Au apus demult vremurile barbare în care locuitorii unei ţări erau numiţi cetăţeni. Acum ei sunt văzuţi de către "autorităţi" doar ca o turmă bună de tuns, muls sau care oferă carne de tun unor ambiţii nesăbuite.
În aşa-zisele vremuri bune, conducătorii sunt fericiţi cînd îşi văd supuşii cum se ghiftuiesc cu bunătăţile cum-părate pe credit de la supermarketuri, în timp ce privesc transfiguraţi la tribulaţiile televizate ale vedetelor.
În vremurile grele, aceiaşi conducători, care nu au avut timp să-l citească pe Samuel Johnson, fac apel la patriotismul "cetăţenilor" pentru salvarea statului. Dacă politicienilor nu le pasă de Johnson, cetăţenii ar trebui să ştie că economistul Franz Pick a descris obligaţiunile guvernamentale americane, după renunţarea la aur de către administraţia Nixon, drept "certificate garantate ale unei viitoare confiscări". Cum se realizează această confiscare? Prin inflaţie.
Presa internaţională şi naţională a scris recent despre noua fervoare patriotică din Italia şi Belgia, generată de apelul autorităţilor, băncilor şi chiar al Asociaţiei Jucătorilor de Fotbal pentru cumpărarea obligaţiunilor guvernamentale. Implicarea fotbaliştilor este cel puţin ilară, având în vedere că nu demult au intrat în grevă, după ce guvernul Berlusconi a propus majorarea impozitului pentru persoanele cu venituri mari.
Mult mai puţin s-a scris, însă, despre opiniile negative ale unor profesori italieni de economie privind această "iniţiativă". Paolo Manasse, profesor de economie politică la Universitatea din Bologna, a scris pe blogul său că "pentru bănci, vânzarea obligaţiunilor din portofoliu către clienţi le permite să-şi reducă expunerile faţă de datoria suverană a Italiei", conform unui articol recent de la Bloomberg.
În acelaşi articol sunt citaţi şi analiştii de la Fidentiis, un broker independent care intermediază tranzacţii pe pieţele din Italia şi Spania, care sunt mult mai tranşanţi: "Acesta este începutul unei noi scheme Ponzi, prin care băncile şi autorităţile încearcă să implice populaţia în susţinerea datoriei publice a Italiei".
Până la confiscarea prin inflaţie a economiilor populaţiei, guvernele apelează, deocamdată, la confiscarea directă a pensiilor.
În urmă cu un an scriam că "A început marele jaf al pensiilor din Europa" (n.a. BURSA, 30 noiembrie 2010). Jaful continuă cu impunitate şi în Portugalia, care a transferat recent active de 5,6 miliarde de euro ale fondurilor de pensii pentru realizarea ţintei de deficit bugetar din 2011, conform unei ştiri din cotidianul britanic The Telegraph.
Aceste acţiuni şi apeluri către popu-laţie ale autorităţilor din Europa nu pot să mai "ascundă" pentru mult timp faptul că datoriile au devenit prea mari pentru a fi sustenabile. Una dintre definiţiile acceptate ale sustenabilităţii datoriilor o reprezintă capacitatea unei ţări de a-şi plăti datoriile, fără acumularea de arierate şi fără a fi nevoie de reducerea valorii nominale a acestora.
În ultima scrisoare către investi-tori, Kyle Bass, directorul executiv de la Hayman Capital Management, arată că sustenabilitatea se deteriorea-ză accelerat atunci când datoriile ajung să fie de câteva ori mai mari decât veniturile guvernamentale, chiar într-un mediu economic inflaţionist sau caracterizat prin creşterea PIB-ului.
Conform analizelor de la Hayman Capital Management, datoriile Greciei, Italiei, Japoniei, Irlandei, Islandei, Spaniei, Belgiei, Portugaliei şi Franţei nu sunt sustenabile în actualul mediu economic, iar Statele Unite se apropie rapid de zona insolvenţei.
Primul semnal de alarmă urmărit de Hayman Capital este depăşirea pragului de 10% pentru ponderea cheltuielilor cu dobânzile în veni-turi, al doilea fiind o datorie publică de peste 5 ori mai mare decât veniturile bugetare.
Cum stă România din acest punct de vedere? Deloc bine. La sfârşitul anului trecut, cheltuielile cu dobânzile au ajuns la 9,3% din veniturile bugetare, iar datoria publică guvernamentală era de 2,5 ori mai mare decât venitul bugetului de stat. Mai trebuie să amintim şi de arierate sau de datoriile companiilor de stat pentru a preciza că datoria publică actuală este la limita sustenabilităţii?
Dacă autorităţile continuă să ne mai liniştească mult timp că datoria publică nu reprezintă o problemă, deoarece suntem încă de parte de pragul de 60% din PIB prevăzut în tratatele europene, ne vom trezi într-o dimineaţă că suntem în faliment. Iar atunci vom fi nevoiţi să cerşim competitiv, alături de ceilalţi faliţi ai Europei, pentru banii tipăriţi de marile bănci centrale.
Prospectul emisiunilor din primele 11 luni ale anului arată că MFP dorea să atragă finanţări de 48,9 miliarde de lei, din care a reuşit să obţină 46,06 miliarde, în condiţiile în care ajung la scadenţă titluri de stat şi certificate de trezorerie de 35,16 miliarde pentru întreg anul 2011 (vezi grafic). În 2012 ajung la scadenţă obligaţiuni guvernamentale de 35,83 miliarde de lei, iar în 2013 de 7,12 miliarde (vezi graficul).
Partea cea mai îngrijorătoare a graficului scadenţelor o reprezintă repartizarea maturităţilor. Neîn-crederea de pe piaţă, privind politica fis-cală a guvernului, nu a permis emiterea unui volum semnificativ de obligaţiuni pe termen lung. În aceste condiţii, guvernul se confruntă cu o creştere semnificativă a riscului de refinanţare, care se va manifesta deosebit de acut în 2012, când statele europene şi băncile de pe continent se vor angaja într-o extraordinară competiţie pentru refinanţarea unor datorii cumulate de circa 2 trilioane de dolari, conform unor informaţii de la Bloomberg.
Acesta este contextul economic şi financiar deosebit de grav în care autorităţile noastre au relansat ideea vânzării de obligaţiuni către populaţie. O serie de sondaje online arată că interesul potenţial se manifestă în jurul unei medii a valorii nominale de 1000 de lei şi a unei maturităţi medii de 12 luni, adică nu se va rezolva deloc principala problemă, reprezentată de asimetria puternică a distribuţiei datoriei publice pe maturităţi.
Oficiali ai BNR au declarat că "trebuie întărită încrederea populaţiei în soluţiile şi programele guvernamentale", iar o serie de analişti sunt convinşi că emisiunile de obligaţiuni pentru populaţie pot conduce chiar la scăderea costurilor de finanţare. Frumoase vise!
Viceguvernatorul BNR Cristian Popa declara, pe marginea aceluiaşi subiect al titlurilor de stat pentru populaţie, că "ceea ce poate banca centrală este să creeze un climat de stabilitate". Dacă este vorba despre stabilitatea preţurilor, se pare că Banca Naţională nu a reuşit să "menegiuiască" (n.a. cuvânt nou introdus în DEX de guvernatorul Isărescu la o conferinţă recentă de la BNR) adecvat politica monetară.
Conform datelor oficiale, preţurile au crescut cu 47,13% în 2010 faţă de 2004, iar faţă de 1990 cu 349.350,2%. Statutul BNR din 2004 precizează că "obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor". La ce cadru de referinţă ar trebui să ne raportăm pentru a echivala o creştere de 47% cu stabilitatea?
Şi nu ar fi mai bine să se încerce, întâi, creşterea nivelului de educaţie financiară al populaţiei, care să includă, pe lângă pericolul supraîndatorării, şi riscurile asociate investiţiilor în obligaţiuni guvernamentale? Până atunci, titlurile de stat pentru populaţie nu vor fi decât "certificate garantate ale unei viitoare confis-cări" şi vor reprezenta o risipă a capitalului intern, atât de necesar relansării economice.
Dar dacă gradul de educaţie financiară este deja suficient de ridicat, astfel încât populaţia să nu răspundă cu entuziasm iniţiativelor patriotice? Cu câteva zile în urmă discutam cu un unchi despre ideile reciclate ale autorităţilor noastre privind vânzarea de obligaţiuni către populaţie. "Cine să le cumpere?", a fost întrebarea mea, mai mult retorică. "Proştii, cine altcineva!", a venit prompt răspunsul.
"Patriotismul este ultimul refugiu al unui ticălos". Samuel Johnson, autor englez (1709 - 1784)
•
Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.
1. m
(mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2011, 13:28)
Spre deosebire de imitatia de economie de piata existenta in "toata lumea", originalul se afla in Sua tara care te rasplateste pentru contributia adusa la cumpararea de bondu-ri prin mai mult decat dobanda anuala si anume profiturile obtinute din astfel de investitii sunt netaxabile ceea ce ofera logic pe langa procentul obtinut din dobanda in ca 30% iar pentru a combate ideea care sustine ca este un jaf in SUA o persoana are voie de doua ori in viata sa declare faliment personal si in plus mai are la dispozitie cateva alte metode de stergere a acestor datori deci nu afirmati ca este jaf la drumul mare pentru ca este defapt o oportunitate ! "Cel putin in SUA". Daca ai intrat prea mult in cheltuieli si nu mai vrei sa le platesti este simplu declari faliment si incepi de la zero ! In ceea ce priveste inflatia aceasta functioneaza in abele sensurinu doar in sens pozitiv deci cu putine cunpstinte financiare si cu analize economice investitia in bonduri in SUA este cu profit si in acelasi timp un ajutor pentru propria economie ! In 2008 pretul galonului de benzina a scazut de la 4$ la !>() dolari la pompa in SUA se poate !