CÎŢU, CĂTRE USR-PLUS: "E multă ipocrizie când iei metodele lui Dragnea şi acuzi PNL de USL"

J.P.
Politică / 4 septembrie 2021

"E multă ipocrizie când iei metodele lui Dragnea şi acuzi PNL de USL"

Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă, la Timişoara, că PNL este un partid care stă pe propriile picioare şi a dezavuat afirmaţiile venite din partea USR PLUS potrivit cărora liberalii se îndreaptă spre un nou USL, o colaborare cu PSD, conform Agerpres.

"Când te asociezi (USR PLUS, n.red.) cu un partid extremist (AUR, n.red.), care vrea să ducă România în braţele Rusiei, un partid care aduce aminte de fascism, de tot ce este mai negru în istoria României, să ai seninătatea să ieşi în faţa românilor să le vorbeşti despre altceva... Noi nu negociem cu nimeni, suntem un partid care stă pe propriile picioare, nu ne dăm propriul guvern jos. Când iei metodele lui Dragnea şi îţi dai propriul guvern jos şi vii să ne acuzi pe noi de 'USL', arată multă ipocrizie. Românii văd prin aceste declaraţii că colegii noştri au făcut o greşeală şi încearcă să iasă din ea", a afirmat Cîţu, într-o conferinţă de presă.

Premierul a reiterat faptul că soluţia pentru a ieşi din această situaţie este simplă şi era simplă din primul moment, dacă s-ar fi nominalizat un nou ministru al Justiţiei.

"În continuare, suntem pregătiţi să stăm la masă să discutăm şi să mergem mai departe pentru că românii au în continuare nevoie de guvernare, sunt lucruri importante pe acre le facem în această perioadă, aprobarea PNRR, ordonanţa de urgenţă pentru rectificarea bugetară, pentru a compensa veniturile românilor cu factura românilor în această iarnă. Aceste lucruri contează pentru români", a menţionat premierul.

Florin Cîţu, candidat la şefia PNL, şi-a prezentat, sâmbătă, la Timişoara, moţiunea de candidatură, subliniind că a intrat în această guvernare promiţând reforme şi investiţii.

"Am spus că voi face reformă şi investiţii şi eu mă ţin de cuvânt, vom face în continuare reformă şi investiţii. Mesajul meu este clar şi pentru toţi românii: nu dau înapoi la fiecare obstacol care apare. Eu spun că fac reforme şi rămân să fac reforme, iar cei care nu fac reforme alături de mine, mai şi pleacă câteodată. Am spus de la început că această guvernare va avea rezultate, dar va reforma România. Al doilea mesaj al meu este despre România liberală, care este o stare de spirit şi de aceea ne urăsc pe noi socialiştii, pentru că nu pot distruge o stare de spirit", a arătat Cîţu.

Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a criticat, sâmbătă, absenţa liderilor PNL şi PSD de la şedinţa Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, convocată în vederea stabilirii calendarului de dezbatere a moţiunii de cenzură depusă de parlamentarii USR PLUS şi AUR.

"Din nou, nu am avut cvorum la şedinţa Birourilor Permanente Reunite în care trebuia să stabilim calendarul moţiunii de cenzură. Au lipsit din nou liderii PNL şi PSD. Pare că USL revine în forţă. Domnule Ciolacu, nu era vorba că abia aşteptaţi să îl daţi jos pe Florin Cîţu din fruntea Guvernului?", a scris Moşteanu sâmbătă, pe Facebook.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ce agresiv e puscariasul!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb