CE consideră că Ungaria nu a progresat destul privind reformele şi propune suspendarea a 7,5 miliarde euro din fonduri

G.D.
Internaţional / 30 noiembrie 2022

CE consideră că Ungaria nu a progresat destul privind reformele şi propune suspendarea a 7,5 miliarde euro din fonduri

Comisia Europeană a prezentat astăzi o evaluare privind Ungaria în care arată că statul nu a progresat suficient în privinţa reformelor şi trebuie să îndeplinească o serie de jaloane esenţiale pentru fondurile de Redresare şi Rezilienţă, transmite News.ro.

Comisia Europeană consideră că, "deşi au fost făcuţi paşi, încă există un risc pentru bugetul UE, în contextul în care măsurile de remediere care mai trebuie îndeplinite sunt de natură structurală şi orizontală", potrivit sursei citate.

"Deşi o serie de reforme au fost întreprinse sau sunt în curs de desfăşurare, Ungaria nu a reuşit să pună în aplicare în mod adecvat aspectele centrale ale celor 17 măsuri de remediere necesare, convenite în cadrul mecanismului general de condiţionalitate, până la termenul limită de 19 noiembrie, aşa cum se angajase. Acestea se referă, în special, la eficacitatea autorităţii de integritate nou înfiinţate şi la procedura de control judiciar al deciziilor de urmărire penală", mai indică sursa menţionată.

Prin urmare, Comisia Europeană a concluzionat că rămân condiţiile de aplicare a regulamentului şi că vor fi necesari paşi esenţiali suplimentari pentru a elimina riscurile rămase pentru bugetul UE în Ungaria. Astfel, Comisia a decis să îşi menţină propunerea iniţială din 18 septembrie de a suspenda 65% din angajamentele pentru trei programe operaţionale din cadrul politicii de coeziune, în valoare de 7,5 miliarde euro. Totodată, Comisia îşi menţine propunerea de a nu fi încheiat niciun angajament juridic cu niciun fond de interes public.

Consiliul UE va avea acum termen până la 19 decembrie pentru a vota pe acest subiect, fiind necesară o majoritate calificată astfel încât suspendarea fondurilor să intre în vigoare.

"Comisia, după ce s-a asigurat că au fost incluse etape esenţiale privind independenţa judiciară şi protejarea bugetului UE, a decis, de asemenea, să aprobe astăzi Planul de Redresare şi Rezilienţă al Ungariei, cu condiţia implementării integrale şi eficiente a jaloanelor cerute. De fapt, în planul de redresare şi de rezilienţă, şi în vederea soluţionării breşelor care pun în pericol bugetul UE, Ungaria s-a angajat să adopte cele 17 măsuri de remediere, împreună cu alte reforme ale statului de drept cu privire la independenţa judiciară, sub forma unui set clar definit de 27 de «super jaloane». Acest lucru înseamnă că nu este posibilă nicio plată în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă până când Ungaria nu implementează integral şi corect aceste 27 de «superjaloane»", mai arată CE.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Foarte bine, sa vada Orban cu nu doar el poate santaja....

    Da, dar asta este santaj democratic

    1. alipirea ungariei la rusia este singura optiune pentru orban

    UE nu ar trebui sa santajeze tarile cu banii .

    1. UE e sat de prosti in care jmekerii joaca la doua capete, fura cat pot duce si fac pe victimele .

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb