CIOLOŞ: "Sunt pregătit să construiesc o guvernare responsabilă pentru următorii 4 ani"

Opinia Cititorului ( 18 )

1. 1.  fără titlu
   (mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2016, 00:18)

   Eram hotarat sa nu merg la vot ,dar trebuie obligatoriu sa merg sa dau un vot negativ unuia ce se vrea jupan desi nu candideaza, e o catastrofa a Romaniei.

   Asta cu deviza "romani,inainte in prapastie!"

   1. 1.1.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
      (mesaj trimis de marius în data de 03.12.2016, 08:44)

      Ciolos nu numai ca nu se vrea "jupan",din contra chiar promoveaza o atitudine anti"jupan",de onestitate si sinceritate.Dar tu poti sa-l votezi pe Base care,cred eu ,e mai pe gustul tau:injura,minte,are relatii,e uns cu toate alifiile-un adevarat jupan.Numai ca in 10 ani nu prea a facut altceva decat scandal....

      1.2.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
      (mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2016, 09:31)

      Sistemul lui Base l-a propulsat pe Ciolos tehnocrat la Ministerul Agriculturii, savant la CE si geniu prim-ministru.

      Las' sa mai ia o pauza sistemul lui Base. 

      1.3.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
      (mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2016, 11:35)

      Cum sa-l votez pe base?Faci pe prostul sau esti prost?Base e cu pdlisti vopsiti in galben ,de si zic acum liberali.Ei au acaparat pnl.Nu abate atentia ca nu suntem prosti .

      CIOLOS,bube pe fata bube pe mate! 

      1.4.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
      (mesaj trimis de marius în data de 03.12.2016, 12:33)

      Sau poti vota cu Dragnea,alt jupan ,cred eu,pe gustul tau.Si aici ai si un alt mare avantaj:nici nu trebuie sa te mai deplasezi la votare,o sa voteze mortii si pt time...

      1.5.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
      (mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2016, 14:13)

      Ar mai fi cateva milioane vii de care trebuie sa tineti cont.

      In fascismul vostru infantil veti constata ca sistemul nu poate fura cat pot vii vota. 

      1.6.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
      (mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2016, 15:25)

      Da mai!E o idee,dar mai bine cu Tari ,ca el nu a sustinut guvernul 0.

      Eram un hotarat sa nu merg la vot dar merg sa-l rad pe Ciolos. 

      Poate ii mai trec bubele de pe " ranza".

      1.7.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
      (mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2016, 17:55)

      Nu cumva il visati, din nou, pe Iliescu al vostru?. 

      1.8.  nu e prapastie, e rapa (răspuns la opinia nr. 1)
      (mesaj trimis de The Brute în data de 03.12.2016, 18:09)

      SI d-aia nu vrem moneda euro Sa nu ne ducem de rapa ca grecii. Text original, marca Ciolos

      1.9.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.7)
      (mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2016, 19:51)

      Noi îi visăm pe Iulian Vlad și pe Pleșiță, ca tine, dar ne mulțumim și cu Cioloș.

      1.10.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.7)
      (mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2016, 21:06)

      Hai ca azi ti-ai lastat ideile in debara.Pe cine mai inspaimanta Iliescu?

   2.  securitatea umana este o prioritate
   (mesaj trimis de Salomeea Romanescu în data de 03.12.2016, 08:24)

   În ceea ce priveşte copiii aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială, România se află pe primul loc, cu 46,8% din totalul populaţiei, adică aproape un copil din doi. Bulgaria stă mai bine la acest capitol, cu 43,7%.

   Mai mult de o treime dintre copii era supusă, în 2015, riscului de sărăcie sau excluziune socială în şase state membre din Uniunea Europeană, respectiv în România (46,8%), Bulgaria (43,7%), Grecia (37,8%), Ungaria (36,1%), Spania (34,4%) şi Italia (33,5%), conform Eurostat.  

   3.  securitatea umana este o prioritate
   (mesaj trimis de Salomeea Romanescu în data de 03.12.2016, 08:44)

   În ceea ce priveşte copiii aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială, România se află pe primul loc, cu 46,8% din totalul populaţiei, adică aproape un copil din doi. Bulgaria stă mai bine la acest capitol, cu 43,7%.

   Mai mult de o treime dintre copii era supusă, în 2015, riscului de sărăcie sau excluziune socială în şase state membre din Uniunea Europeană, respectiv în România (46,8%), Bulgaria (43,7%), Grecia (37,8%), Ungaria (36,1%), Spania (34,4%) şi Italia (33,5%), conform Eurostat.  

   1. 3.1.  Noua paradigmă a securităţii umane (răspuns la opinia nr. 3)
      (mesaj trimis de Salomeea în data de 03.12.2016, 08:44)

      Noua paradigmă a securităţii umane pentru dezvoltare durabilă ca numitor comun al tuturor actorilor europeni în confruntarea cu provocările curente

      Acest capitol al articolului se ocupă de conceptul de securitate umană şi dezvoltare durabilă şi de impactul potenţial pozitiv al acestuia asupra calităţii vieţii. 

      În prima secţiune, necesitatea redefinirii securităţii umane este plasată în context internaţional; a doua incearcă să definească securitatea umană şi a treia, arată importanţa securităţii umane privită prin prisma transformării pierdanţilor prin integrarea europeană în câştigători, ca o potenţială modalitate pentru un scenariu pozitiv al integrării, ca un joc între câştigători. 

      “Politicile mondiale nu trebuie privite ca un process ingheţat din punct de vedere istoric, al statelor insetate de putere, ci ca un proces dinamic de interacţiune între indivizi, grupuri, state şi instituţii internaţionale, toate fiind capabile sâ îşi adapteze simţul propriului interes.” 

      După Războiul Rece, conceptul militarizat de securitate, a fost contestat de concepte multi-faţetate şi holistice ca securitate umană, concept căruia îi lipseşte o definiţie clară şi orice măsuri stabilite de comun acord. Trebuie să semnalăm faptul că prin securitatea militară nu s-a asigurat securitatea teritorială a unui stat-naţiune. Prăbuşirea aşa-numitului comunism şi hegemoniei sovietice în Europa Centrală şi de Est a îndepărtat pericolul militar imediat. Înlocuirea ameninţărilor militare majore din est cu ameninţările multidimensionale la nivele multiple a generat o mare instabilitate a sistemului European de securitate, care nu a fost pregătit să se ocupe de aceste aspecte, din punct de vedere al competenţelor, strategiilor şi instituţiilor. 

      Deoarece europenii se confruntă cu atâtea provocări privind securitatea şi oportunităţile promiţătoare, toate concurând şi solicitând mai multă atenţie şi resurse mai mari, va fi dificil să ne ocupăm de ameninţările netradiţionale. Totuşi, unele dintre acestea nu vor fi ignorate pentru mult timp. Securitatea individuală nu mai poate fi satisfacută numai prin măsuri militare; este necesară o înţelegere multidimensională. 

      Securitate a umană este dificil de realizat în sistemul internaţional existent, dominat în special de state suverane. Un sistem axat pe state nu poate asigura securitatea şi bunăstarea. Statele-naţiuni riscă să-şi piardă suveranitatea externă şi internă. Conform logicii noastre privind securitatea umană, statele-naţiuni trebuie sâ-şi reordoneze priorităţile; problema este: după ce criterii? Acestea ar putea fi: suveranitatea persoanei umane, participarea la luarea deciziilor şi răspunsul la necesităţile umane neîndeplinite. 

      Următoarele probleme trebuie să constituie prioritatea guvernelor şi organizaţiilor internaţionale: foamea, locuinţele, îngrijirea sănătăţii, educaţia, locurile de muncă, mediul, prevenirea războaielor, prevenirea crimei, grija pentru bătrâni, justiţia rasială, drepturile femeilor, libertatea religioasă, reformele dreptului penal, planificarea urbană, populaţia, participarea democratică, prevenirea alienării şi dependenţei de droguri. 

      Majoritatea liderilor ar insista asupra faptului că ei personal îmbrăţişează ordinea de zi de mai sus. Totuşi, în practică, aceste probleme sunt subordonate priorităţilor de securitate naţională. În actualul sistem mondial, strategiile naţionale dezvoltate în primul rând în jurul criteriilor de mai sus ameninţă capacitatea de supravieţuire a naţiunilor. 

      Luminile dezvoltării umane vor rămâne stinse pentru majoritatea omenirii până la apariţia unei noi ordini mondiale. Este important să subliniem că nu pledăm pentru o mobilizare constantă în scopul securităţii naţionale. Este mai degrabă o problemă de recunoaştere a realităţii că actualele priorităţi şi reguli elitiste nu se datorează în primul rând demonilor personali sau ideologici. Lumea nu mai are nevoie de demonologie. Ceea ce este necesar este obiectivitatea – nu raţionalizarea acceptării fataliste a unui status quo, ci identificarea tuturor surselor lipsei de putere: a liderilor, dar şi a cetăţenilor. Modul de a determina apusul acestui status quo constă în focalizarea exclusivă pe lipsa de putere a oamenilor şi a faptului că ne bazăm pe demonologie în detrimentul unei analize holistice. 

      Definiţia problemelor de securitate, modul în care acestea sunt analizate şi politicile ce decurg de aici au fost roadele atmosferei ideologice şi geopolitice dominante în perioada Războiului Rece. Conceptul de securitate are o puternică bază politică şi se schimbă în funcţie de aceasta. 

      Securitatea continuă să fie calculată prin gradul de “capacitate distructivă deţinuă în raport cu un presupus inamic. Realizarea securităţii pe plan global se reduce în mare măsură la controlul graniţelor statului territorial – capacitatea de a menţine persoanele, ideile şi lucrurile nedorite în afară şi ceea ce se doreşte în interior½. 

      În măsura în care securitatea este globalizată, aceasta este asociată cu “stabilirea condiţiilor care permit extinderea produsului planetar brut şi stimulează dezvoltarea comerţului mondial într-un cadru stabilit de politicile care generează tripla încriminare.” 

      Ceea ce este remarcabil în legătură cu această imagine geopolitică a securităţii este durabilitatea, care traversează distincţia anterioară dintre geopolitica modernă, axată pe state şi geopolitica post-modernă, axată pe pieţe. Absenţa unei auto-reflecţii critice este îngrozitoare. Ceea ce trebuie să recunoaştem aici, printre alte perspective incitante, este relevanţa vocilor feministe din întreaga lume în elaborarea altor răspunsuri la problemele prezente. Revizuirea conceptului de securitate este crucială pentru toate iniţiativele societăţii civile globale şi elaborarea unei politici globale, conform criteriilor de guvernanţă umanistă. 

      Subrahmanyam identifica clar acest element de necesitate în următorul pasaj: 

      “Sau umanitatea se uneşte pentru a supravieţui, sau trebuie să se confrunte cu un viitor sumbru. Nu există alternativă la strategia privind o lume non-violentă, dacă vrem ca generaţiile viitoare să supravieţuiască. Noi, cei din această generaţie trebuie să optăm. Ori devenim salvatorii posterităţii, ori devenim călăii acesteia. Ori optăm pentru viaţă, ori distrugem viitorul omenirii. ” 

      Acesta este sensul urgenţei pe care îl afirmăm aici. De asemenea, să surclasăm ideea că democratizarea continuă depinde de stabilirea unei securităţi, care constituie o ruptură radicală cu percepţiile şi practicile care au fundamentat geopolitica în istoria modernă. 

      Este evident că a iniţia o discuţie despre securitate, în această notă radicală, înseamnă a pune în lumină distanţa ce separă această poziţie de gândirea predominantă din nord şi de concepţia majorităţii elitelor ce guvernează în Sud. Şi este la fel de predictibil faptul că acest punct de vedere va fi ignorat, ca “utopic”. Pentru a răspunde în mod util la provocarea cu care ne confruntăm, este necesar să mobilizăm curajul intelectual şi politic pentru a face faţă profunzimii şi proporţiilor problemei ce stă în faţa umanităţii. 

      Ce înseamnă exact termenul de securitate umană şi de ce este aşa importantă securitatea umană într-un scenariu optimist de integrare. Ce este securitatea umană? «Există două aspecte ale securităţii umane – eliberarea de frică şi eliberarea de lipsuri. Eliberarea de lipsuri nu este cu nimic mai puţin importantă decât eliberarea de frică, deoarece obiectivele acesteia constau în asigurarea supravieţuirii şi demnităţii indivizilor ca fiinţe umane. În raportul asupra dezvoltării UNDP 1994 s-a discutat conceptul de securitate umană şi s-au identificat şapte principale categorii de securitate umană – securitate economică (sau eliberarea de sărăcie); securitatea alimentară (eliberarea de foame); securitatea sănătăţii (eliberarea de boală); securitatea mediului (disponibilitatea apei curate şi a aerului curat, de exemplu); securitatea personală (eliberarea de violenţă, crimă, droguri); securitatea comunităţii (libertatea de a participa la viaţa de familie şi a unui grup etnic) şi securitatea politică (libertatea de exercitare a drepturilor fundamentale ale omului)». 

      2.1.Conceptul de securitate umană este în strânsă legătură cu noul model social european şi conceptul de dezvoltare durabilă. El reprezintă o paradigmă care se referă la vulnerabilităţile globale ale omenirii, al cărui principiu central este desemnarea individului ca subiect central al eforturilor de securitate. Acest concept este plasat de către teoreticieni într-o poziţie antagonică conceptului tradiţional de securitate naţională. Se încearcă să se demonstreze faptul că o viziune a securităţii centrată pe individ este imperativă pentru a obţine stabilitatea naţională, regională şi globală. 

      Acest concept a apărut după încheierea războiului rece, ca rezultat al unei perspective multidisciplinare a conceptului de securitate şi care opera cu instrumente ale diferitelor domenii precum: relaţiile internaţionale, studiile strategice şi drepturile omului. 

      Securitatea umană reprezintă un obiect de studiu în multe universităţi din lume, ca parte integrantă a studiilor asupra drepturilor omului, a relaţiilor internaţionale şi a globalizării. 

      Definiţia cuprinsă în Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite, atrage printre altele atenţia asupra necesităţii de a extinde aria conceptuală a securităţii globale: securitate economică, alimentară, medicală, politică, personală, comunitară şi de mediu. 

      Securitatea economică presupune asigurarea unui venit de bază pentru fiecare individ, în urma prestării unuei activităţi productive şi remunerate sau prin recurgerea la un fond public al asigurărilor sociale. În acest sens se poate constata că numai o treime din populaţia globului se bucură de securitate economică. Probleme legate de insecuritatea economică se pot întâlni atât în ţările în curs de dezvoltare cât şi în cele dezvoltate. Şomajul este considerat unul dintre factorii principali care stau la baza tensiunilor politice şi a violenţelor interetnice. 

      Securitatea alimentară, cere ca toţi oamenii să aibă deopotrivă posibilitatea fizică şi economică de a avea asigurată hrana necesară. Existenţa hranei la nivel mondial nu constituie o problemă ci distribuţia alimentelor. Acest lucru este legat şi de puterea de cumpărare. 

      Securitatea medicală are drept ţintă garantarea unei protecţii elementare a oamenilor faţă de boli şi de un stil de viaţă nesănătos. Acest lucru se datorează malnutriţiei, lipsei de apă potabilă şi insuficienţei serviciilor medicale. 

      Securitatea mediului înconjurător are în vedere protecţia populaţiei faţă de dezastrele naturale, dar şi de deteriorarea continuă a mediului înconjurător. Dacă în ţările dezvoltate ameninţarea de mediu este reprezentată de poluarea atmosferică, în ţările în curs de dezvoltare lipsa accesului la apă curată reprezintă principala ameninţare. 

      Securitatea personală are ca scop protejarea indivizilor în cazul agresiunilor fizice, fie că acestea provin din alt stat, a propriului stat sau a unor indivizi violenţi. 

      Securitatea comunitară are drept ţel împiedicarea degradării şi pierderii relaţiilor interumane tradiţionale şi a valorilor comunităţii. Comunităţile tradiţionale, cum sunt grupurile etnice sau religioase, sunt frecvent ameninţate. 

      Securitatea politică are în vedere măsura în care indivizii trăiesc într-o societate în care drepturile omului sunt respectate. Violările aduse drepturilor omului sunt mai numeroase în timpul perioadelor de instabilitate politică. 

      Securitatea umană priveşte individul. De data aceasta nu se mai poate vorbi de un singur actor statal, realizarea securităţii umane ar implica o largă participare şi a altor categorii de actori, cum ar fi: organizaţiile regionale şi internaţionale,organizaţii non-guvernamentale şi comunităţi locale. 

      Securitatea umană ar trebui să asigure pe lângă protecţie şi o capacitare a indivizilor să identifice şi să implementeze soluţii în întâmpinarea ameninţărilor la adresa propriei securităţi. 

      Susţinătorii conceptului încearcă să-l menţină vag şi extensiv, pentru ca acesta să poată servi cât mai bine marilor puteri, agenţiilor de dezvoltare şi ONG-urilor. 

      Detractorii paradigmei de securitate umană par să fi găsit acestui concept o aplicabilitate practică. Multe din conceptele pe care le pune pe tapet securitatea umană, aşa cum este şi intervenţia umanitară, încalcă principiul tradiţional al suveranităţii statelor şi implicit dreptul acestora la autoapărare. Grupul celor 77 şi-a exprimat scepticismul faţă de paradigma securităţii umane şi temerea că aceasta ar putea duce la încălcarea suveranităţii statale. 

      Atâta vreme cât statele joacă încă un rol major în sistemul global, refuzul acestora de a ceda o parte din suveranitate ar putea duce la ineficacitatea conceptului de securitate umană. 

      Suveranitatea se caracterizează sub două aspecte – cel intern, ce prezumă supremaţia puterii de stat şi cel extern, ce prevede independenţa în relaţiile internaţionale. 

      Suveranitatea este simbolul independenţei de jure, a supremaţiei şi puterii statului, iar puterea este exercitată nemijlocit de către stat. Statul este un „mecanism”, dotat cu o putere de comandament şi nu este identic cu noţiunea popor, mai exact societatea „dă naştere acestui aparat”, întreţinând legături strânse cu el. Este clar că în lipsa poporului nu există stat cu putere de comandament, dar considerăm că propriu-zis termenul suveranitate de stat apare drept probă în susţinerea teoriei care pledează că suveranitatea aparţine statului. 

      De ce este importantă securitatea umană pentru un scenariu optimist de integrare? Care este tendinţa în Europa privind fractura socială generată de globalizare? Orice concepţie echilibrată admite că succesul Europei a fost susţinut de soluţiile sociale care au permis echitatea si eficienţa. Relaţiile cu angajatorii în cadrul instituţiilor şi procesele asociate cu acest model de dezvoltare sunt tensionate. Acestea suferă din cauza crizei de funcţionalitate economică şi pentru că nu sunt aliniate cu noile structuri economice şi modele de viaţă socială, în curs de apariţie. În pofida forţelor sociale care se identifică cu valorile modelului social European, există o tendinţă de a apăra instituţiile moştenite şi de a nu construi noi forme de solidaritate socială compatibile cu complexitatea vieţii economice moderne. In cartea sa, Paul Teague subliniază că “orice inovaţii trebuie să abordeze trei teme importante: democratizarea EU, viitoarea asociere dintre statele-naţiuni şi cetăţenia europeană şi reforma instituţională a guvernării pe piaţa forţei de muncă”.

      Conform unei predicţii generale, guvernele europene vor avea în curând de ales între o piaţă liberă şi o societate liberă, prioritatea fiind dreptatea socială; plasarea organizării societăţii după activitatea de afaceri nu poate constitui un model eficient de competiţie economică. Jocul politic dintre Europa neo-liberală şi Europa socială este încă în curs de desfăşurare. Principalele repere, conform cărora s-ar putea verifica dacă securitatea umană a fost revizuită, ar fi: reducerea şomajului, un mai larg acces la piaţa forţei de muncă şi locuri de muncă mai democratice, cu un grad mai ridicat de participare. Unele preocupări orientate spre securitatea umană nu pot fi ascunse unui scrutin critic. Performanţele guvernelor şi organizaţiilor internaţionale vor fi judecate din ce în ce mai mult prin măsura în care se ocupă serios şi eficient de problemele de securitate umană. Sper că Europa va putea îmbina din nou eficienţa economică cu dreptatea socială, într-o perspectivă feminină, diferită de perspectiva masculină anglo-saxonă.  

      3.2.  dezvoltare durabilă (răspuns la opinia nr. 3.1)
      (mesaj trimis de Salomeea în data de 03.12.2016, 08:53)

      Alături de conceptul de securitate umană trebuie să prezentăm şi conceptul de dezvoltare durabilă.

      2.2.Dezvoltarea durabilă ca numitor comun pentru toţi actorii europeni 

      In prima secţiune a acestui capitol al articolului se va face o antologie a actualelor tendinţe de definire a dezvoltării durabile în contrast cu conceptul de dezvoltare utilizat în teoria economică standard, a poziţiei actuale a Uniunii Europene privind dezvoltarea durabilă şi a implicaţiilor acesteia pentru angajarea forţei de muncă şi, în sfârşit, a participării ca aspect important al dezvoltării durabile. 

      Conform teoriei economice standard, dezvoltarea implică atât schimbarea cantitativă (creşterea produsului intern brut), cât şi o schimbare calitativa (transformarea dintr-o economie pre-capitalistă bazată pe agricultură într-o economie capitalistă industrială), etc. Teoria dezvoltării durabile implică atât o critică a măsurării cantitative a Produsului Intern Brut, cât şi o concepţie diferită asupra transformării calitative. 

      Scopurile dezvoltării economice sustenabile includ o armonizare a obiectivelor economice, sociale şi ecologice: 

      Economice – un sistem sustenabil din punct de vedere economic trebuie să fie capabil să producă bunuri şi servicii continuu, pentru a menţine la nivele controlabile guvernarea şi datoriile externe şi să evite dezechilibrele extreme care ar putea afecta agricultura şi producţia industrială. 

      Ecologice – un sistem ambiental sustenabil trebuie să menţină o bază stabilă de resurse, evitând exploatarea excesivă a sistemelor de resurse regenerabile şi epuizarea resurselor nereînoibile, exceptând măsura în care se fac investiţii în substituente corespunzătoare: acestea includ menţinerea biodiversităţii, stabilitatea atmosferică şi alte sisteme ale ecosistemelor care nu sunt clasificate în mod obişnuit ca resurse economice. 

      Sociale – un sistem sustenabil din punct de vedere social trebuie să asigure corectitudinea distribuţiei şi oportunităţilor, asigurarea corespunzătoare a serviciilor sociale, incluzând sănătatea, învăţământul, egalitatea între sexe, egalitatea politică şi participarea. 

