Ce ne asteaptă în 2021?

A.T.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 5 ianuarie 2021

Ce ne asteaptă în 2021?

Fiecare început de an vine cu noi planuri şi aşteptări, iar după furtunosul 2020 care ne-a pus în faţa unor situaţii nemaiîntâlnite, marcat de restricţii şi limitări de neconceput care în alte condiţii ar fi revoltat orice cetăţean, toţi ochii se îndreaptă cu speranţă şi încredere către 2021.

2021 (MMXXI) este anul curent al calendarului gregorian, care a început într-o zi de vineri, dar şi ultimul an înaintea anului sabatic. A fost desemnat de către Naţiunile Unite anul internaţional al păcii şi încrederii, al economiei creative pentru dezvoltare durabilă, dar şi anul internaţional al fructelor şi legumelor (să re­cunoaştem că sună cam ironic).

Totodată, Organizaţia Mondială a Muncii a desemnat 2021 drept anul internaţional pentru eliminarea muncii copiilor, iar Ro Health Review numeşte noul an - anul internaţional al lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi îngrijirii. 2021 este şi anul european al căilor ferate, din perspectiva Uniunii Europene.

2021 - Anul Bivolului de Metal

Potrivit horoscopului chinezesc, 2021 este Anul Bivolului de Metal, care îşi va face simţită prezenţa de pe 12 februarie. După Anul Şobolanului de Metal, marcat de agitaţie pe plan Mondial, noul an chinezesc ne va aduce un an la fel de intens. Potrivit tradiţiei, boul este un animal care munceşte din greu, aşa că specialiştii estimează că 2021 va fi plin de satisfacţii pentru cei care depun eforturi pentru a realiza ceva. De asemenea, potrivit zodiacului chinezesc, bivolul semnifică putere - prin ascultare, pace şi unitate. Culorile anului sunt verde şi roşu. Verdele reprezintă natura, în timp ce roşul simbolizează focul.

5 - Vibraţia universală a anului 2021

Numerologii ne anunţă că 2021 stă sub vibraţia cifrei 5 (2021=2+2+1=5). Potrivit acestora, energia cifrei 5 aduce schimbări dinamice, surprize, dar şi noi oportunităţi. În timp ce numărul patru (n.r. cifra anului 2020) reprezintă întreaga lume a creaţiei fizice, numărul cinci reprezintă rezultatul lumii fizice care acţionează asupra individului. Numerologii ne anunţă că 5 are o energie care simbolizează lucrurile în mişcare, aventura, neaşteptatul, întorsăturile bruşte, fără avertismente. Anul universal 5 poate aduce surprize, răsturnări neaşteptate de situaţii, transformări şi netezeşte într-un fel drumul înainte, fiind un an de tranzit şi de cotitură, potrivit numerologilor. Specialiştii ne mai spun că marea lecţie a acestui an este de fapt adevărata libertate care începe odată cu respectarea libertăţii celorlalţi şi cu iubirea necondiţionată.

2021 un an cu noroc?

Numărul 21 este legat de noroc, risc, riscuri şi aruncarea zarurilor. Este numărul de locuri pe o matriţă standard şi numărul de şilingi dintr-o guinee, moneda pariurilor şi curselor de cai. Este, totodată, şi numele unui cunoscut joc de cărţi.

De asemenea, 21 este numărul atomic al elementului chimic scandiu descoperit în 1879 şi clasificat drept element de pământ rar. 21 este al 8-lea număr din secvenţa Fibonacci, precedat de 13 şi urmat de 34. În timpul primului război mondial Imperiul japonez a trimis o listă de 21 de cereri guvernului chinez.

Se mai spune că, numerologic, numărul 21 reprezintă atât un spirit creativ, cât şi un partener în mare parte de încredere. Energia lui 21 este optimistă, atât de optimistă şi entuziastă încât tinde să îi inspire pe ceilalţi. Semnificaţia numărului 21 este derivată din esenţa sa. Ca o privire de ansamblu, numerologia numărul 21 reprezintă o compoziţie care conţine ideile de: expresia de sine creativă, optimism, inspiraţie, relaţii, diplomaţie.

Pe măsură ce cauţi semnificaţii ale anului 2021 şi ale cifrelor care îl compun găseşti tot mai multe curiozităţi care puse într-un anumit context pentru unii devin ghid.

Tendinţe 2021

Realistic vorbind, anul 2021 se va contura după câteva tendinţe principale:

- Lupta pentru vaccinare. După efortul de descoperire a unui antidot împotriva coronavirusului, pe măsură ce primele vaccinuri devin disponibile în cantitate, accentul trece pe efortul de distribuire şi incertitudinea cu privire la câţi oameni sunt dispuşi să se vaccineze.

- O redresare economică. Economiile încearcă să se regrupeze după lovitura primită de pandemie, iar recuperarea va fi cel mai probabil neuniformă, ca în fiecare război existând câştigători şi înfrânţi. Până la găsirea unui echilibru, guvernele vor trebui să fie atente la sprijinirea companiilor, dar şi a lucrătorilor rămaşi fără locuri de muncă. Economiştii estimează că decalajul dintre firmele puternice şi cele slabe se va lărgi.

- Remedierea tulburărilor din plan international. Neînţelegerile statelor cu privire la Tratatul Climatic sau la Pactul Nuclear sunt câteva aspecte care trebuie rezolvate.

- Tensiunile SUA-China. Specialiştii nu se aşteaptă ca Joe Biden să anuleze războiul comercial cu China. În schimb, în opinia analiştilor, el va dori să repare relaţiile cu aliaţii.

- Ce urmează după digitalizarea accelerată. În 2020, pandemia a accelerat adoptarea multor comportamente tehnologice, de la videoconferinţe şi cumpărături online, până la telemunca şi şcoala online. În 2021, măsura în care aceste modificări vor rămâne sau se vor retrage, va deveni mai clară.

- O lume mai puţin liberă. Specialiştii consideră că turismul se va diminua şi îşi va schimba forma, cu un accent mai mare pe călătoriile interne. Companiile aeriene, lanţurile hoteliere şi producătorii de aeronave se vor afla în dificultate, la fel şi universităţile care se bazează foarte mult pe studenţii străini. Şi schimbul cultural va avea de suferit.

- O oportunitate pentru schimbările climatice. O scânteie de optimism pe fondul crizei este şansa de a lua măsuri privind schimbările climatice, deoarece guvernele investesc în planuri de redresare ecologică pentru a crea locuri de muncă şi a reduce emisiile.

2021 promite să fie un an imprevizibil, având în vedere interacţiunile dintre pandemie, o redresare economică inegală şi o geopolitică cu turbulenţe.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Trebuie să scăpăm de bivolul de metal de la Cotroceni care s-a dovedit a fi o slugă a Vestului și a corporațiilor, fără pic de demnitate personală și națională.

    1. Ce legatura are cu subiectul, mormonule?

      Degeaba scapi de bivolul de care spui , ca se pregateste venirea in loc , a lui Ciolos , si conform legii lui Murphy , dupa rau vine si mai rau !

    este un plan mondial de a pune populatia cu botul pe labe . Rowan Atkinson (Bean) spunea ca in Anglia , se intampla exact aceleasi lucruri ca si la noi , adica daca nu te inchini la covid esti pus la zid .asa ca , sorosistii ,sa nu o mai suga cu conspiratia ca a devenit , realitate , sau sa inventeze altceva . Soros , simte ca , crapa si vrea mai repede sa vada haos dupa el . oamenii ar trebui sa faca ceva concret ca sa stopeze aceasta nenorocire , decat sa priveasca cu speranta si bla, bla ,bla .

    interesant ca tocmai in "sabat" economic se intra din 2022!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb