă, în această seară, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, informează Agerpres.
Andrei StanMiscellanea / 15 aprilie 2017
Lumina Sfântă s-a aprins astăzi în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, de unde va fi trimisă în ţări din întreaga lume, inclusiv în ţara noastră.
MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 9 septembrie 2016
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Macroeconomie / 30 iunie 2015
Willy HomnerRevista Presei / 11 octombrie 2014
• ADEVARUL
MAKEZiarul BURSA #Editorial / 27 februarie 2007
• Ereticul episcop Marcion din Sinope a susţinut că Iisus şi Cristos au fost două persoane diferite
Dan Nicolaie
Călin Rechea
George Marinescu
A.V.
A.V.
O.D.
Euro | 4.9748 |
Dolar SUA | 4.7860 |
Franc elveţian | 5.3158 |
Liră sterlină | 6.0002 |
Gram de aur | 402.6698 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie