Actualizare 17:23 Marius Şcuta va conduce activitatea JLL din România
JLL l-a desemnat pe Marius Şcuta ca director în exerciţiu pentru activitatea din ţara noastră, dupa anunţul făcut de Gijs Klomp, care se va întoarce în Praga, unde va lucra pentru altă companie, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.
În noul său rol, Marius Şcuta (care conduce în prezent departamentul de birouri şi reprezentare exclusivă a chiriaşilor) va fi susţinut îndeaproape de Troy Javaher, CEE Head of Capital Markets al JLL, care a condus în trecut activitatea biroului din România.
Gijs Klomp s-a alăturat JLL în mai 2013, relocându-se la Bucureşti după ce a petrecut 11 ani în Praga, ocupând poziţii legate de investiţii imobiliare comerciale.
Marius Şcuta a declarat: "Gijs a fost un ambasador excelent pentru JLL, promovând cu succes România şi perspectivele sale atractive pentru afaceri internaţionale. Regretăm plecarea lui, însă îi dorim în continuare succes cu ocazia întoarcerii sale la Praga. Suntem, de asemenea, foarte încântaţi de perspectivele de afaceri ale JLL în România şi aşteaptăm cu nerăbdare să continuăm ce am început, prin creşterea continuă a capacităţilor noastre şi prin livrarea unor servicii exceptionale pentru clienţii noştri".
---
CBRE, activant pe piaţa globală de consultanţă imobiliară, a anunţat angajarea lui Gijs Klomp, fost Director general al JLL România, pe poziţia de Director al departamentului Capital Markets, arată un comunicat remis redacţiei.
Potrivit documentului, Klomp va conduce echipa din România şi pe cele la nivel de regiune CEE şi va coordona activităţile de vânzare ale unui important client internaţional în ţările aparţinând CEE.
Răzvan Iorgu, Directorul general al CBRE România a afirmat: "Suntem încântaţi de alăturarea lui Gijs echipei din România. Am investit puternic în angajările strategice din ultimele 18 luni, iar Gijs, unul dintre liderii regionali în domeniul imobiliar, va spori valoarea echipei noastre. Gijs îşi va aduce experienţa în compania noastră, în beneficiul clienţilor nostri, la cel mai înalt nivel profesional".
Gijs Klomp sa va alătura companiei CBRE părăsind poziţiile de Director general şi Director Capital Markets al JLL România.
Ȋnainte de poziţia deţinută la JLL România, Klomp a lucrat pentru ING Real Estate Investment Management.
CBRE Group, Inc. (NYSE:CBG), companie listată la S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este o firmă de servicii comerciale. Compania are aproximativ 44,000 de angajaţi (excluzând afiliaţii) şi deserveşte proprietarii de active imobiliare, investitorii şi chiriaşii prin intermediul celor peste 350 de birouri (excluzând afiliaţii). CBRE oferă consultanţă strategică şi executorie pentru vânzarea sau închirierea proprietatilor, servicii corporatiste, managementul proiectelor, proprietăţilor şi altor facilităţi, consultanţă în materie de credite ipotecare, estimare şi evaluare, planuri de dezvoltare, managementul investiţiei, precum şi cercetare şi consultanţă.