Sindicaliştii de la "Alro" Slatina solicită Guvernului, Ministerului Economiei şi autorităţilor judeţene să ia măsuri pentru a împiedica închiderea combinatului. Aceştia susţin că au fost avertizaţi de administraţie că, în circa una-două luni, combinatul de la Slatina va fi închis, ca urmare a situaţiei de forţă majoră în care func-ţionează "Hidroelectrica": "Forţa majoră declarată de < Hidroelectrica > începând cu data de 30 septembrie 2011 a determinat ca această unitate să nu ne poată asigura decât 30% din energia electrică necesară, situaţie în care suntem nevoiţi să achiziţionam restul de energie de pe Piaţa Zilei Următoare (PZU) şi Piaţa de Echilibrare (PE), unde cantităţile sunt impredictibile, cu efecte catas-trofale asupra bunei funcţionări a unităţii. Deja au fost oprite 20% din capacităţiile de producţie şi există ris-cul ca în anul 2012 să oprim definitiv producţia de aluminiu electrolitic, care va determina disponibilizări masive de personal".
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" consideră că "închiderea < Alro > este soluţia facilă şi ineficientă, care ar dovedi lipsa de interes a autorităţilor faţă de economia reală a României".
Potrivit liderilor de sindicat, în ultimele luni ale lui 2011 au fost înregistrate pierderi, combinatul plătind un preţ pe megawatt "de două ori mai mare decât ar trebui". Hidroelectrica vrea să rezilieze contractul, apoi să renegocieze, au declarat, ieri, sindicaliştii de la "Alro".
"Cartel ALFA" consideră că oprirea producţiei de aluminiu electrolitic ar avea consecinţe grave pentru economia naţională, prin diminuarea încasărilor bugetare, a investiţiilor străine şi a exporturilor. De asemenea, "închiderea < Alro > va duce la diminuarea consumului populaţiei, vor fi accentuate tensiunile sociale, vor creşte fenomenele de infracţionalitate şi litigiile civile şi penale", mai spun sindicaliştii de la "Cartel ALFA", adăugând că va fi afectată şi imaginea ţării pe plan internaţional: "Diminuarea drastică a cantităţii de energie furnizată unităţii noastre afectează şi < Hidroelectrica >, inclusiv sistemul energetic naţional, deoa-rece "Alro" este unic şi mare consumator în bandă, iar oprirea capacităţilor de producţie va conduce la perturbări incomensurabile în sistemul energetic naţional".
Consiliul de Administraţie al "Hidroelectrica" a hotărât menţinerea situaţiei de forţă majoră în cazul companiei, până la data în care condiţiile hidrologice de funcţionare se vor modifica.
Rezoluţia privind instituirea situaţiei de forţă majoră a fost adoptată de Biroul de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), din cauza "secetei excesive şi a hidraulicităţii extrem de reduse".
Iulian Iancu, preşedintele Comitetului de Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, a declarat, în mai multe rânduri, că suspendarea avizului prin care a fost instituită situaţia de forţă majoră la "Hidroelectrica" ar reprezinta "un handicap pentru companie". Domnia sa a explicat că "Hidroelectrica" este obligată să înlocuiască energia produsă la cos-turi mici cu energie pe gaze şi cărbune, de două-trei ori mai scumpă, şi s-o exporte ieftin, fapt care va aduce pierderi statului.
"Cartel ALFA": "< Alro > este cel mai important producător de aluminiu din România şi din sud-estul Europei, este unic acţionar la ALUM Tulcea, combinatul de producere a aluminei calcinate, cu o capacitate de 550.000 t/an şi la < Vimetco Extrusion >, unitate de producţie cu o capacitate de 20.000 t/an produse extrudate. În industria aluminiului îşi desfăşoară activitatea peste 3.500 angajaţi, iar posturile a peste 20.000 de salariaţi, din industria orizontală şi a serviciilor, depind de acest segment important al economiei naţionale. < Alro > asigură necesarul intern de aluminiu, aliaje din aluminiu şi produse prelucrate şi exportă peste 80% din produsele sale finite, inclusiv produse de înaltă tehnicitate pentru industria aeronautică. < Alro > este unul din cei mai importanti contribuabili pentru bugetele naţionale şi locale, având o contribuţie deosebită la susţinerea programelor economico-sociale centrale şi zonale. Din anul 2002 şi până în prezent, totalul taxelor plătite de < Alro > la bugetul statului este de peste 1,23 miliarde lei".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2012, 10:38)
sindicalisti sa se duca in electroliza si sa munceasca nu sa inchida usile birourilor si sa manance pana dau pe din afara si sa doarma pe ei sa le fie rusine si lor si sefilor pentru bani pe care ii primesc si pentru care nu fac nimic