CNBC: "Interzicerea organismelor modificate genetic ar putea duce la creşterea preţurilor la alimente"

Ziarul BURSA #Internaţional / 2 septembrie 2015

"Interzicerea organismelor modificate genetic ar putea duce la creşterea preţurilor la alimente"

Intenţia Scoţiei şi posibil şi a Germaniei de a interzice culturile de organisme modificate genetic (OMG) ar putea fi o binefacere pentru fermierii care au culturi tradiţionale în aceste ţări, însă în acelaşi timp ar putea pune în pericol viitoarele cercetări, susţin analiştii intervievaţi de CNBC, citaţi de Agerpres.

La începutul lunii august, Scoţia a anunţat că va profita de posibilitatea de a interzice cultivarea OMG-urilor, iar săptămâna trecută Reuters a informat că Germania are de gând să adopte o decizie similară.

Ca urmare a interzicerii organismelor modificate genetic, producătorii de culturi care nu sunt modificate genetic din Scoţia ar putea asista la o creştere a preţurilor, dacă cererea rămâne una puternică, iar alte ţări fac trecerea la culturile de OMG-uri, a declarat Hamish Smith, analist la Capital Economics.

"Dacă cererea pentru culturile de organisme care nu sunt modificate genetic rămâne puternică, atunci producătorii din ţări precum Germania şi Scoţia ar putea asista la o creştere a preţurilor dacă oferta de astfel de culturi scade în urma faptului că alte ţări au făcut tranziţia spre culturile de organisme modificate genetic", susţine Hamish Smith.

Cu toate acestea, interzicerea culturilor de organisme modificate genetic prezintă unele riscuri, a declarat un purtător de cuvânt de la Consiliul Naţional pentru Ştiinţă din Marea Britanie.

"Interzicerea acestei tehnologii este un factor descurajator pentru efectuarea de cercetări, atât cercetătorii, cât şi investitorii/finanţatorii preferând să lucreze într-un mediu unde tehnologia are şanse mai mari să fie adoptată decât interzisă şi astfel că este posibil ca interdicţia să afecteze cercetările din Scoţia", a declarat purtătorul de cuvânt.

Suprafeţele de teren alocate la nivel mondial pentru culturile de organisme modificate genetic au crescut cu 6,3 milioane de hectare, până la 181,5 milioane de hectare în 2014, un avans de 3,6% comparativ cu 2013, potrivit International Service for the Acquisition of Agri-Biotech Applications, o organizaţie non-profit care promovează culturile de organisme modificate genetic.

Cu toate acestea, există unele îngrijorări că organismele modificate genetic ar putea afecta biodiversitatea. Greenpeace consideră OMG-urile drept "poluare genetică' şi este îngrijorată că acestea ar putea contamina mediul înconjurător.

În conformitate cu un act normativ adoptat în luna martie a acestui an de Consiliul European, ţările membre UE au dreptul de a interzice sau de a aproba culturile de organisme modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor. Anterior, Parlamentul European a aprobat şi el compromisul convenit în luna decembrie cu guvernele statelor membre, pentru a pune capăt acestui dosar blocat de patru ani.

Statele europene au păreri împărţite faţă de organisme modificate genetic, chiar dacă acestea sunt cultivate pe scară largă în America şi Asia. În timp ce Marea Britanie este favorabilă, multe alte state membre UE, inclusiv Franţa şi Germania, se opun. În ultimii 14 ani, în Uniunea Europeană doar patru OMG-uri au fost autorizate pentru cultură, însă doar unul singur mai este cultivat şi în prezent- soiul de porumb MON810, dezvoltat de compania americană Monsanto.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. GMO - urile reprezinta alaturi de piata financiara si industria farmaceutica, unealta psihopatilor/sociopatilor care se cred Dumnezei si pe care, daca nu ii vom opri cat mai repede, vom ajunge exact ca in 1984 al lui Orwell. Ganditi-va la ce vor pati copii si nepotii nostri!

    Monsanto, Syngenta, Pioneer, BASF, BAYER etc toti au afaceri in cel putin 2 dintre cele trei domenii.  

    Cititi sau vizionati si luati aminte: 

    The World According to Monsanto 

    topdocumentaryfilms. com/the-world-according-to-mon santo/ 

    Patent For A Pig: The Big Business of Genetics  

    topdocumentaryfilms.com/pate nt-for-a-pig/ 

    Seeds of Death 

    topdocumentaryfilms.com /seeds-death/ 

    Árpád Pusztai, Thierry Vrain, Vandana Shiva si alti doctori in stiinte au dezvaluit dezastrele pe care GMO-urile le produc. Din cauza GMO-urilor populatiile de albine mor pe capete. Se adevereste prezicerea din 1923 a eminentului Rudolf Steiner (printre altele, artizanul educatiei Waldorf sau al agriculturii biodinamice). 

    In Romania exista un act normativ care obliga la etichetarea produselor alimentare care contin GMO - HOTĂRÂRE nr. 173 din 9 februarie 2006 privind 

    trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate 

    genetic şi trasabilitatea alimentelor şi hranei pentru 

    animale, obţinute din organisme modificate genetic.  

    Nu am vazut pe nicio eticheta referinte la utilizarea OMG-urilor. Concluzia de bun simt este ca ... nu exista, nu? Chiar credeti ? O sa intreb ANPC-ul daca exista sau nu! 

    Oameni buni, nu va mai lasati prostiti, cercetati, puneti-va intrebari.  

    O sa aflati printre altele ca doi fosti Ministri ai Agriculturii din Romania au fost angajati ai Monsanto.  

    In SUA e prapad, fostul Vicepresedinte al Monsanto este Presedintele FDA. Cam cum e cu fostii angajati ai Goldman Sachs, gen Mario Draghi.

    1. Cum ar fi fost omenirea fara Penicilina?

      Cum ar fi pentru bolnavii de diabet fara INSULINA care se obtine prin MG? 

      Cum ar fi sa tratam bolnavii de cancer ? 

      Ultima descoperire este cu medicament transgenic pentru a combate cancerul. 

      Imigrantii care invadeaza Europa, de ce o fac? Pentru a gasi o bucata de paine. 

      Culturile MG pot fi facute si in zonele aride, de unde provin imigranti si unde isi face loc lupta pentru suprvietuire (razboaiele).

      Nu ar fi normal sa dam o sansa acestor afectati de soarta? 

      Draga Moni,

      Cum ar fi sa mancam sanatos, dar de unde? 

      Cum ar fi sa ne vindecam mai intai sufletul, dar prin ce metode? 

      Cum ar fi ca atat avutia, dar si hrana  

      sau medicamentele sa fie distribuite mai bine la nivel planetar, dar cine sa o faca? 

      Cum ar fi sa nu mai folosim atat de mult petrol pentru obtinearea ingrasamintelor chimice si sa reducem poluarea atat in avalul dar si in amontele acestui proces, dar pentru cine? 

      Cum ar fi sa nu ne mai razboim, dar cu ce arme sa facem acest lucru? 

      "Imigrantii care invadeaza Europa" nu o fac pentru a gasi o bucata de paine, ci pentru a scapa de razboiul finantat de si/sau de pe urma carora profita, stii tu cine.  

      Am indicat in postarea anterioara trei doctori in stiinte, dintre care unul a fost dat afara la solicitarea prim ministrului UK dupa ce a prezentat rezultatele experientelor sale privind OMG (rezultate nefaste, de altfel), experiente efectuate la solicitarea aceluiasi prim ministru. Cum vezi tu aceasta concediere?  

      Eu nu vreau inchizitia pentru OMG-uri, nu vreau niciun proces si nicio discriminare sau mai rau crima, in numele unei idei, vreau doar ca, copii si nepotii mei sa nu haleasca tot ce li se arunca. Vreau sa scrieti pe eticheta ca produsul contine OMG si o mare cantitate de conflict de interese, egoism, iresposabilitate si inumanitate. 

      Atat imi doresc! 

      iti recomand cu mare caldura o carte, pe care sa o citesti, fie acum fie atunci cand vei fi mamica, sau atunci cand vei fi pregatita sa accepti evidenta. Se numeste Revolutie intr-un spic. 

      Stimate doe Marian,

      Moni a pus intrebari la suggestia Dvs. Cum va permiteti sa abordati o persoana respectabila in acest mod? 

      Referitor la sanatatea alimentelor EFSA a verificat dpdv toxicologic OMGurile si a decis ca sunt sanatoase. Produsele recomandate de Dvs nu au fost verificate de institutii abilitate.

      Totusi , raspunsuri coerente la intrebarile dnei Mona, aveti? 

      Stimate doe Marian,

      Moni a pus intrebari la suggestia Dvs. Cum va permiteti sa abordati o persoana respectabila in acest mod? 

      Referitor la sanatatea alimentelor EFSA a verificat dpdv toxicologic OMGurile si a decis ca sunt sanatoase. Produsele recomandate de Dvs nu au fost verificate de institutii abilitate.

      Totusi , raspunsuri coerente la intrebarile dnei Mona, aveti? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb