Cine eşti dumneata, domnule 2023?

Răspunsul simplu: fiul lui 2022! Un copil al războiului. Al distrugerii, suferinţei şi crizelor grămădite, cu duiumul, unele peste altele şi toate în capul milioanelor de oameni care trebuie să ducă povara consecinţelor nebuniei celor care au ajuns să decidă asupra treburilor lumii. Un copil al nefericirii. Dar, ca orice copil, şi unul al speranţei. Nu încape nici o îndoială, 2023 este şi va rămîne consemnat de istorie ca primul an al "marelui război cald de după războiul rece" capabil să marcheze adînc, dacă nu chiar să restructureze, politic, economic şi militar, spaţiul euro-atlantic. Un război multidimensional în toată puterea cuvîntului, de la propagandă şi influenţare psiho-socială pe scară largă, la măsuri şi contra-măsuri macro-economice de amploare globală, pînă la acţiuni militare de anvergură, chiar dacă dezvoltările sunt încă ţinute sub control şi limitate la spaţiul Ucrainei; parţial al Rusiei şi Belarus. Ameninţarea nucleară a fost şi este oficial fluturată de Rusia putiniană, ca parte a strategiei sale de descurajare, reducere şi limitare a sprijinului militar şi economic pe care, pentru a fi capabilă să reziste agresiunii, Ucraina îl primeşte de la Statele Unite şi Uniunea Europeană. Pericolul trecerii pragului nuclear, în încercarea disperată de a forţa rezultatul decisiv al conflictului în favoarea Rusiei rămîne, însă, o posibilitate tangibilă. Ce mai contează o nebunie în plus dacă tot ai luat-o pe calea nebuniei?!? Un război de uzură, ca mai toate marile războaie, în care fiecare dintre părţi speră că nu va fi ea prima care va epuiza resursele critice disponibile: armament şi dispozitive de luptă, soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri, rezerva demografică disponibilă pentru efortul militar, răbdarea şi capacitatea de suferinţă a populaţiei proprii, rezilienţa socială, în consecinţă, sprijinul fie şi implicit al unei majorităţi pentru continuarea războiului, resursele financiare, resursele de materii prime şi secundare, de tehnologii, de expertiză umană şi forţă de muncă esenţiale pentru susţinerea producţiei de război, dar şi pentru cea de care depinde viaţa de zi cu zi a societăţii, pusă sub stresul efortului militar de lungă durată.

Şi atunci, unde este speranţa? Speranţa ar fi ca 2023 să poarte în traista pe care i-au dăruit-o zînele menitoare, soluţiile pentru încheierea războiului, în orice caz, oprirea măcelului şi a maşinăriei de distrugere pe scară largă, angajarea efortului serios şi temeinic de negociere pentru încheierea operaţiunilor militare, pentru ieşirea din "logica" războiului, pentru profilarea unor soluţii la temele politice de contencios, atît cele care au aruncat iniţial regimul putinian împotriva Ucrainei, cît şi cele care, acum, după consumarea conflictului deschis, opun ireductibil Ucraina, Rusiei. Aparent, pacea pare, însă, imposibilă, iar negocierea destinată eşecului ori o simplă tragere de timp. Rusia regimului putinian, cu sau fără Putin în vîrful ierarhiei de putere, va impune ca o precondiţie a oricărei negocieri păstrarea prăzii de război obţinută, respectiv părţile din teritoriul Ucrainei pe care le-a încorporat deja oficial între graniţele sale. O cerinţă pe care nici un regim de la Kiev, cu excepţia unuia marionetă, impus şi controlat de Moscova, nu o poate accepta. Ne aflăm în cazul tipic al unor negocieri care nu au în spate o situaţie clară, pe cîmpul de război. Cine sunt învingătorii, respectiv învinşii. În lipsa acestei decizii, negocierile se transformă inevitabil într-un surogat de război. Părţile vor dori să obţină la masa verde ceea ce nu au putut obţine pe terenul confruntărilor militare. S-a mai întîmplat, nu ar fi prima dată: de la pacea westfaliană, structurată de tratatele de la Munster şi Osnabruck (1648), la tratatele de la Versailles care încheie primul război mondial (1919), pînă la Acordurile de la Paris (1973) care au pus capăt confruntărilor militare şi stării nedeclarate de război dintre Statele Unite şi Vietnam. Pentru a reuşi, însă, ar fi nevoie de geniul diplomatic reunit al Reginei Cristina a Suediei, al lui George Clemenceau, Victor Emanuel Orlando, David Lloyd George, Woodrow Wilson, Henry Kissinger şi Thich Nhat Hanh. Cam mult pentru zilele noastre! Cine ştie, poate cu Inteligenţa Artificială să mai avem vreo speranţă! Ceea ce s-ar putea negocia nu este însă doar drumul clar şi bine bătătorit către o pace stabilă, de lungă durată, ci şi cărarea scurtă şi îngustă către un soi de "semi-pace locală", fără nici un orizont, altul decît încetarea confruntării militare. Genul: Armistiţiul de la Panmunjom care rezistă de 70 de ani, fără să fi pus capăt războiului din Coreea, nici juridic, nici politic, nici diplomatic. O "soluţie" de care Moscova putiniană a dat deja semne că ar fi interesată! La urma urmei, în lipsa a ceva mai bun, atît Ucraina, cît şi principalii ei sponsorii ei politici, SUA şi UE, pentru a pune capăt hemoragiei masive de resurse, respectiv complicaţiilor economice structurale generate de război, de măsurile de restricţionare a fluxurilor financiare şi de mărfuri prin pachetele de sancţiuni impuse succesiv Moscovei ar putea accepta această soluţie de compromis, ca pe una salvatoare. Cu puţin talent propagandistic, ar putea fi chiar drapată şi "vîndută publicitar" chiar ca un soi de "victorie a raţiunii" de "soluţie creativă tip win-win", deşi, în mod evident nu ar fi decît compromisul jalnic al celui mai mic numitor comun, care nu rezolvă nici una dintre problemele politice spinoase, grave, generate de conflict şi de urmările sale.

Recitesc rîndurile pe care le-am scris şi privind noua mea încercare de a desluşi destinul unui nou an de istorie, doar din datele certificatului său de naştere, nu-mi pot refuza un zîmbet autoironic, gîndindu-mă la raţionamentul tip Mister Bin: dacă sîmbătă a fost 2022 iar duminică 2023, înseamnă că luni trebuie să fie 2024! Păi, nu?!