CM RUSIA Meciul dintre bani şi ambiţie

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Sport #CM Fotbal 2018 / 4 iulie 2018

Ilustraţie de MAKE

Ilustraţie de MAKE

Dan Nicolaie

Raportul "preţ - calitate" se menţine la cote normale la Campionatul Mondial din Rusia, care, totuşi, stă bine la capitolul surprize. Au "dispărut" câteva echipe grele (Germania, Spania, Argentina, Portugalia), dar în primul rând turneul a rămas fără cei mai buni jucători ai ultimului deceniu, Ronaldo şi Messi.

Cu toate acestea, dacă privim clasamentul "banilor" pe echipe, realizat de transfermarkt.de la începutul turneului, în care s-a ţinut cont de performanţe, de vârstă, de post, club şi durata contractului, lucrurile nu sunt atât de dezechilibrate. Din primele 10 poziţii au ieşit din competiţie doar patru formaţii (n.r. meciul Columbia - Anglia s-a jucat după închiderea ediţiei), aşa că lucrurile nu sunt chiar atât de dramatice.

Fotbalul ne oferă un principiu aplicabil şi în lumea afacerilor, legătura dintre banii investiţi şi rezultatul final nu este unilineară, un capital adesea ignorat este cel al dedicării, entuziasmului, ambiţiei oamenilor implicaţi. La acest mondial s-a văzut că echipe mici, au reuşit să se impună graţie plusului de ambiţie pe care l-au aruncat în joc.

Franţa, echipa cu cel mai valoros lot de la CM, din punct de vedere al sumelor de transfer, valorând în total 1,08 miliarde de euro, este în continuare în competiţie, la fel şi echipa de pe poziţia a treia, Brazilia.

Top 10 al valorii loturilor este următorul

1. Franţa - 1.080.000.000 euro

2. Spania (eliminată) - 1.040.000.000 euro

3. Brazilia - 952.000.000 euro

4. Germania - 885.000.000 euro

5. Anglia - 874.000.000 euro

6. Belgia - 756.000.000 euro

7. Argentina (eliminată) - 708.000.000 euro

8. Portugalia (eliminată) - 465.000.000 euro

9. Uruguay - 367.500.000 euro

10. Croaţia - 354.500.000 euro

Rusia, dintre echipele ajunse în sferturi, valorează cel mai puţin, 161.000.000 de euro, dar în cazul gazdelor, la turneele finale sunt multe alte lucruri care contribuie la reuşită. Uruguay şi Croaţia sunt şi ele destul de departe de echipele din vârful acestui clasament financiar.

Dintre jucătorii implicaţi la actualul turneu, doisprezece valorează mai mult de 100.000.000 de euro, pe piaţa transferurilor, după cum urmează:

Neymar (Brazilia) - 180.000.000 euro

Messi (Argentina- eliminat) - 180.000.000 euro

De Bruyne(Belgia) - 150.000.000 euro

Salah (Egipt - eliminat)- 150.000.000 euro

Kane (Anglia) - 150.000.000 euro

Mbape (Franţa) - 120.000.000 euro

Dybala (Argentina - eliminat) - 110.000.000 euro

Hazard (Belgia) - 110.000.000 euro

Ronaldo (Portugalia - eliminat)- 100.000.000 euro

Coutinho (Brazilia) - 100.000.000 euro

Griezman (Franţa)- 100.000.000 euro

Ali (Anglia) - 100.000.000 euro.

După cum se observă şi în acest caz doar patru au părăsit competiţia, res­tul fiind implicaţi în continuare în turneu.

Aşa stând lucrurile, organizatorii nu au de ce să se teamă de o eventuală prăbuşire a interesului public şi implicit a audienţelor. Ţara gazdă a rămas, favorita numărul 1, Brazilia, îşi continuă parcursul, la fel şi Franţa, echipa cu cel mai scump lot. La nivelul vedetelor lucrurile stau puţin mai prost prin ieşirea lui Messi şi Ronaldo, dar deja a apărut un alt posibil duel de viitor, Mbape - Neymar.

Conform analiştilor, ediţia de anul acesta a Campionatului Mondial ar putea fi cea mai profitabilă din toate timpurile, cu audienţe estimate la nivel global de 3,4 miliarde de oameni, iar forul mondial ar urma să beneficieze de câştiguri de peste 6 miliarde de dolari. Potrivit documentelor financiare ale FIFA, organizaţia va avea câştiguri de 6,1 miliarde de dolari în urma aces­tui turneu, cu 1,3 miliarde de dolari mai mult decât în cazul CM 2014, din Brazilia, şi cu 10% mai mult decât previziunile sale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Frumos

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb