Cererea de urmărire penală a Rovanei Pumb - transmisă Comisiei juridice din Camera Deputaţilor

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 28 septembrie 2017

Cererea de urmărire penală a Rovanei Pumb - transmisă Comisiei juridice din Camera Deputaţilor

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, să transmită Comisiei juridice solicitarea DNA privind urmărirea penală a deputatului PSD Rovana Plumb, comisia urmând să estimeze timpul necesar pentru întocmirea raportului, a anunţat secretarul Camerei Ioan Bran, potrivit Agerpres.

"Am avut un singur punct pe ordinea de zi, şi anume scrisoarea procurorului general Augustin Lazăr privind cererea de urmărire penală faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului. Această solicitare este transmisă Comisiei juridice, conform regulamentului, Comisia juridică urmând să estimeze timpul necesar pentru evaluare, audieri şi un raport", a precizat Bran după şedinţa conducerii Camerei.

Potrivit acesteia, Comisia juridică o să comunice Biroului permanent termenul în care va depune raportul.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul care o vizează şi pe vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că nu va vota pentru cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul ministrului Rovana Plumb.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Un condamnat penal nu e de acord cu inceperea urmaririi penale a unui ministru!

    Sa radem sau sa plangem !??? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb