Secretarul general al Partidului Conservator, Codruţ Şereş, a acuzat, astăzi, existenţa unei viziuni economice sociale sau de altă natură la nivelul coaliţiei de guvernare, susţinând că este benefic faptul că există voci în interiorul social-democraţilor care cer ieşirea alianţei PSD+PC de la guvernare.
"Ceea ce lipseşte în mod evident este o viziune clară în privinţa direcţiei în care se îndreaptă România. Vedem măsuri disperate care nu au de-a face cu situaţia economică, vedem că statul român a devenit principala sursă de instabilitate, vedem că până la urmă, încet-încet, românii îşi pierd speranţa că actuala guvernare va reuşi să scoată România din criză", a afirmat Şereş, într-o declaraţie de presă susţinută la Horezu, unde se desfăşoară Şcoala de Vară a tineretului conservator.
Potrivit acestuia, sunt adevărate sondajele care arată că cei mai mulţi dintre români consideră că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie greşită.
"Cred că este bine că au apărut aceste voci social-democrate (n.r. - privind ieşirea de la guvernare). Acest lucru nu cred însă că se va întâmpla, cel puţin până în toamna acestui an, dar întotdeauna discuţiile în contradictoriu reprezintă un prim pas înainte. Este bine că au apărut aceste discuţii, dar din păcate nu cred că s-au tras anumite concluzii care să aducă un beneficiu clar tuturor", a susţinut liderul conservator.
Codruţ Şereş a subliniat că PC ""va urma până la capăt calea protocolului cu PSD şi va susţine candidatul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an"". El s-a arătat însă nemulţumit de ceea ce a calificat ca fiind o lipsă de viziune la nivelul coaliţiei de guvernare, denunţând faptul că "o serie de instituţii ale statului au ajuns bătaia de joc a unora sau altora sau sunt dominate de scandaluri. Şi în România trebuie să avem o viziune şi o concluzie clară către direcţia în care ne îndreptăm. Dar, din păcate, pentru acestă toamnă nu ni se arată decât un dezastru economic", a conchis secretarul general al PC.