Cea mai veche bancă centrală din lume îşi ascunde disperarea după foi negre

Banca centrală a Suediei, Riksbank, a extins din această lună programul de relaxare cantitativă, prin includerea obligaţiunilor emise de companiile nefinanciare.

Decizia este extrem de controversată, în condiţiile în care Statutul actual al celei mai vechi bănci centrale din lume nu permite astfel de operaţiuni, conform declaraţiilor unor parlamentari suedezi.

Într-un comunicat de presă din 1 septembrie 2020, Riksbank arată că valoarea cumulată a obligaţiunilor corporate achiziţionate prin tipărire va fi de 10 miliarde de coroane (circa 1 miliard de euro), iar programul se va derula pînă în iunie 2021.

Conform datelor de la Biroul Central de Statistică al Suediei (SCB), valoarea totală a titlurilor purtătoare de dobândă emise de companiile nefinanciare suedeze în moneda naţională a crescut de circa 2,4 ori între martie 2013 şi august 2020, până la 662,96 miliarde de coroane, în condiţiile în care valoarea emisiunilor de obligaţiuni a crescut de 2,7 ori, până la 573,36 miliarde SEK (vezi graficul).

Dacă la începutul perioadei emisiunile de obligaţiuni se făceau şi la randamente de 7%, în ultimii 5 ani s-au înregistrat foarte frecvent emisiuni cu randamente sub 1%.

Profesorul Par Osterholm, de la Orebro University School of Business, a scris recent în cotidianul Svenska Dagbladet că "Riksbank nu trebuie să primească mînă liberă pentru aplicarea politicilor monetare neconvenţionale", deoarece "astfel de măsuri pot avea dezavantaje semnificative" şi "este necesar să se stabilească limite pentru acţiunile Riksbank".

Avertismentul are o semnificaţie aparte, mai ales pe fondul capacităţii îndoielnice a Riksbank de a evalua corect efectele politicilor sale.

Se poate aşa ceva, adică să fie pusă sub semnul întrebării expertiza unei bănci centrale? Desigur, după cum a demonstrat, înainte de Riksbank, chiar Federal Reserve, care a "angajat" cel mai mare manager de active financiare din lume, BlackRock, pentru a-i derula şi evalua programele referitoare la obligaţiunile corporate.

Şi banca centrală a Suediei a angajat acelaşi manager de active pentru a determina implicaţiile cumpărării de obligaţiuni corporate prin tipărire.

Chiar dacă valoarea programului Riksbank este redusă comparativ cu valoarea totală a emisiunilor de obligaţiuni în moneda naţională, implicaţiile pot fi majore pentru mediul concurenţial, deoarece vor fi favorizate companiile ale căror obligaţiuni vor fi "alese" pentru cumpărarea prin tipărire.

În aceste condiţii, Bloomberg News a solicitat Riksbank, în baza legislaţiei privind accesul la informaţii, o informare despre concluziile analizei BlackRock.

"Piaţa obligaţiunilor corporate din Suedia are o serie de caracteristici singulare în comparaţie cu pieţele Anglo-Saxone", se arată în documentul de 19 pagini primit de Bloomberg.

Aceasta este singura "informaţie". Restul textului este acoperit cu bandă neagră aproape în întregime. Alte 68 de pagini din raportul BlackRock nu pot fi publicate deloc.

"Totul nu este decât o cutie neagră administrată de Riksbank, cu motive şi metode complet lipsite de claritate", a declarat Andreas Halldahl, director în cadrul Storebrand Asset Management, pentru Bloomberg.

Halldahl a mai subliniat că "Riksbank a declarat că încearcă să salveze piaţa (n.a. obligaţiunilor corporate), însă nu poate defini natura problemei şi nici preciza cum va îndrepta lucrurile". Pare o "reţetă" pentru succesul sigur, nu-i aşa?

"Decizia Riksbank de a cumpăra obligaţiuni corporate se dovedeşte una dintre cele mai controversate măsuri de politică monetară din istoria sa", scrie Bloomberg, care aminteşte că "un consilier juridic al comisiei parlamentare care pregăteşte noul Statut al băncii centrale a sugerat că programul poate fi ilegal".

Din păcate, ilegalitatea nu mai reprezintă de ani buni un motiv pentru împiedicarea aplicării unor politici monetare tot mai iresponsabile, aşa cum o arată şi exemplul BCE.

După apariţia ştirii de la Bloomberg, guvernatorul Stefan Ingves a declarat că "suntem absolut în favoarea transparenţei", însă "piaţa obligaţiunilor corporate din Suedia nu poate face faţă transparenţei din celelalte segmente ale programului de relaxare cantitativă", iar raportul de la BlackRock a fost doar pentru "consumul intern". "Secretul este necesar pentru protejarea pieţei", a mai declarat guvernatorul Riksbank.

Dar cum rămâne cu teoria pieţelor eficiente şi cu accesul liber la informaţii pe baza cărora să poată fi luate decizii de alocare eficientă a capitalului?

Dincolo de aceste întrebări retorice, profesorul Par Osterholm a mai ridicat două probleme de o importanţă fundamentală în articolul său din Svenska Dagbladet.

"O întrebare relevantă este cât de mare poate fi riscul de credit la care se expune Riksbank", a accentuat profesorul suedez, care s-a declarat deosebit de îngrijorat de formarea bulelor financiare. "Este surprinzător că problema bulelor financiare speculative nu este nici măcar amintită ca un risc important în cele mai recente minute ale şedinţelor de politică monetară", a mai subliniat profesorul Osterholm.

În condiţiile în care Riksbank pare să arate că nu ştie ce face în cazul programelor sale de relaxare cantitativă, probabil că acest "aspect" poate fi trecut cu vederea dacă este atins obiectivul său fundamental.

"Asigurăm păstrarea valorii banilor şi efectuarea eficientă şi în siguranţă a plăţilor", se arată în misiunea de pe site-ul băncii centrale a Suediei, iar "obiectivul politicii monetare este menţinerea stabilităţii preţurilor".

Riksbank a introdus cadrul de politică monetară al ţintirii inflaţiei din 1993 şi l-a aplicat din 1995. Încă de la introducerea noii strategii de politică monetară, ţinta de inflaţie a fost de 2%, cu un interval de variaţie de un punct procentual în jurul ţintei. Până în 2017 ţinta de inflaţie a fost reprezentată de rata anuală de modificare a indicelui preţurilor de consum (CPI). Din septembrie 2017, Riksbank utilizează o rată modificată a inflaţiei (CPIF), respectiv modificarea indicelui preţurilor de consum din care este exclus efectul dobânzilor pentru creditele ipotecare.

Cum a păstrat Riksbank valoarea banilor şi a menţinut stabilitatea preţurilor? Din păcate, instituţia monetară a Suediei a eşuat lamentabil tocmai în ceea ce priveşte misiunea sa fundamentală.

Datele statistice oficiale arată că indicele preţurilor CPIF a crescut cu 57,1% între ianuarie 1993 şi august 2020, în timp ce indicele preţurilor CPI a crescut cu 44,2% în acelaşi interval.

Această creşterea a preţurilor de consum implică o scădere a puterii de cumpărare de aproape 40% în cazul utilizării CPIF, respectiv peste 30% în cazul utilizării CPI.

Indiferent de modul de interpretare al acestei evoluţii, nu poate fi negată pierderea substanţială a valorii coroanei suedeze de la introducerea ţintirii inflaţiei.

Aici nu mai este loc de ascuns după foi negre. Poate că băncile centrale ar trebui mai întâi să vadă dacă pot asigura o veritabilă stabilitate a preţurilor, nu aceea definită ca o creştere exponenţială, şi să evalueze responsabil lanţul consecinţelor pentru deciziile "convenţionale" de politică monetară.

Iar atunci nu va mai fi nevoie de măsuri "neconvenţionale" care sfidează orice raţionalitate economică, dar care sunt promovate ca soluţii sigure pentru o redresare sustenabilă.