Cîte raţe mai sunt în România?

Înflorirea fără precedent a ocupaţiei de "sfătuitor" spune mult despre lumea în care trăim! Despre ruptura radicală dintre cei care decid în problemele comunităţilor şi ale societăţilor umane şi cei care, de bine de rău, au adunat măcar o brumă de cunoaştere sistematică, ştiinţifică, asupra unui domeniu. De la activitatea fizică, la cea mentală, de la carieră, la dietă, de la îm­brăcăminte, la inves­tiţii, de la gestiunea crizelor, la politica mondială şi de acolo la salvarea lumii de sărăcie, boli, deşeuri, conflicte, războaie etc., nu există domeniu al intereseului şi al activităţii umane în care sfătuitorii de profesie să nu se fi instalat cu depline drepturi în cetate dar, mai ales, pentru a mînca o pîine albă, cu efort puţin şi riscuri încă şi mai puţine. Dincolo de calificările profesionale ale celor care se vîntură prin această ocupaţie, nu de puţine ori îndoielnice, de calităţile lor morale, mai degrabă lipsa lor, de capacităţile intelectuale de la care se aşteaptă, adesea în van, producerea soluţiilor, problema cu această "nouă clasă" ("nouă castă"!) este gradul redus, spre nul, de control pe care beneficiarii sfaturilor îl au asupra celor de la care vin. Şi, niciodată pe gratis, ci pe bani mulţi, chiar foarte mulţi! Cît despre cercul larg al celor asupra cărora se revarsă consecinţele sfaturilor "sfătuitorilor de profesie", uneori milioane de oameni, aceştia chiar sunt în poziţia de cobai de laborator! Ţinuţi în cuşti, adăpaţi şi hrăniţi cît să nu moară de azi pe mîine, supuşi tratamentului care trebuie studiat, fără nicio preocuapare pentru consecinţe, iar după aceea, analizaţi! Vii sau morţi, după caz! Toate aceste gînduri s-au năpustit asupra mea ca un tsunami de îndată ce m-am cufundat în lectura ultimului succes de librărie şi de idei al lui Jeffrey Sachs: "Preţul civilizaţiei. Retrezirea la viaţă a virtuţilor şi a prosperităţii după căderea economică". Astăzi, numele nu mai este în prim plan mediatic. La începutul anilor 90, însă, personajul a atins statutul de vedetă mondială în cercul select al "sfătuitorilor profesionişti". În cazul lui Sachs, un economist cu o carieră universitară briliantă, la Harvard, el a exersat-o pe lîngă guvernele ţărilor din proaspăt scuturata de comunism Europă de Est - Rusia, Polonia, Cehia. Problema comună a acestor societăţi era găsirea unui drum critic care să le ducă cît mai repede şi mai eficient, de la structurile economiilor de tip etatist-planificate, pe care le moşteniseră, la cele compatibile şi performante în mediul natural al capitalismului - economiile de piaţă. Soluţia lui Jeffrey Sachs: terapia de şoc! Un compozit de măsuri economice, politice şi administrative menite să pună la treabă mecanismele performante ale pieţei, chiar şi acolo unde pieţele abia urmau să fie create. Ipoteza fundamentală a fost aceea că vechile structuri economice nu pot fi reformate, ele trebuie pur şi simplu înlocuite; cu cît mai repede, cu atît mai bine şi cu cît mai radical, cu atît mai eficient. În Rusia, omul care a urmat sfaturile lui Sachs, a fost Egor Gaidar, fost prim-ministru. Repede marginalizat politic, a murit la doar 53 de ani, oarecum neaşteptat! Este considerat şi astăzi în Rusia, figura cea mai neagră a politicii post-gorbacioviste, responsabilul pentru nefericita, dureroasa şi prea scump plătita intrare a Rusiei într-o nouă eră capitalistă. În Polonia, sfaturile lui Sachs au fost retraduse, asezonate şi tunate pentru specificul local, de Leszek Balcerowicz, fost prim-ministru, vice-prim ministru, ministru de finanţe şi preşedinte al Băncii Naţionale a Poloniei. Încă activ pe scena politică, chiar dacă periferic. În Cehia, omul care a preluat sfaturile şi planurile lui Sachs a fost Vaclav Klaus, figură centrală a Revoluţiei de catifea, fost prim-ministru, actualmente Preşedinte al Cehiei. Se pregăteşte să părăsească înalta funcţie de stat, dar cehii nu sunt nici pe departe unanimi cu privire la moştenirea sa politică. O facţiune parlamentară semnificativă ar vrea să-i pună la CV patalamaua de "trădător al patriei"! Motivul este indirect legat de activitatea sa din anii '90, mai precis Klaus şi-a utilizat dreptul prezidenţial de intervenţie în justiţie, nu doar prin amnistie, ci scoţînd definitiv de pe rol cauze care erau mai vechi de opt ani, în care erau implicaţi unii dintre rechinii perioadei de înflorire a terapiei de şoc, planul radical de trecere la economia de piaţă, preluat de la Sachs. Aşadar, în anii aceia, cine spunea hiper-neo-liberalism şi terapie de şoc, spunea Jeffrey Sachs. Timpul a trecut şi atotputernicile reţete economico-sociale au trecut în cartea de istorie, unde pot şi sunt criticate pe îndelete în seminarii, teze şi lucrări de doctorat. Cui, ce-i pasă! Unii cobai au murit, alţii s-au îngrăşat peste măsură, iar cei mai mulţi îşi tîrăsc zilele famelici! Marile probleme ale "terapiei de şoc" sunt însă legate nu de succesul pe plan economic al măsurilor respective, mai mare sau mai mic, cît de implicaţiile politice şi sociale pe termen lung, de exportul unei viziuni pe care Jeffrey Sachs o consideră, acum, profund dăunătoare pentru societatea americană!!!!! Deschizi cartea reputatului autor şi nu-ţi vine a crede ochilor ce citeşti: premisa aflată în chiar miezul ideologiei şi al politicilor neo-liberale, potrivit căreia statul este un rău administrator, nu-şi găseşte îndreptăţire nici în cercetarea faptelor, nici a datelor despre ele; demonizarea taxării este o greşeală; tăierea programelor sociale, nejustificată economic şi strategic; deregularizarea, o mantră cu consecinţe negative mai mari decît cele pozitive, privatizarea serviciilor publice o sursă de risipă, fără precedent, fără nici un rezultat semnificativ în planul creşterii eficienţei etc!!!!!!!!! Sincer, nu cred că pînă la această carte a lui Jeffrey Sachs există un text mai demolator la adresa întregii construcţii politice şi ideologice pe care America a adoptat-o de la Reagan încoace şi pe care a exportat-o, prin orice mijloace, în spaţiul său internaţional de influenţă, de la thatcherismul anilor '80, la politicile neo-liberalismului de tip FMI pe care România le-a înghiţit pe nemestecate şi în anii '90 şi în 2000, ba chiar şi astăzi!

Povestea asta îmi aduce aminte de snoava plină de tîlc din "folclorul evreiesc" care relatează peripeţiile celui ce s-a dus după sfaturi la Rabin, necăjit că i s-au îmbolnăvit raţele din bătătură. Rabinul i-a dat un sfat şi el a venit din nou, căci raţele în loc să se facă bine mureau una cîte una, apoi alt sfat şi încă unul; tot aşa, pînă în ziua în care evreul i-a cerut din nou sfat, plîngîndu-se că i-au murit toate raţele. Rabinul, plin de bunăvoinţă, l-a readus cu picioarele pe pămînt şi cu faţa la realitate spunîndu-i simplu: Acum, vezi cum vine treaba, eu sfaturi aş mai avea, dar... nu mai ai tu raţe! De unde şi întrebarea care mi-a venit în minte, minunîndu-mă cum se înţelepţesc marii sfătuitori ai lumii, gen Jeffrey Sachs: cîte raţe or mai fi prin România?