      Scopurile dezvoltării durabile sunt armonizarea ţintelor economice, sociale şi de mediu: 

      Social – un sistem sustenabil sub aspect social trebuie să asigure principiile şi criteriile pentru politici menite să : 

      (A) satisfacă “nevoile esenţiale” ale “săracilor lumii” – Sud şi Nord; generaţiilor actuale şi viitoare. 

      Economic – un sistem sustenabil (durabil) sub aspect economic trebuie să asigure principiile şi criteriile pentru politici menite să: 

      (B) realizeze performanţă economică stabilă corespunzătoare pentru a realiza (A). 

      Mediu – un sistem durabil (sustenabil) sub aspectul mediului trebuie să asigure principiile şi criteriile pentru realizarea: 

      (A) şi (B) fără a afecta funcţionalitatea pe termen lung (durabilitatea) a sistemelor naturale de suport al vieţii – la nivel local, naţional, regional şi global (să menţină o bază stabilă de resurse, evitând supraexploatarea sistemelor de resurse reciclabile sau funcţiile de forare de mediu şi golind resursele neregenerabile numai în măsura în care se fac investii în substituenţi adecvaţi: aici se include întreţinerea biodiversităţii, stabilitatea atmosferică şi alte funcţii ale ecosistemului care nu intră în clasificarea obişnuită, ca resurse economice.) 

      Aceste trei elemente de sustenabilitate generează numeroase complicaţii potenţiale ale definiţiei iniţiale, simple a dezvoltării economice. 

      Aceste noi aspecte ce privesc dezvoltarea vor crea noi oportunităţi pentru crearea locurilor de muncă în domeniul social şi de mediu. Ar putea fi o bună ocazie pentru ca ţările din Europa Centrală şi de Răsărit să obţină locuri de muncă în aceste noi domenii. Impreună cu împărţirea oportunităţilor de obţinere a locurilor de muncă şi o strategie de obţinere a celor mai mari salarii, această strategie va contribui la anularea prăpastiei dintre Vest şi Est, urmând logica echilibrului. 

      Uniunea Europeană are o strategie pentru dezvoltarea durabilă ulterior reînnoită în iunie 2006, dar în special pentru comerţul sustenabil şi ceea ce este relevant pentru articolul nostru este faptul că Uniunea Europeană recunoaşte necesitatea de a colabora pentru realizarea acestui scop, conform declaraţiei de la Summit-ul Mondial de la Johannesburg, din septembrie 2002. 

      “Dezvoltarea economică, împreună cu aspectele sociale şi de mediu se referă la următoarele: Dezvoltarea sustenabilă impune o schimbare fundamentală a modului în care ne trăim viaţa. Printr-o ruptură completă cu trecutul, aceasta impune o reorientare majoră a gândirii şi comportamentului public şi privat. Provocarea constă în asocierea dezvoltării economice cu aspectele sociale de interes şi in decuplarea dezvoltării economice de degradarea mediului. Aceasta implică o politică creativă, pe termen lung ,utilizarea eficientă şi responsabilă a resurselor,o politică a mediului eficientă din punct de vedere al costurilor şi o tehnologie mai curată. Guvernele, afacerile şi cetăţenii trebuie să colaboreze pentru a crea condiţii pentru dezvoltarea durabilă” 

      Este obligatoriu să se dea prioritate cerinţelor esenţiale ale sărăciei mondiale, luând în considerare ecologia şi restricţiile stabilite de capacitatea de anduranţă a Pământului. 

      Pentru a exemplifica: combinarea tehnologiei ecologice, conservării energiei şi producerii energiei reciclabile poate promova creşterea economică fără a periclita eforturile de a promova dezvoltarea durabilă. Acesta este, de asemenea, un obiectiv major atunci când UE combate schimbarea climei prin promovarea energiei curate. Inovarea ecologică este o problemă de importanţă crucială în promovarea dezvoltării durabile şi pentru transformarea guvernanţei economice în guvernanţă ecologică. 

      "Dezbaterea privind dezvoltarea durabilă, de viitor are ca scop atingerea unui consens social privind noile scopuri de dezvoltare, altele decât creşterea industrială, neglijarea principiilor naturale şi fanteziile de fezabilitate tehnologică pe care se sprijină modelul de civilizaţie occidentală. Această perspectivă vizează elaborarea unui concept inovator, capabil să facă faţă viitorului, de dezvoltare socială în sensul unei idei regulatoare, la fel ca de exemplu democraţia, libertatea, dreptatea ş.a.m.d." 

      Pentru a depăşi diferenţa dintre agenda populară şi agenda elitistă a guvernanţei locale, naţionale, regionale şi globale pentru dezvoltare durabilă, trebuie să găsim valori comune pe care se poate construi un viitor viabil. 

      Începem cu cele cinci aspecte ale dezvoltării durabile analizate de United Nation Development Programme: capacitarea, cooperarea, echitatea, durabilitatea şi securitatea. 

      Principiile care pot ajuta instituţiile politice să realizeze dezvoltarea durabilă, sugerate de United Nation Development Programme sunt: participarea, transparenţa, reorientarea consensului, echitatea, eficacitatea şi eficienţa, responsabilitatea, viziunea strategică. 

      Democraţia adevărată se caracterizează prin procese orizontale peste un spectru larg de relaţii, în contrast cu democraţiile parlamentare bazate pe ierarhii verticale. 

      Euforia faţă de evenimentele din Europa de Est, după căderea sistemului politic cu un singur partid, a mascat inadvertenţele ireparabile din noul sistem democratic capitalist. Propunerea fundamentală a democraţiei trebuie să se concentreze asupra procesului continuu, nu asupra structurii reprezentării. Interacţiunea egalitară trebuie să fie un nou principiu democratic în percepţia faptului că dezvoltarea sistemelor democratice vestice din secolul 19 a coincis cu expansiunea Colonialismului European. 

      Descentralizarea economică este o formă mult mai adecvată de integrare a naturii şi societăţii. Sensibilitatea faţă de subiectul uman în planificarea economică va depăşi bazele puse de economiile moderne. Ar reduce violenţa structurală globală răspândită, menţinută de elitele politice şi economice ale puterilor dominante din Vest coalizate cu multinaţionalele. 

      In concluzie Europa ar putea fi un model de guvernanţă umană globală pentru securitate umană şi dezvoltare durabilă, iar Carta Albă privind Guvernanţa şi Strategia pentru dezvoltare durabilă arată clar semnale ale acestei voinţe politice. Europa are valori umaniste, capacităţi materiale şi instituţii pentru a găsi soluţii la nivel mondial, ca un răspuns soft, feminin la paradoxul democraţiei (răspândirea democraţiei într-un mod foarte nedemocratic) şi dilema securităţii. Întrebarea este cum să faci aceşti actori să lucreze împreună, ţinând cont de interesele lor divergente. Soluţia este să găseşti valorile, care sunt comune tuturor actorilor, cum sunt dezvoltarea umană durabilă, inclusiv pieţe umane şi securitate umană. 

      Un salt de la logica orizontală a Stângii şi Dreptei la logica comună verticală a ecologiei, feminismului şi dezvoltării durabile, echitabile şi democratice se desfăşoară deja în discursul teoretic. Dezvoltarea nu se referă la sprijinirea câtorva oameni să se îmbogăţească sau la crearea câtorva industrii protejate fără ţel, de care să beneficieze numai elita ţării, numai bogaţii din mediul urban şi lăsarea sărăcimii din mediul rural în mizeria ei. Dezvoltarea durabilă umană se referă la transformarea societăţilor, îmbunătăţirea vieţii săracilor, dând fiecăruia o şansă la succes şi acces la sistemul de sănătate şi la educaţie. Acest gen de dezvoltare nu va avea loc dacă numai câţiva oameni dictează politicile pe care trebuie să le urmeze o ţară. Asigurarea că se iau decizii democratice înseamnă asigurarea că o gamă largă de economişti, oficiali şi experţi din Ţările Europei Centrale şi de Răsărit sunt implicaţi activ în dezbatere pentru un nou model de guvernanţă umană globală. Mai înseamnă că trebuie să existe o largă participare a societăţii civile dincolo de experţi şi politicieni, astfel încât să se ajungă la democratizarea actualei geo-guvernanţe. 

      Aşadar este nevoie de un salt calitativ la nivel de discurs teoretic pentru a se putea trece de la paradigma geopoliticii la paradigma guvernanţei umaniste în procesul de integrare europeană şi mondială bazat pe concepte cum sunt cele prezentate anterior: dezvoltare durabilă, guvernanţă umanistă şi securitate umană.

      Următorul capitol va încerca să pună în lumină conceptul de guvernanţă globală şi relevanţa acestuia pentru atenuarea actualei “fracturi sociale” a globalizării, o mare ameninţare pentru securitatea internaţională. Logicile contradictorii ale actorilor actuali sunt periculoase şi problema este cum să le facem să coexiste, care ar fi mecanismul corespunzător şi strategia corespunzătoare pentru a le face să coopereze având o agendă comună, ţinând seama că au interese conflictuale. Nu ar fi suficient ca fiecare stat sau popor sa aibă o viziune proprie asupra unui viitor mai bun, în cazul nostru numai ţările din spaţiul Europei Centrale şi de Răsărit trebuie să aibă o strategie pentru supravieţuire, sau ERT- Masa Rotundă a Industriaşilor, o strategie pentru o piaţă liberă, ci Uniunea Europeană, per ansamblu, ca nouă entitate politică ce poate face faţă acestor provocări. Uniunea Europeană, ca actor internaţional care are puterea economică şi logistică să facă acest lucru, ar trebui să se transforme într-o entitate care să se ocupe de dezvoltarea durabilă utilizând mecanismul de guvernanţă umanistă, creând cadrul de cooperare pentru toţi actorii. 

      3.3.  Guvernanţa globală umanistă (răspuns la opinia nr. 3.2)
      (mesaj trimis de Salomeea în data de 03.12.2016, 08:58)

      3.Guvernanţa globală umanistă din perspectiva societăţii civile europene

      Guvernanţa globală umanistă va fi discutată în acest subcapitol. Dezvoltarea sustenabilă şi securitatea umană transformă conceptual de guvernanţă globală în cel de guvernanţă umanistăArticolul va prezenta numai ideile generale, deoarece discuţia necesită mai mult spaţiu. Noi am acordat mai mult spaţiu perspectivei securităţii umane, care ar trebui să facă parte din noua identitate de securitate a Europei, abordarea civilă (vezi forţele de pace non-violente ce formează o reţea, aruncând o punte între Statele Unite ale Americii şi Europa). 

      Pentru a găsi un sistem de guvernare globală umanistă, avem nevoie întâi de o constituţie elaborată în jurul următoarelor funcţii: dezarmarea, apărarea drepturilor omului, dreptate socială, protecţia mediului, dezvoltare economică şi socială şi reglementarea proceselor internaţionale, cum ar fi: comerţul, transportul şi comunicaţiile. Ceea ce este esenţial pentru noul model de ordine mondială este angajamentul în direcţia valorilor umane de bază, drept criterii fundamentale ale ordinii mondiale. Acestea încep cu problemele comune şi apoi formează instituţiile funcţionale pentru a face faţă problemelor. In competiţia de astăzi dintre statele-naţiuni, acele valori care vin în conflict cu obiectivele de securitate naţională au puţine şanse să devină operative pe o scară semnificativă. 

      Punctul de pornire pentru fiecare model de guvernanţă este necesitatea de a avea un numitor comun, dar problema este, care? Dezvoltarea durabilă şi securitatea umană pentru toţi actorii sistemului internaţional şi dreptul la dezvoltare pot constitui cuvintele cheie, concepte integrante pentru toate necesităţile umane. In dezbaterile politice publice, puţini îşi susţin deschis interesele. Totul este mascat în termenii interesului general. 

      Guvernanţa umanistă, concept opus geoguvernării, este varianta preferata celei de geoguvernare. Geoguvernanţa umană nu este o structură care să fie copiată, ci un proces de angajare bazat pe principiul non-violenţei. Guvernanţa umanistă este o formă preferată de guvernare, fiind un proces şi un obiectiv, care accentuează realizarea unor drepturi complexe pentru toate popoarele planetei. Trebuie să vă avertizăm că pasivitatea noastră va asigura triumful concepţiei G-7 (8) asupra viitorului omenirii. Perspectiva guvernanţei umaniste este urgentă. 

      In ansamblu, guvernanţa umanistă accentuează criteriile axate pe oameni, cuantificate ca declin al sărăciei, violenţei şi poluării şi prin aderarea crescândă la drepturile omului şi la practicile constituţionale, în special în raport cu segmentele vulnerabile ale societăţii, ca şi prin abateri axiologice de la conceptele materialiste/consumeriste şi patriarhale la implinire umană. Perspectivele de guvernanţă umanistă pun accentual pe responsabilitatea elitelor şi participarea popoarelor lumii şi reprezentanţilor aleşi direcţi ai acestora. Este necesar să se exploreze sensul guvernanţei umaniste într-o serie de contexte conceptuale şi politice, ca şi unele implicaţii ale contra-proiectelor pentru a elabora geoguvernanţa în moduri mai benefice decât cele ce rezultă din forţele pieţei globale.

      Imaginaţia politică a celor bogaţi şi puternici este încă sobordonată avidităţii şi eforturilor de a păstra avantajele pe termen scurt. In consecinţă, deschiderea istorică de la sfârşitul Războiului Rece a fost irosită, fiind tratată ca o nouă ocazie de consolidare a puterii şi averii. Dacă globalizarea a adus aspecte negative, aspectul pozitiv al globalizării constă în crearea unei societăţi civile, lupta pentru mai multă democraţie şi o mai mare dreptate socială.  

   4.  fără titlu
   (mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2016, 12:52)

   Vedem ca a preluat(Ciolos) hainele politicianului,in primul rand mincinos.

   1. 4.1.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
      (mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2016, 15:23)

      N-are față de politician, omul acționează la ordin.