Peste trei sferturi din tranzacţiile de pe piaţa rezidenţială sunt cu locuinţe vechi, cele mai multe cu preţuri în jurul a 60.000 euro, iar cumpărătorii sunt dispuşi că plătească cu până la 10.000 euro în plus pentru un apartament nou, faţă de unul vechi, din aceeaşi zonă, potrivit "Coldwell Banker", citat de Mediafax.
Mai mult de jumătate din tranzacţii sunt încheiate prin programul "Prima Casă", apartamentele care înregis-trează cele mai bune vânzări încadrându-se sau fiind apropiate ca preţ de plafonul de 60.000 de euro, deşi potenţialii cumpărători ar fi dispuşi să plătească cu până la 10.000 de euro în plus pentru un apartament nou, faţă de unul vechi, dacă este situat în aceeaşi zonă.
"În ceea ce priveşte perioada imediat următoare, dacă măsurile de austeritate nu au determinat deja o prăbuşire a preţurilor, în adevăratul sens al cuvântului, e puţin probabil să asistăm la ajustări semnificative în absenţa altor reduceri salariale sau a livrării pe piaţă a unui portofoliu vast de locuinţe preluate de către băncile finanţatoare", a declarat Valentin Ilie, director executiv al Coldwell Banker Affiliates of Romania.
În opinia sa, pe termen mediu vor conta, însă, şi deciziile luate de către dezvoltatorii proiectelor noi, finalizate parţial sau integral, în contextul în care 80%-90% din tranzacţiile încheiate în acest moment sunt cu locuinţe vechi.
Pe de altă parte, Coldwell Banker Affiliates of Romania apreciază că preţurile de tranzacţionare au înregistrat o scădere medie de 10% în ultimele patru luni.
Dacă în privinţa preţurilor solicitate de către proprietari scăderea a fost de circa 5-8% , în zona preţurilor finale de tranzacţionare reducerea înregistrată a fost chiar mai importantă. Proprietăţile scoase la vânzare îşi găsesc mai greu un cumpărător, astfel că vânzătorii sunt forţaţi să scadă mai mult preţurile de tranzacţionare.
Preţurile obţinute de către vânzătorii de locuinţe sunt, potrivit "Coldwell", în medie cu 8% mai mici faţă de cele publicate în anunţurile iniţiale de vânzare.
Coldwell Banker Affiliates of Romania oferă servicii de consultanţă, brokeraj şi management al proprietăţilor imobiliare pe toate segmentele pieţei: rezidenţial, birouri, industrial, terenuri şi investiţii. Compania are, în prezent, treisprezece sucursale - nouă în Bucureşti şi câte una în Arad, Braşov, Câmpulung şi Piatra Neamţ.