CNADNR vrea să repare drumuri din Gorj, Dolj şi Mehedinţi cu 16 milioane de euro

P.B.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 17 august 2015

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a scos la licitaţie mai multe contracte pentru "lucrări de întreţinere periodică" la mai multe drumuri din judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi, potrivit unor anunţuri publicate pe SEAP.

Valoarea cumulată a celor trei contracte este de 70 de milioane de lei, respectiv 16 milioane de euro. Potrivit CNADNR, proiectele vor fi atribuite în urma unor licitaţii deschise, iar lucrările vor fi realizate cu fonduri proprii ale companiei.

Contractele prevăd reparaţii periodice pentru drumurile din administrarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova - Secţiile de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, Craiova şi Severin, iar durata acordurilor este de 24 de luni de la data atribuirii lucrărilor. Firmele care doresc să participe la licitaţiile deschise îşi pot depune ofertele până la jumătatea lunii septembrie.

Reprezentanţii CNADNR apreciază că în 2015 sunt necesare lucrări de întreţinere la cel puţin 1.380 de kilometri de drumuri, deşi periodicitatea executării acestor lucrări este de 3.000 - 3.500 km/an, potrivit normativului de întreţinere şi reparare a drumurilor publice. Compania susţine că are nevoie de încă 1,7 miliarde de lei pentru "asigurarea unor condiţii minime de viabilitate a drumurilor naţionale", după ce Consiliul de Administraţie şi acţionarii săi au aprobat recent Planul de Acţiune pentru acest an.

În plus, planul CNADNR pentru 2015 spune că, potrivit legii, suma prevăzută pentru activitatea de întreţinere finanţată din transferuri curente de la bugetul de stat este în valoare de 311,2 milioane lei, la care se adaugă venituri proprii în sumă de 203,1 milioane lei, reprezentând doar 30,25% din necesar.

În anul 2015, CNADNR are prevăzută prin bugetul de stat suma de 6,1 miliarde lei, cu 31,98% mai mult faţă de prevederile bugetare ale anului 2014 (4,6 miliarde lei), astfel: credite externe (inclusiv cofinanţarea) - 900 milioane lei, fonduri externe nerambursabile (inclusiv cofinanţare şi neeligibile) - 3,8 miliarde lei, buget de stat - 1,3 miliarde lei. CNADNR susţine că va cheltui, în total, 5,7 miliarde de lei pentru întreţinerea infrastructurii rutiere, în acest an.

La sfârşitul anului trecut, lungimea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi aflată în administrarea CNADNR era de 16.360 km, dintre care 15.665 kilometri de drumuri naţionale şi 695 de kilometri de autostrăzi. CNADNR susţine că, în urma evaluării stării tehnice a drumurilor, circa 61% dintre ele au durata de serviciu expirată, pentru care este necesară efectuarea unor lucrări de întreţinere periodică şi reparaţii curente.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb