CHRISTIAN TOUR: Grecia, Turcia şi Spania, cele mai vândute destinaţii ale verii

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 21 iulie 2017

Grecia, Turcia şi Spania, cele mai vândute destinaţii ale verii

În acest an, topul celor mai căutate destinaţii de vară reconfirmă zone din Grecia şi Turcia, dar vine şi cu o nouă vedetă estivală: Spania, potrivit agenţiei de turism Christian Tour.

Datele turoperatorului arată că cele mai importante creşteri le-au înregistrat oraşele din provincie, de unde au plecat şi continuă să plece numeroase avioane cu zboruri directe către Zakynthos, Corfu, Creta, Rhodos, Antalya, Bodrum, etc. Astfel, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi sau Arad au confirmat aşteptările, turiştii locali preferând să zboare direct către destinaţia favorită, în detrimentul transferurilor spre Bucureşti.

Marius Pandel, CEO Christian Tour, a declarat: "Conform statisticilor de vânzări pe care le avem la mijlocul lunii iulie, numărul de turişti care au ales în acest sezon să meargă în vacanţă cu agenţia noastră depăşeşte 150.000. În acest moment, avem un grad de ocupare de 75% şi suntem în creştere cu 10% faţă de perioada similară a anului trecut. Am mizat pe îmbunătăţirea continuă a produsului, încercând să fim cu un pas înaintea pieţei din toate punctele de vedere. Românii au devenit turişti din ce în ce mai informaţi, mai bine pregătiţi atunci când vine vorba de alegerea destinaţiei, a hotelului şi chiar a turoperatorului cu care pleacă în vacanţă".

Reprezentantul agenţiei a precizat că preţurile din Early Booking pentru Antalya şi pe care agenţia încearcă le menţină în continuare au determinat mulţi români să-şi petreacă o vacanţa într-un hotel de 5 stele, cu servicii all inclusive, ţinând cont că au plătit cât pentru un hotel de 4 stele.

De asemenea, CEO-ul Christian Tour a menţionat că Grecia continuă să fie destinaţia căreia turoperatorul îi alocă cele mai multe hoteluri în garanţie, cele mai multe chartere cu avionul ori cu autocarul şi cei mai mulţi specialişti angajaţi Christian Tour, atât în România cât şi în zonele de vacanţă.

Marius Pandel a precizat: "Marea vedetă a acestui sezon este Spania, o destinaţie cu o creştere de 300% faţă de anul trecut, în special datorită zborurilor directe din provincie. Pentru Mallorca, de exemplu, avem zboruri directe nu doar din Bucureşti, ci şi din Cluj-Napoca sau Timişoara. Până de curând, Tenerife era considerată o destinaţie exclusivistă din cauza preţurilor. Acum, însă, am reuşit să oferim pachete cu un raport calitate-preţ foarte bun, ceea ce a adus «insula primăverii eterne» mult mai aproape de posibilităţile financiare ale românilor de a achiziţiona un sejur turistic".

Conform datelor turoperatorului, topul vacanţelor de vară în funcţie de numărul turiştilor înscrişi până în acest moment este format din Antalya, Mallorca, Creta, Lefkada, Rhodos, Tenerife şi Santorini.

Sfârşitul lunii iunie, începutul lunii septembrie şi toată luna august sunt perioadele cele mai căutate de către turişti în acest an, potrivit agenţiei. Perioadele menţionate mai au, din păcate, puţine locuri libere, atât la avion cât şi la cazare, iar turiştii care vor o vacanţă în intervalul de timp menţionat ar trebui să se decidă din timp, susţin reprezentanţii agenţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb