Ce vrea să facă noul guvern

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 17 decembrie 2008

Ce vrea să facă noul guvern

Înfiinţarea Camerelor Agricole şi a Caselor de Credit Rural

Programul de guvernare PDL-PSD prevede reforma administrativă a agriculturii prin înfiinţarea Camerelor Agricole şi a Caselor de Credit Rural, obiective pe care şi le-a propus şi alianţa DA după câştigarea alegerilor în 2004, dar care nu au fost realizate.

Un alt punct prevăzut în programul de guvernare este absorbţia integrală a fondurilor europene pentru agricultură prin proiecte tip "Fermierul" şi prin cofinanţare de la bugetul de stat şi acordarea de consultanţă gratuită pentru asocierea şi realizarea proiectelor în fermele comerciale.

Noul guvern intenţionează de asemenea să reducă acciza la motorină pentru lucrările agricole până la 21euro/tonă, subvenţionarea seminţelor selecţionate, a materialului săditor şi a materialului seminal genetic ameliorat, inclusiv prin suportarea de la buget a costurilor de marcare şi identificare a animalelor, precum şi a tratamentelor antiepizootice.

Nivelul mediu al subvenţiilor pentru toate tipurile de sprijin acordate sectorului agricol va fi anual de 1500 lei/hectar.

Programul noului guvern are în vedere extinderea suprafeţelor de păduri până la 30% din suprafaţa României în următorii patru ani şi împiedicarea despăduririlor şi tăierii ilegale de masă lemnoasă prin adoptarea de urgenţă a unui pachet legislativ, precum şi înfiinţarea unei unităţi pentru paza pădurilor şi a parcurilor naturale.

Pentru creşterea producţiei agricole, Programul de guvernare sus-ţine stimularea comasării voluntare a terenurilor şi exploatarea eficientă a acestora, dezvoltarea zootehniei, îmbunătăţirea păşunilor, a pomiculturilor, legumiculturii şi viniculturii, precum şi stimularea producţiei ecologice.

În acelaşi timp, programul prevede reabilitarea digurilor de la Dunăre, repararea şi punerea în funcţiune a unei suprafeţe de 1,5 milioane ha cu irigaţii, stimularea culturilor energetice şi folosirea mai eficientă a îngrăşămintelor pentru a îmbunătăţi gradul de utilizare a acestora şi a reduce impactul asupra mediului, pentru modernizarea şi extinderea sistemului de îmbunătăţiri funciare, adaptarea agriculturii la schimbările climatice. De asemenea, noul guvern PDL-PSD vizează menţinerea preţurilor alimentelor de bază în limite rezonabile, inclusiv prin aplicarea codului de bune practici pentru comerţul cu produse agroalimentare încheiat cu marile reţele de magazine.

Totodată, potrivit programului pentru perioada 2009-2012, este susţinută creşterea exporturilor de produse agro-alimentare prin acordarea de sprijin financiar pentru susţinerea şi promovarea brandurilor româneşti, prin sprijinirea asocierii întreprinzătorilor autohtoni şi afilierea lor la structuri din afara ţării.

Opt din zece români ar putea avea acces la reţeaua de apă potabilă

Noul program de guvernare pentru 2009-2012 prevede ca 80% din populaţia României să aibă acces la alimentarea cu apă potabilă, iar 69% să aibă asigurate canalizarea şi epurarea apelor uzate menajere.

Ministerul mediului va mai trebui să aibă în vedere, în următorii patru ani, accesul la surse sigure de alimentare cu apă potabilă, asigurarea surselor de alimentare cu apă în zonele deficitare şi a alimentării cu apă potabilă la standarde europene prin reabilitarea şi modernizarea staţiilor de tratare şi a reţelelor de distribuţie a apei potabile.

Programul de guvernare între 2009 şi 2012 prevede şi reducerea cantităţilor de apă prelevată din sursele de apă de suprafaţă şi subterane prin creşterea gradului de recirculare în industrie şi dezvoltarea sistemului de monitorizare a apelor subterane.

Capitolul privind mediul propus de coaliţia PD-L - PSD vizează, totodată, reducerea decalajului actual faţă de alte state membre ale Uniunii Europene (UE) şi dintre regiunile de dezvoltare ale Româ-niei cu privire la infrastructura de mediu, prin stimularea investiţiilor în domeniu şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu.

