Ciozvârta aruncată de Orban presei

La mult timp după ce am solicitat insistent crearea unei scheme de ajutor pentru jurnalişti şi pentru casele de presă, prea târziu, Ludovic Orban a decis ca Guvernul să le arunce jurnaliştilor o ciozvârtă. Aparent, suma pusă în joc pare impresionantă. 200 de milioane de lei. Dar numai aparent.

Din capul locului fac afirmaţia, pe care urmează să o susţin, că aceasta nu este o schemă de ajutor. Este o operaţiune prin care Guvernul încearcă să cumpere bunăvoinţa presei. Oferind acolo unde doreşte şi numai acolo unde doreşte contacte de publicitate. Prin care, vezi Doamne, urmează să fie mediatizate măsurile luate în combaterea pandemiei. De aceste contracte de publicitate vor beneficia, cu câteva excepţii, televiziunile şi casele de presă, ale căror politici editoriale sunt favorabile sau cel puţin convenabile PNL-ului. Sunt deci bani publici care urmează să fie cheltuiţi în scopuri politice.

Dacă Guvernul şi doar Guvernul, nu şi partidul şi-ar fi pus vreodată problema întăririi frontului anti-pandemie printr-o mediatizare inteligentă, susţinută şi convingătoare a măsurilor pe care le iau instituţiile statului şi a măsurilor pe care trebuie să le ia fiecare cetăţean în parte, atunci aceste contracte de publicitate ar fi fost iniţiate şi încheiate nu acum, când ne aflăm pe aşa-numitul platou al epidemiei, urmând să aibă loc curba descrescătoare, ci de la bun început. Atunci când ofensiva mediatică ar fi putut să aibă eficienţa maximă. Prin urmare, motivul real este altul. Este altul decât cel enunţat. Este altul decât intenţia de a ajuta presa aflată în dificultate.

Între timp, în România sunt sute de ziare, în special locale, care nu se mai tipăresc. Multe dintre reţelele de distribuţie au dat faliment. Sau sunt aproape de faliment. Tipografiile şi-au oprit şi ele activitatea. Redacţiile s-au pulverizat. Ziariştii au plecat acasă. Şi unii dintre ei încearcă să se adapteze făcând presă electronică. Pentru care însă nu primesc niciun ban. Casele de presă care au mai rămas şi ziariştii care încearcă să supravieţuiască din această meserie, sunt tot mai uşor de cumpărat. Preţul activităţii lor a scăzut exponenţial, pe măsură ce familiile pe care le întreţin se luptă din ce în ce mai greu să supravieţuiască. Presa în ansambul ei reprezintă un important serviciu de interes public. Ea este indispensabilă unei societăţi normale la cap. În statele Uniunii Europene, una dintre primele griji ale Guvernelor, pe lângă cele de sănătate publică, a fost elaborarea şi implementarea unor scheme financiare, prin care acest serviciu public să poată supravieţui şi traversa cu bine criza economică. Ce ar fi presupus în România o asemenea schemă? Răspunsul este simplu de dat. La fel cum medicii din prima linie şi ceilalţi membri ai personalului medical primesc în această perioadă venituri suplimentare, prin intermediul Ministerului Muncii s-ar fi putut rezolva problema extrem de simplu, prin listarea celor câteva mii de jurnalişti activi şi finanţarea acestora de la buget, pentru o perioadă rezonabilă de timp. În felul acesta, ziariştii şi-ar fi putut menţine independenţa faţă de patronii lor, şi aşa pusă în ultimii ani la grea încercare. Aceeaşi schemă ar fi trebuit să vizeze în mod direct şi casele de presă, care încă îşi mai desfăşurau activitatea în întreaga ţară la declanşarea pandemiei şi, respectiv, a crizei economice. Proporţional cu numărul de cititori sau de telespectatori sau de ascultători, casele de presă ar fi putut fi în mod direct finanţate de către Guvern. În baza unei liste cât se poate de transparente. Şi nu în funcţie de alte criterii. Dar nu s-a întâmplat aşa.

Guvernul Orban încearcă să cumpere politic presa. Atâta presă câtă a mai rămas. Încearcă să câştige bunăvoinţa unor patroni de presă. Cu zăhărelul într-o mână şi cu biciul în cealaltă, face mai mult decât tentativa de a câştiga bunăvoinţa unor case de presă. Intenţionează să le dreseze. Să le captureze. Să le ţină prizoniere.

Sub aspect moral, nu este nicio diferenţă între această operaţiune, prin care Guvernul utilizează 200 de milioane de lei din bani publici pentru a cotropi politic o parte a presei şi specula ordinară care se face în perioada crizei cu măşti, cu mănuşi şi cu alte echipamente de protecţie. În esenţă, nu există nicio deosebire. Ceea ce unii fac individual, alţii fac la nivel de partid şi de stat. În acest fel, PNL încearcă să se transforme într-un partid stat.