"Coface" revizuieşte la 2% estimarea de creştere pentru 2012

A.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 23 noiembrie 2011

"Coface" revizuieşte la 2% estimarea de creştere pentru 2012

Coface menţine estimările privind creşterea economică pentru anul curent la 1,5% şi revizuieşte des-cendent estimarea pentru anul 2012 (inţial de 3%) la 2%, în condiţiile în care restructurarea datoriei Greciei va avea o valoare de -50% şi capitalizarea băncilor afectate de acest proces se va implementa cu succes, ceea ce poate coincide practic, cu stabilizarea creşterii economice în zona UE şi evitarea unei contracţii economice, potrivit unui comunicat transmis ieri de companie.

"Dacă se va confirma o nouă recesiune în zona UE, creşterea poate ajunge la 1%", se arată în comunicat.

Coface explică: "România a cunoscut o revenire greoaie şi fragilă, rămânând foarte vulnerabilă la schimbările petrecute în contextul internaţional macroeconomic, ca urmare a situaţiei nefavorabile a datoriilor suverane. Poziţia investiţională netă deficitară, consumul privat descendent, precum şi creşterea deficitului comercial pun sub semnul întrebării stabilitatea sistemului economic românesc şi perspectivele de creştere ale României".

Creşterea economică fragilă din 2011 a avut relevanţă doar din punct de vedere tehnic, fiind bazată pe factori conjuncturali interni şi externi, precum: producţia indus-trială, exporturile - pentru primul semestru, susţinute de cererea externă, agricultura şi consumul intern - pentru semestrul II, susţinute de condiţiile meteorologice favorabile, precizează oficialii Coface, care adaugă că această creştere va fi dificil de reeditat în anul 2012, pe fondul comparaţiei cu un nivel ridicat înregistrat în anul curent, frânării cererii externe şi a presiunilor asupra consumului guvernamental (cauzate de restricţiile fis-cale şi private ale îndatorării pe termen mediu-lung).

Deficit bugetar de 4,5%-5%

Compania de evaluare a riscului de ţară Coface estimează că Româ-nia va înregistra un deficit bugetar de 4,5-5% din PIB în 2012, peste ţinta de 3% asumată de guvern în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional: "Ţinta deficitului bugetar de 3% pentru anul 2012, asumată de guvern faţă de FMI, este improbabil să fie atinsă, în condiţiile în care a fost construită într-un scenariu de creştere economică de 3,5%-4%. În condiţiile unei creşteri economice de 2% pentru 2012, în lipsa unor reduceri suplimentare de cheltuieli, deficitul bugetar pentru anul următor poa-te varia între 4.5%-5% din PIB. În contextul unei realităţi prezente incerte, privind creşterea veniturilor fiscale (lipsa unui program fiscal coerent şi predictibil, evaziunea fiscală şi gradul redus de atragere a fondurilor europene), singura alternativă pentru atingerea deficitului asumat de 3% pentru 2012 este reprezentată de noi măsuri de austeritate, puţin probabil să fie implementate în condiţiile unui nou an electoral.

Astfel, Coface estimează un deficit fiscal de 4.5%-5% pentru 2012, cu rezerva că aceste estimări pot fi contrazise doar de o creştere a absorbţiei fondurilor europene (o creştere de peste 3 puncte procentuale din PIB a gradului de absorbţie, adică o dublare a nivelului prezent, poate duce la creşterea veniturilor bugetare cu aproximativ 2 puncte procentuale din PIB, ceea ce ar face realizabilă ţinta deficitului de 3%).

Investiţiile străine directe, factor de îngrijorare

România a avut una dintre cele mai mari rate de reducere a deficitului de cont curent din zona Euro, de la 13,4% din PIB în 2007, la 4,4% din PIB estimat pentru 2011, deci o diminuare a dependenţei de capitalurile străine, potrivit raportului Coface, care adaugă: "În ciuda acestui fapt, România înregistrează un deficit de cont curent încă ridicat, comparativ cu noile state membre UE, în medie de -1% la sfârşitul primului trimestru 2011, iar ţări precum Lituania, Letonia, Estonia înregistrează excedente ale contului curent" .

Potrivit companiei, în condiţiile în care rata de economisire internă rămâne la niveluri scăzute, este probabil ca aceste deficite să persis-te în perioada imediat următoare: "Factorii de îngrijorare din această perspectivă sunt investiţiile străine directe (1.127 miliarde euro în primele opt luni, în scădere cu -52% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, cu -63% faţă de primele 8 luni din 2009 şi -83% faţă de 2008) şi reducerea gradului de acoperire a deficitului de cont curent prin FDI (de la un maxim de 93% în septembrie 2009 la 24.10% în septembrie 2011).

Balanţa externă nu va înregistra îmbunătăţiri semnificative în următorii

2 ani

Potrivit reprezentanţilor Coface, balanţa externă nu va înregistra îmbunătăţiri semnificative în următorii doi ani, deoarece reformele structurale necesare pentru consolidarea capacităţii de export şi a competitivităţii au fost până acum insuficiente. "Se resimte nevoia de creştere a gradului de diversificare a destinaţiilor exporturilor extra UE (în 2010, 77% din exporturile României au fost direcţionate către zona UE), zonă cu aşteptări de creşterea economică în perioada următoare", se mai arată în comunicatul citat.

Deficitul comercial a fost de -3,42 miliarde euro în primele 8 luni, în scădere cu -11,62% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, cu -16,23% faţă de 2009, res-pectiv -72,59% faţă de 2008. Tendinţa de reducere a ponderii deficitului comercial în PIB s-a temperat în 2010, dar a continuat pe măsura creşterii exporturilor, în-tr-un ritm vizibil accelerat creşterii importurilor (20% comparativ cu 15,2%), la această tendinţă contribuind şi deprecierea monedei locale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb