CCR: Referendumul pentru definirea familiei intră în linie dreaptă

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 18 septembrie 2018

Referendumul pentru definirea familiei intră în linie dreaptă

Judecătorii Curţii Constituţionale a României au decis, ieri, că legea de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie respectă dispoziţiile Legii fundamentale privitoare la constituire.

Legea de revizuire a fost adoptată în urmă cu o săptămână de plenul Senatului.

Conform dispoziţiilor articolului 23 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, instanţa constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia.

Procedura iniţierii unui referendum pe această chestiune a fost demarată de Coaliţia Pentru Familie, care a strâns 3 milioane de semnături pentru susţinerea modificării art. 48 din Constituţie.

Pentru a fi pusă în practică iniţiativa cetăţenească era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor. Ea fost votată prin vot nominal, iar 107 senatori au votat "pentru" şi doar 13 au fost "contra" (senatorii USR). Şapte senatori (de la PNL şi UDMR) s-au abţinut de la vot.

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".

Liderii coaliţiei parlamentare PSD-ALDE au declarat, iniţial, că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie, dar în ultimele zile s-a conturat ideea ca acesta să fie organizat pe parcursul a două zile, deoarece este necesară prezenţa la vot a 30% din numărul total al alegătorilor care, la 1 iulie 2018, era de 18.903.900 de persoane. Pentru ca referendumul să fie validat de CCR este necesar ca la urne să se prezinte aproape 6 milioane de cetăţeni cu drept de vot.

Prin această iniţiativă va fi pus în acord textul constituţional cu acela din Codul Civil. Conform art. 271 din Codul Civil, căsătoria se încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al acestora.

Conform art. 277 alin.1 din Codul Civil, este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex. Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede: "Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România".

Articolul reglementează şi situaţia parteneriatelor civile, iar în alineatul 3 se spune: "Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România".

Singurul drept recunoscut partenerilor de acelaşi sex este cel privind libera circulaţie în interiorul Uniunii Europene.

În acest sens, alineatul 4 al art. 277 reglementează: "Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile".

Practic, prin referendumul din 7 octombrie, coaliţia guvernamentală PSD-ALDE şi parlamentarii PNL, în urma demersului iniţiat de Coaliţia Pentru Familie, pun de acord prevederile constituţionale cu cele din Codul Civil referitoare la căsătorie. Un referendum care va scoate din bugetul de stat 40 de milioane de euro.

Cu toate acestea, un grup de 12 organizaţii neguvernamentale au tras, ieri, un semnal de alarmă cu privire la organizarea acestui referendum. Ele au solicitat prim-ministrului Viorica Dăncilă adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru introducerea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot (SIMPV) şi de prevenire a votului ilegal la acest referendum. În prezent, sistemul este folosit, conform legii, doar la alegerile locale şi parlamentare, dar nu este utilizat la referendumuri.

Solicitarea ONG-urilor a fost făcută în contextul în care Autoritatea Electorală Permanentă susţine că "textul actual al Legii nr. 3/2000 nu conţine prevederi referitoare la SIMPV sau trimiteri corespunzătoare la textul Legii 208/2015 şi nici prevederi referitoare la operatorii de calculator care asigură funcţionarea SIMPV. Prin urmare, în prezent nu există temei legal pentru utilizarea SIMPV în cazul unui referendum".

Cele 11 organizaţii semnatare ale scrisorii adresate Vioricăi Dăncilă consideră că este necesară utilizarea SIMPV, deoarece nu există alte metode eficiente de verificare a votanţilor în timp real şi nici pentru prezentarea unor informaţii esenţiale despre prezenţa la referendum, votul pe listele suplimentare sau utilizarea urnei speciale.

În documentul trimis şefului Guvernului se mai arată: "Conform legii actuale, situaţia potenţialelor voturi multiple ar trebui verificată de către AEP, fapt care este total contraproductiv şi care ar însuma resurse semnificative de timp, fonduri şi personal. Verificarea trebuie realizată preventiv, iar datele publicate în timp real".

Scrisoarea deschisă a fost semnată de Asociaţia pentru Dezvoltare, Transparenţă şi Participare Publică "CIVICA" (CIVICA), Centrul pentru Studiul Democraţiei, CENTRAS - Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale, Centrul pentru Resurse Civice, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul Român pentru Politici Europene, Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Expert Forum (EFOR), Freedom House, Funky Citizens, Forum Apulum şi Geeks for Democracy.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Marinescu, spune și de Maior, fă-i o odă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb