Paşii pe care Europa i-a făcut recent pentru a-şi reduce dependenţa de importurile de energie trebuie susţinuţi de investiţii în infrastructură, afirmă Central Europe Energy Partners (CEEP) - organizaţie patronală non-profit, care reprezintă interesele operatorilor de energie din zona Central - Est Europeană, dar şi ale unor mari consumatori de energie.
Organizaţia arată, într-un comunicat remis redacţiei, că realizarea unui coridor energetic de transport Nord-Sud este un punct de plecare pentru interconectarea infrastructurii. CEEP s-a arătat încântată că principiile stipulate în acest proiect au fost, în parte, agreate de instituţiile europene, care au intenţia să le transpună în viitoarea legislaţie din domeniul energetic, derivată din platforma Uniunii Energetice. În viziunea CEEP, crearea unei bune interconectivităţi în domeniul energiei şi gazelor asigură statelor membre libertatea tranzacţionării şi surse alternative de aprovizionare. Coridorul nord-sud de transport unifică zona Mării Baltice (Polonia şi Lituania) cu Cehia, Slovacia, Ungaria şi Croaţia. Proiectul este unul ambiţios, intrucât propune nu numai interconectarea reţelelor de gaze şi electricitate, ci şi a căilor de transport ferate, rutiere şi a telecomunicaţiilor. Segmentul energetic al coridorului costă în jur de 20 de miliarde de euro.