Pentru creşterea calităţii vieţii noul guvern propune scăderea riscului de producere a dezastrelor naturale şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor prin crearea unei strategii de apărare împotriva inundaţiilor. Aceasta vizează amenajarea bazinelor hidrografice, îmbunătăţirea prognozelor, creşterea timpilor de reacţie a populaţiei şi a autorităţilor implicate, precum şi îmbunătăţirea exploatării coordonate a acumulărilor. De asemenea, ministerul va trebui să aprobe Planul de contingenţă pentru intervenţii în caz de poluare accidentală a apelor fluviului Dunărea.

Înnoirea parcului auto va fi stimulată prin instrumente fiscale

Noul guvern are în vedere şi introducerea de instrumente fiscale pentru stimularea înnoirii parcului auto naţional, adoptarea planurilor de reducere a emisiilor de poluanţi în atmosferă, precum şi a sistemelor de management pentru fluidizarea traficului în mediul urban. Programul de guvernare nu prevede, însă, măsuri concrete în acest sens.

În plus, Sistemul Naţional de Monitorizare al Calităţii Aerului şi cel de Monitorizare a Radioactivităţii vor fi extinse, iar guvernul va lua măsuri inclusiv pentru reducerea nivelului de zgomot şi vibraţii în zonele rezidenţiale, planificarea amenajării urbane, promovarea transportului public urban şi a transportului urban "verde", dar şi de reabilitare a zonelor poluate şi refacerea mediului în zonele industriale abandonate.

Noul program de guvernare are în vedere şi o corelare a politicilor de mediu cu politicile din domeniul sănătăţii publice, prin elaborarea şi implementarea unui Program Naţional de Acţiune pentru Sănătate şi Mediu cu finanţarea investiţiilor în zonele critice, extinderea suprafeţelor verzi cu rol de agrement şi îmbunătăţirea microclimatului.

În ce priveşte managementul deşeurilor şi salubrizarea localităţilor, guvernanţii vor urmări revizuirea Strategiei Naţionale de Gestiune a Deşeurilor, elaborarea şi implementarea Planului Naţional de Gestiune a Deşeurilor pentru perioada 2009 - 2013, precum şi valorificarea deşeurilor urbane pentru producerea de energie "verde" şi a deşeurilor industriale inerte în construcţii şi infrastructura de transport.

Alte direcţii de acţiune prevăzute în programul de guvernare se referă la susţinerea unei agriculturi ecologice, încurajarea utilizării îngrăşămintelor naturale şi reducerea folosirii pesticidelor, întărirea controlului în domeniul utilizării şi trasabilităţii organismelor modificate genetic şi pesticidelor, precum şi limitarea efectelor negative ale substanţelor chimice periculoase.

Alocaţia de stat pentru copii poate creşte la cel puţin 200 lei

până în 2012

Programul de guvernare al PD-L şi PSD în perioada 2009-2012 prevede creşterea alocaţiei de stat pentru copii la cel puţin 200 lei, creşterea numărului de creşe de stat şi încurajarea înfiinţării de creşe de către structurile societăţii civile. Alocaţia pentru creşterea copilului este de 40 lei în prezent şi urmează să fie majorată la 42 lei, din ianuarie 2009. Reprezentanţii Ministerului Muncii sus-ţin că din luna ianuarie a anului viitor vor beneficia de acest drept şi tinerii de peste 18 ani ce urmează cursuri de învăţământ liceal şi profesional.

Programul de guvernare mai prevede reducerea numărului de copii aflaţi în instituţii publice sau private prin reintegrarea lor în familia naturală, precum şi sprijinirea familiei extinse ca alternativă şi dezvoltarea reţelei de servicii profesionalizate de îngrijire a copiilor la domiciliu.

În ce priveşte asigurarea egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei, experţii din coaliţia guvernamentală propun aplicarea de politici favorabile femeilor, pentru a le asigura condiţii corespunzătoare în vederea adaptării la schimbările imediate şi viitoare de pe piaţa muncii. Programul nu prevede însă care vor fi măsurile de stimulare a agenţilor economici pentru a promova angajarea femeilor disponibilizate din unităţile economice ce-şi vor restrânge activitatea în 2009.

Noul guvern îşi propune, de asemenea, să elimine discriminările la care sunt supuse unele femei pe piaţa muncii, în viaţa social-economică, culturală şi politică, prin introducerea unei reprezentări minimale a femeilor în Parlament şi în primele două linii ierarhice ale guvernului. Această măsură, însă, ar urma să intre în vigoare abia din 2012, când va începe următorul ciclu electoral.

Documentul mai prevede înfiinţarea de noi adăposturi pentru victimele violenţei în familie şi de centre de asistenţă destinate agresorilor familiali, precum şi transformarea unităţilor medico-sociale în centre pentru îngrijirea de lungă durată a persoanelor vârstnice dependente.

Două companii naţionale pentru infrastructura de transport rutier

Noul guvern va reorganiza activităţile de construcţie şi întreţinere a infrastructurii de transport rutier prin înfiinţarea "Companiei Naţionale de Autostrăzi" şi a "Companiei Naţionale de Drumuri", se arată în programul noului guvern. Până în prezent, responsabilităţi ca administrarea, exploatarea, întreţinerea, modernizarea şi dezvoltarea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi de pe teritoriul României, erau în atribuţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), ce funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Printre alte principale direcţii de acţiune ale Programului de guvernare cu privire la transportul rutier se numără şi modificarea legislaţiei privind modalităţile şi condiţiile de participare la licitaţiile pentru lucrările necesare îmbunătăţirii infrastructurii de transport, eliminând principiul "cel mai mic preţ câştigă", care s-a dovedit păgubos şi introducând respectarea termenelor parţiale drept condiţie de reziliere unilaterală a contractului. De asemenea, firmele care nu au respectat anumite prevederi contractuale (preţ, calitate, termen de finalizare), ar putea fi depunctate la licitaţii, noul Executiv intenţionând constituirea unei baze de date cu acestea.

Programul mai cuprinde, la capitolul "Autostrăzi", finalizarea porţiunii între Borş şi Târgu Mureş (254 de km), din Autostrada Transilvania (total 415 km), urmând ca porţiunea între Târgu Mureş şi Braşov (161 km) să fie finalizată în 2013-2014 şi finalizarea tronsonului de autostrada Bucureşti - Comarnic (110 km), urmând ca tronsonul Comarnic - Braşov (56 km) să fie realizat prin concesiune cu finalizare în 2013-2014. Conform programului de guvernare este necesară asigurarea, până în anul 2012, a capacităţii portante de 11,5 tone/osie pentru toate drumurile europene, refacerea a 5.000 km de drumuri naţionale la nivel calitativ european.

Noul Guvern intenţionează şi unificarea activităţilor de control în trafic ale RAR, ARR, CNA, CND, în cadrul Inspectoratului de Control în Transportul Rutier, care va lucra împreună cu Poliţia Rutieră.

La capitolul "Transport feroviar", programul cuprinde finalizarea până în anul 2009 a lucrărilor de modernizare a tronsonului de cale ferată Bucureşti - Constanţa şi până în anul 2011 a tronsonului Câmpina - Braşov, porţiuni din coridorul IV pan European, respectiv devansarea termenului de finalizare a lucrărilor de modernizare, din anul 2013 în anul 2012, a tronsonului Curtici - Braşov, parte a Coridorului lV paneuropean, prin împărţirea în sectoare scurte.

În plus, este prevăzută modificarea taxei de utilizare a infrastructurii (TUI) prin introducerea plăţii pe vagon faţă de plata pe tren existentă în prezent prin reducerea TUI cu până la 25% pentru trenurile de marfă cu circulaţie permanentă şi instituirea TUI preferenţial pentru transportul RO-LA (camioane transportate în vagoane speciale).

De asemenea, se intenţionează continuarea programului de înnoire şi modernizare a parcului de material rulant pentru transportul de călători prin: achiziţia a 100 de rame electrice noi, achiziţia a circa 500 de vagoane noi, modernizarea a circa 700 de vagoane şi a 300 de locomotive din parcul existent şi începerea lucrărilor la linia V de metrou: Ghencea - Drumul Taberei - Eroilor -Universitate - Pantelimon cu finalizarea primului tronson Ghencea - Eroilor până în 2012.

În cadrul transportului naval, ca principale obiective de guvernare se disting construirea unui pod peste Canalul Dunăre - Marea Neagră în zona Agigea ,care să facă legătura cu autostrada A2 şi centura la nivel de autostrada a Municipiului Constanţa şi elaborarea legislaţiei pentru implementarea programului Comisiei Europene privind dezvoltarea transportului pe căile navigabile interioare (NAIADES).

Programul în domeniul transportului aerian cuprinde câteva puncte importante: finalizarea terminalului de pasageri de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pentru atingerea unei capacităţi de 5 milioane de pasageri pe an şi acordarea de sprijin tehnic şi financiar pentru aeroporturile care deservesc zone cu potenţial turistic ridicat (Suceava, Tulcea, Satu-Mare, Baia-Mare, Iaşi).

În plus, se urmăreşte creşterea eficienţei activităţii Companiei Tarom, pentru consolidarea poziţiei de membru în alianţa Sky Team, în vederea listării la bursă şi privatizării, se mai arată în programul de guvernare.

Punctul de pensie rămâne 45% din salariul brut

Programul de guvernare propus de Alianţa PD-L - PSD prevede menţinerea în 2009 a valorii punc-tului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie, introducerea pensiei sociale minime garantate, diversificarea tipurilor de pensii, dar şi revederea legilor privind sindicatele şi patronatele. Primul punct din strategia de guvernare a Alianţei se referă la asigurarea sustenabilităţii financiare a sistemului public de pensii, în condiţiile menţinerii valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie. Potrivit datelor din anexa programului de guvernare pe 2009-2012, salariul mediu brut lunar al românilor a fost estimat la peste 1.700 lei pentru anul viitor.

Alianţa a mai prevăzut pentru anul viitor eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte pensiile pentru persoanele încadrate în fostele grupe de muncă I şi II, precum şi pentru condiţii speciale şi deosebite de muncă, conform prevederilor Legii 218/2008, începând cu 1 octombrie 2009.

Noul Guvern va avea de urmărit şi aplicarea prevederilor noii legis-laţii privind sistemul public de pensii pentru agricultori, dar şi diversificarea tipurilor de pensii prin introducerea pensiilor în regim ocupaţional, pe structuri profesionale.

O altă intenţie a noii coaliţii se referă la stimularea economisirii prin pensiile facultative administrate privat, precum şi la înfiinţarea fondului de garantare a drepturilor participanţilor la sistemul de pensii private şi elaborarea legii de organizare şi funcţionare a sistemului de plată a pensiilor din sistemul privat.

Noul guvern va avea ca obiectiv şi revederea întregului pachet de legi privind sindicatele, patronatele, negocierile colective, conflictele de muncă.

În documentul care va sta la baza guvernării în următorii patru ani se va arată că guvernul se va retrage din Consiliul Economic şi Social şi va revizui legislaţia privind modul de organizare şi funcţionare a acestei instituţii. În plus, se va ţinti revitalizarea dialogului social, inclusiv prin participarea companiilor multinaţionale.

Salariul minim brut la 500 euro până adoptăm euro

Programul de guvernare pe 2009-2012 prevede ţintirea unui salariu minim brut de 500 euro la data intrării României în zona euro şi creşterea salariului minim brut pe economie la 50% din salariul mediu brut pe economie până la sfârşitul lui 2012.

De asemenea, Guvernul PD-L - PSD susţine că vrea să crească salariul mediu brut nominal pe economie cu aproximativ 60% în perioada 2009-2012. În prezent, salariul minim brut pe economie este de 540 lei (circa 140 euro), iar de la 1 ianuarie 2009 acesta ar urma să crească la 600 lei. Câştigul salarial mediu brut pe economie era de 1.795 lei (479 euro) în octombrie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), iar Banca Naţională a României (BNR) are în vedere adoptarea monedei unice europene în 2014.

Noul program de guvernare prevede şi creşterea gradului de ocupare de la circa 59%, în prezent, la minimum 65%, în anul 2012 şi măsuri de creştere a participării la formarea profesională continuă de la 2% la minimum 7% din populaţia în vârstă de muncă între 25-64 de ani şi pentru susţinerea înfiinţării şi funcţionării comitetelor sectoriale.

Cele patru obiective avute în vedere de Guvernul PD-L - PSD sunt "echilibrarea pieţei muncii şi reducerea deficitelor sectoriale de forţă de muncă, creşterea gradului de flexibilizare a pieţei muncii, îmbunătăţirea accesului pe piaţa forţei de muncă a grupurilor defavorizate, dezvoltarea pieţei muncii incluzive şi îmbătrânirea activă şi întărirea dialogului social la toate nivelurile în scopul creşterii aportului acestuia la dezvoltarea economică şi socială".

În perioada de guvernare 2009-2012 ar urma să aibă loc şi reorganizarea Agenţiilor Judeţene de Ocupare şi Formare Profesională, astfel încât acestea să fie prezente şi în mediul rural, restructurarea centrelor de formare profesională a serviciului public şi punerea lor în sistem de competitivitate pentru ocupare şi formare profesională, precum şi stimularea, prin măsuri fiscale, a participării salariaţilor la formarea profesională continuă.

Tot în program sunt prevăzute şi asigurarea serviciilor de formare profesională pentru persoanele din mediul rural şi din cadrul grupurilor vulnerabile, stimularea rămâ-nerii pe piaţa muncii a persoanelor care au împlinit vârsta de pensionare, precum şi atragerea în activitate a persoanelor pensionate apte de muncă, intensificarea procesului legislativ şi de aplicare a măsurilor instituţionale care vizează reducerea muncii la negru şi redimensionarea competenţelor şi a atribuţiilor instituţiilor de control în scopul creşterii exigenţei şi responsabilităţii în actul de control al raporturilor de muncă, precum şi în ceea ce priveşte asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă.

Reducerea taxelor şi acordarea unor facilităţi fiscale în turism

Una dintre principalele măsuri cuprinse în Programul de Guvernare pe perioada 2009 - 2012 al noului Executiv pe domeniul Turism prevede reducerea numărului de taxe şi acordarea unor facilităţi fiscale pentru operatorii privaţi din acest sector. De asemenea, potrivit Programului de Guvernare pe perioada 2009 - 2012, noul Executiv urmăreşte restructurarea instituţională şi înfiinţarea unei organizaţii specializate pentru politica de marketing în turism şi elaborarea programului multianual de promovare a turismului românesc.

Totodată, în document se prevede înfiinţarea unui nou sistem de autorizare a facilităţilor de cazare, înfiinţarea de parcuri turistice şi dezvoltarea turismului rural.

Programul de Guvernare al mandatului lui Emil Boc urmăreşte, de asemenea, elaborarea unor planuri specifice de acţiune pentru turismul regional, pe litoralul românesc, în Delta Dunarii, turismul montan, respectiv pentru turismul de afaceri, ecumenic, medical, balnear, cultural.

În ce priveşte segmentul social, se urmăreşte creşterea gradului de accesibilitate a pachetelor de servicii turistice pentru pensionari, studenţi, elevi şi adulţi activi cu venituri modeste, precum şi dezvoltarea sistemului de învăţământ vocaţional turistic astfel încât să corespundă cerinţelor pieţei.

Populaţia şi firmele vor fi încurajate să diminueze consumul de energie

Executivul va revizui Strategia Energetică Naţională, în conformitate cu planul de acţiune privind securitatea şi solidaritatea energetică a Uniunii Europene, în scopul reducerii progresive a emisiilor de gaze cu efect de seră, conform angajamentelor asumate. Astfel, populaţia şi companiile vor fi încurajate să îşi diminueze consumurile energetice prin utilizarea unor tehnologii eficiente energetic, izolarea termică a locuinţelor şi utilizarea de autovehicule cu grad redus de poluare. În plus, statul va susţine producerea de energie ieftină şi nepoluantă din surse regenerabile şi va căuta să identifice şi să adopte măsuri fezabile de stocare geologică a dioxidului de carbon.

Unităţile 3 şi 4 Cernavodă vor fi finalizate până 2012

Unităţile 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice (CNE) de la Cernavodă vor fi finalizate până 2012, potrivit programului de guvernare PDL-PSD, cu doi-trei ani mai devreme decât termenul estimat iniţial, pentru 2014-2015. În ceea ce priveşte obiectivele de guvernare în domeniul energiei, coaliţia de guvernare doreşte reformularea urgentă a strategiei energetice a României în toate componentele ei: purtători de energie, generare, transport, distribuţie, economisire şi eficienţă energetică, protecţia mediului, cât şi coordonarea unitară a sectorului energetic în cadrul unei structuri coerente la nivelul executivului.

De asemenea, programul de guvernare mai prevede realizarea de studii de fezabilitate care să identifice oportunitatea construcţiei unei noi hidrocentrale pe Dunăre şi a unei noi centrale nucleare, precum şi finalizarea proiectelor hidro aflate în diverse faze de execuţie din surse financiare proprii, precum şi în parteneriat public-privat.

Programul îşi mai propune "reorganizarea autorităţilor de reglementare în domeniul energiei, astfel încât să răspundă actualei etape de dezvoltare a pieţei şi adoptarea unor metodologii de calcul a preţurilor şi tarifelor care să permită reflectarea reală a influenţei serviciilor în structura costurilor în deplin respect faţă de consumator şi faţă de principiile transparenţei".

Totodată, "modificarea legislaţiei în sensul obligării producătorilor de a oferi exclusiv prin intermediul pieţei libere întreaga cantitate de energie produsă", este un alt punct din capitolul destinat Energiei şi resurselor minerale, din cadrul programului noului guvern.

Iniţial, era estimat că cele două reactoare de la CNE Cernavodă urmau să fie construite în 2014-2015.

Nuclearelectrica, împreună cu cei şase investitori, ArcelorMittal, CEZ, GdF-Suez, Enel, Iberdrola şi RWE Power, au semnat la 20 noiembrie 2008 Acordul Investitorilor pentru înfiinţarea companiei de proiect (SC EnergoNuclear SA) care va construi, pune în funcţiune şi exploata Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă. Contibuţia statului român va fi de circa două miliarde euro. Este estimat ca acest proiect să fie realizat în 77 de luni, potrivit Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Proiectul urmează să se realizeze în două etape: etapa de pre-proiect, care se estimează să dureze 18 luni, de la înregistrarea viitoarei societăţi comerciale şi a doua etapă, care este etapa propriu-zisă de realizare a proiectului, având o durată de circa şase ani, au anunţat .

Costul estimat pentru cele două reactoare este de patru miliarde euro.

Buget de 6% din PIB pentru Sănătate şi mărirea salariilor din sistem

Creşterea bugetului Sănătăţii la 6% din PIB până în 2012, mărirea salariilor personalului, transparenţă totală în cheltuirea banilor publici şi medicamente gratuite pentru copii, elevi, studenţi, gravide şi lăuze - printre obiectivele pe Sănătate ale viitorului guvern, pentru perioada 2009-2012. Potrivit programului de guvernare, viitorul cabinet îşi propune, de asemenea, să dezvolte programele de prevenţie şi depistare precoce a bolilor, să redreseze şi să dezvolte asistenţa medicală din mediul rural şi să accelereze procesul de descentralizare în sistemul de sănătate.

Printre obicetivele noului guvern se mai numără creşterea finanţării sistemului de urgenţă şi dezvoltarea serviciilor de tip SMURD, astfel încât acestea să acopere toată ţara, precum şi asigurarea de mijloace de transport medical, inclusiv aerian sau naval.

Programul de guvernare mai include demararea efectivă a procesului de acreditare a spitalelor, astfel încât să existe "un standard de spital" care să asigure reguli şi condiţii egale pentru desfăşurarea activităţii tuturor spitalelor.

Noul Guvern mai promite, în programul de guvernare 2009-2012, asigurarea de caravane medicale constituite din 15-20 unităţi mobile în zonele rurale şi greu accesibile. De asemenea, Guvernul îşi propune corelarea acţiunilor din România cu cele din Programul Comunitar în domeniul sănătăţii stabilit de Uniunea Europeană pentru perioada 2008-2013.

În ceea ce priveşte sectorul de sănătate privat, noul Executiv îşi propune stimularea asigurărilor de sănătate private, prin delimitarea îngrijirilor medicale publice de cele private, susţinerea parteneriatului public-privat, a parivatizărilor şi a managementului privat în sistemul public şi stimularea investiţiilor private în sistemul sanitar.

"Aceasta este o formă intermediară, de lucru. Forma finală, care va fi supusă aprobării parlamentului, va fi definitivată în zilele următoare", a precizat, marţi, premierul desemnat Emil Boc.

Potrivit bugetului pe 2008, Sănătatea dispune, în prezent, de 4,5% din PIB.

Creşterea la 45% a procentului locuinţelor cu acces la Internet

Programul de guvernare al Alianţei PDL-PSD prevede creşterea la 45% a procentului locuinţelor cu acces la Internet şi creşterea gradului de acces al populaţiei la serviciile publice informatizate la un procent de 20%, în perioada 2009 - 2012. De asemenea, printre obiectivele principale de guvernare se află şi creşterea la 60% a procentului firmelor care utilizează Internetul ca principal mijloc de interacţiune cu instituţiile statului. De asemenea, se doreşte extinderea numărului de localităţi rurale care au acces la reţele de comunicaţii de bandă largă, crearea condiţiilor pentru realizarea unui stat funcţional, modern, performant şi interactiv, prin regândirea proceselor şi procedurilor asociate actului de guvernare pe baza utilizării tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, precum şi redefinirea, implementarea şi asigurarea mecanismelor de funcţionare al Serviciului Universal de acces la mijloacele de comunicare şi informare.

Potrivit programului de guvernare, direcţiile de acţiune urmăresc crearea unui cadrul instituţional şi legal coerent pentru dezvoltarea societăţii informaţionale şi înfiinţarea Ministerului pentru Societatea Informaţională, cu rol coordonator şi integrator în dezvoltarea acestui tip de societate în România.

De asemenea, promovarea experienţei şi propunerilor româneşti în domeniul reglementărilor în instituţiile europene, precum şi transferul experienţei spre ţări ce urmează calea integrării europene şi încurajarea demersurilor comune de cooperare în zona sud-est europeană pentru crearea unei pieţe puternice de Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor se află printre direcţiile de acţiune ale noului program.

Programul de guvernare cuprinde cooperarea cu alte autorităţi pentru introducerea de prevederi referitoare la infrastructura de comunicaţii în standardele de urbanism, în autorizarea pentru construire şi în alte categorii de standarde, susţinerea neutralităţii tehnologice în dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii naţionale şi încurajarea dezvoltării Internetului de bandă largă ca principal suport de transmisie şi convergenţă precum şi realizarea unei platforme informaţionale naţionale care să pună într-o corespondenţă dinamică şi directă informaţiile referitoare la cetăţeni, firme şi proprietăţi imobiliare.

Programul presupune continuarea şi extinderea proiectului "Economia bazată pe cunoaştere", finanţat de Banca Mondială prin creşterea numărului de localităţi rurale care au acces la reţeaua de comunicaţii de bandă largă, dezvoltarea şi asimilarea de standarde, norme şi metodologii, precum şi dezvoltarea şi întreţinerea nomenclatoarelor de interes general care să asigure în mod unitar proiectarea, realizarea, implementarea şi operarea serviciilor publice informatizate, prin care se va asigura interoperabilitatea şi interactivitatea acestora.

De asemenea, construirea unor "Oraşe ale Societăţii Informaţionale", ca modele pilot pentru testarea utilizării TIC în toate activităţile economice, sociale şi culturale ale comunităţii prin organizarea unei competiţii naţionale în vederea obţinerii de fonduri (naţionale, europene, locale şi private) precum şi generalizarea accesului la servicii integrate de voce (cu mobilitate), date şi imagini (inclusiv televiziune digitală) pentru cetăţenii României sunt menţionate.

Potrivit noului program de guvernare, este nevoie de realizarea unei platforme naţionale pentru informare şi acţiune, în caz de dezastre, care să asigure intervenţia rapidă şi specializată a autorităţilor de susţinerea dezvoltării infrastructurii TIC în învăţământul public de toate nivelele şi asigurarea şanselor egale la informare pentru toţi copiii şcolari din România precum şi susţinerea dezvoltării şi utilizării de conţinut informatic dedicat pentru toate materiile de învăţământ în cadrul procesului de educaţie publică.

