ZIARUL BURSA

10 ianuarie 2012
Ediţia din 20.12.2024
Euro a trecut de pragul de 4,35 lei

Euro a trecut de pragul de 4,35 lei

ALEXANDRU SÂRBUMacroeconomie / 10 ianuarie 2012

Moneda europeană a ajuns, ieri, la nivelul 4,3532 lei, potrivit cursului oficial afişat de către Banca Naţională a României (BNR), aceasta fiind a şasea zi consecutivă de apreciere.

Vor avea loc tranzacţii importante pe piaţa de fuziuni şi achiziţii

Vor avea loc tranzacţii importante pe piaţa de fuziuni şi achiziţii

EMILIA OLESCUCompanii / 10 ianuarie 2012

Reporter: Cum au încheiat avocaţii anul 2011?

Doru Boştină: Pe piaţa avocaturii de business - avocatura care se ocupă strict de companii şi pe care noi o practicăm - în 2011 a fost mai bine decât ne aşteptam toţi la mijlocul anului. Anul trecut a început cu o oarecare efervescenţă şi cu un entuziasm susţinut de datele economice de la sfârşitul lui 2010, care arătau o revenire a economiei româ-neşti, o orientare către zona de M&A, o dezvoltare mare pe infrastructură şi pe proiecte cu finanţare europeană. După două luni, acest entuziasm s-a cam risipit.

Cehia: Grecia ar trebui să iasă din zona euro

V.R. Jurnal de criză / 10 ianuarie 2012

Grecia ar trebui să iasă din zona euro şi să-şi devalorizeze moneda naţională, dacă Uniunea Europeană nu va fi dispusă să acorde statului elen finanţare masivă, consideră guvernatorul băncii centrale a Cehiei, Miroslav Singer.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Oscilaţii pe pieţele europene

BURSELE DIN LUME Oscilaţii pe pieţele europene

ALINA VASIESCUInternaţional / 10 ianuarie 2012

Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au fluctuat ieri, în contextul întrunirii dintre cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, pe tema unor noi reglementări privind zona euro.

Capitale prea mari?

Cătălin AvramescuEditorial / 10 ianuarie 2012

Cătălin Avramescu

Este un obicei, în zilele noastre, să presupunem că le ştim pe toate. Văd asta şi prin editoriale. Autori care nu au nicio idee despre subiectele la care se referă enunţă, cu un ton apocaliptic, tot felul de enormităţi. Totul cu o siguranţă de...

Adunare Generală cu incidente la SCUT Constanţa

Adunare Generală cu incidente la SCUT Constanţa

Dan Nedelcu, ConstanţaPiaţa de Capital / 10 ianuarie 2012 /

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societăţii SCUT SA, desfăşurată săptămâna trecută, nu a fost lipsită de peripeţii şi incidente, aşa cum ar rezulta la prima vedere din raportul curent afişat de BVB.

Concefa to sell its buildings of Braşov

Ovidiu VRÂNCEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 10 ianuarie 2012

The shareholders of construction company Concefa Sibiu have issued their agreement for the sale of several real estate assets which the company owns in Braşov.

Exports have increased over 15% in November 2011

Exports have increased over 15% in November 2011

Emilia Olescu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 10 ianuarie 2012

Romania's trade deficit expected to increase in 2012 

Romania's exports have increased 15.1% in November 2011 compared to November 2010, according to preliminary estimates of the National Statistics Institute (INS).

Prefectul de Argeş: Statul va prelua Arpechim

Prefectul de Argeş: Statul va prelua Arpechim

Companii / 10 ianuarie 2012

Prefectul de Argeş, Gheorghe Davidescu, a declarat că statul va prelua, cel mai târziu în aprilie, rafinăria Arpechim, discuţiile cu OMV Petrom fiind în fază finală, precizând că negocierile în acest sens au fost întârziate de funcţionari ai...

REVISTA PRESEI 10.01.2012

Willy HomnerRevista Presei / 10 ianuarie 2012

ADEVARUL 

Criza, mană cerească pentru FMI

Valoarea creditelor acordate de Fondul Monetar Internaţional a crescut în ultimul an cu peste 50%, ajungând la aproape 110 miliarde de euro.

REVISTA PRESEI INTERNATIONALE - 10.01.2012

V.R.Revista Presei / 10 ianuarie 2012

FINANCIAL TIMES

Hildebrand demisionează din fruntea Băncii Naţionale a Elveţiei

Philipp Hildebrand a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Băncii Naţionale a Elveţiei, ca urmare a apariţiei în presă a unor email-uri care...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo