Compania britanică "Regal Petroleum", controlată, potrivit unor surse din piaţă de către Frank Timiş, urmează să vândă către "Chevron Romania Exploration and Production" BV perimetrul petrolier de la Bârlad, contra sumei de 25 milioane dolari. Potrivit unui raport publicat ieri pe site-ul "Regal Petroleum", tranzacţia se va încheia până la finele anului.
Regal Petroleum şi-a finalizat programul de explorare în perimetrul Bârlad, îndeplinind obligaţiile asumate în contractul de concesiune cu statul român. Guvernul a aprobat extinderea perioadei de concesiune de la 1 septembrie 2010 la 1 martie 2013, în baza angajamentului companiei de a mai realiza programe de explorare de circa 5 milioane dolari. "Regal Petroleum" mai deţine jumătate din participaţiile perimetrului Suceava, unde estimările indică un zăcământ de două miliarde picioare cubice (cf) -aproape 60 miliarde mc - de gaze naturale, iar producţia urmează să înceapă spre sfârşitul acestui an.
1. eroare
(mesaj trimis de paulionut în data de 01.10.2010, 08:16)
Nu are cum sa fie vorba de 60 miliarde mc- asta ar fi productia interna a Romaniei pe vreo 5 ani.
1.1. bilioarde (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de ian în data de 01.10.2010, 08:57)
este lupta vesnica a redactorilor cu zerourile... cele 2mld cubic feet face ezact 56.6mn m3. care e de vro'mie si ceva maiputin decat zice donsoara de la Bursa (ca numai donsoare e la Bursa se pare, stie Make de ce...)
1.2. mea culpa (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de autorul în data de 01.10.2010, 11:32)
imi cer scuze pentru eroare.