Trebuie de asemenea asigurarată infrastructura pentru accesul securizat la informaţiile medicale personale pentru serviciile medicale, oriunde şi oricând pe teritoriul României, promovarea pe scară largă a mecanismelor electronice de plată, promovarea interacţiunii autorităţilor publice cu cetăţenii şi mediul de afaceri prin servicii de e-guvernare, şi promovarea schimbului electronic de documente, astfel încât acesta să devină principalul mijloc de transmitere a informaţiei în administraţia publică.

Viitorul guvern prevede pentru educaţie 6 la sută din PIB

Asigurarea a 6% din PIB pentru educaţie, promovarea unui sistem de salarizare bazat pe performanţă şi descentralizarea învăţământului preuniversitar sunt câteva dintre obiectivele proiectului programului de guvernare al PD-L-PSD+PC pentru perioada 2009-2012. Potrivit documentului remis, ieri, presei, "guvernarea va respecta Pactul Naţional Pentru Educaţie şi va aplica strategia "Educaţie şi cercetare pentru societatea cunoaşterii", elaborată în baza pactului naţional şi asumată de preşedinţia României şi sindicatele din educatie". Astfel, între obiectivele de guvernare sunt menţionate realizarea unui sistem educaţional "stabil, echitabil, eficient şi relevant", asigurarea a 6 la sută din PIB pentru educaţie, asigurarea calităţii şi stimularea excelenţei în învăţământul superior de stat şi privat, educaţia permanentă în vederea obţinerii unor calificări noi, a extinderii specializării şi perfecţionării, "transformarea educaţiei timpurii în bun public", descentralizarea învăţământului preuniversitar şi creşterea autonomiei şcolilor, introducerea unui curriculum şcolar bazat pe competenţe, promovarea unui sistem de salarizare bazat pe performanţă, concordant cu statutul cadrelor didactice în societate, realizarea unui sistem legislativ care să asigure modernizarea, stabilitatea şi predictibilitatea sistemului de învăţământ, precum şi garantarea egalităţii de şanse la accesul la educaţie. Ca direcţii de acţiune, în acest sens, democrat-liberalii şi Alianţa PSD+PC îşi propun declararea, prin lege, a educaţiei timpurii ca bun public şi finanţarea de către stat a cheltuielilor cu acest tip de educaţie, cuprinderea în educaţia timpurie a peste 80 la sută din copiii între trei şi cinci ani, încurajarea şi susţinerea iniţiativelor locale şi a celor private pentru construirea de creşe, eficientizarea legii tichetelor de creşă, introducerea grupei pregătitoare în învăţământul obligatoriu. La domeniul învăţământ preuniversitar, proiectul programului de guvernare prevede legiferarea unei noi structuri a sistemului de învăţământ, trecerea de la un curriculum axat pe acumularea de informaţii la un curriculum flexibil, centrat pe formarea de competenţe relevante pentru piaţa muncii, pentru dezvoltarea capacităţii de creaţie şi inovare, precum şi a celei de adaptare la situaţii noi, accelerarea descentralizării în contextul asigurării calităţii, realizarea unei descentralizări financiare echilibrate şi descentralizarea deciziilor referitoare la resursele umane şi conducerea scolilor, eliminarea abandonului şcolar din învăţământul obligatoriu, cel puţin 85% din tineri să fie absolvenţi de studii liceale, creşterea proporţiei absolvenţilor în domeniile ştiinţelor exacte şi tehnologiei, generalizarea învăţării informatizate, cuprinderea tuturor copiilor cu nevoi speciale şi din grupuri vulnerabile în învăţământul special sau de masă, sporirea coerenţei procedurilor de evaluare şi a examenelor. Totodată, în domeniul învăţământului şi educaţiei pentru minorităţile naţionale, proiectul programului de guvernare se axează pe accesul egal la educaţie în toate ciclurile de învăţământ, asigurarea cu manuale şcolare, asigurarea condiţiilor de însuşire a limbii române şi limbii materne.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb