Comelf a raportat pentru primele nouă luni un profit net de 3,127 milioane de lei, în creştere cu 64%

J.P.
Piaţa de Capital / 15 noiembrie 2021

Comelf a raportat pentru primele nouă luni un profit net de 3,127 milioane de lei, în creştere cu 64%

Comelf a raportat pentru primele nouă luni din acest an un profit net de 3,127 milioane de lei, în creştere cu 64% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, mai ales datorită creşterii veniturilor aferente activităţii de bază, conform unui raport al companiei transmis BVB.

"Principalii factori care au influenţat favorabil evoluţia profitului în primele nouă luni ale anului 2021 sunt: creşterea veniturilor aferente activităţii de bază pe fondul creşterii preţului de vânzare, influenţat de creşterea preţului materiilor prime; costurile fixe ale companiei s-au menţinut (amortizarea), chiar au avut o uşoară descreştere (cheltuieli prestaţii externe), care, în condiţiile unor venituri suplimentare, au influenţat favorabil profitabilitatea", se menţionează în raport.

Totodată, veniturile operaţionale au fost de 102,79 milioane lei după primele nouă luni din acest an, comparativ cu 91,65 milioane lei în acelaşi interval din 2020, în creştere cu 12%.

"În ceea ce priveşte evoluţia veniturilor anului 2021, considerând veniturile efectiv realizate în primele zece luni din 2021, la care am adăugat estimările de vânzări pentru ultimele două luni ale anului 2021, având la bază comenzi ferme, cu termene de livrare în perioada menţionată, acestea se vor situa cu 16% peste nivelul efectiv realizat în anul precedent", se mai precizează în raport.

Compania a avut cheltuieli totale de 99,36 milioane de lei în primele nouă luni, comparativ cu 89,5 milioane lei în acelaşi interval din 2020.

"În perioada 1 iulie 2021 - 30 septembrie 2021, activitatea companiei s-a desfăşurat în condiţii normale, cu menţiunea că preţul materiei prime şi-a continuat trendul crescător, început în ianuarie 2021. În contextul creşterii materialelor la nivel mondial, clienţii companiei au compensat, deşi nu în acelaşi ritm şi proporţie, creşterea preţului materiei prime. Clauza referitoare la evoluţia preţului materiei prime de bază şi preţul final al produsului a fost extinsă la majoritatea contractele comerciale cu clienţii companiei, în special la cei pentru care Comelf execută produse în serie. Suplimentar însă, a început să crească accelerat preţul utilităţilor care se propagă şi în preţul altor materiale şi, în special, în preţul gazelor utilizate pentru sudură.", se mai spune în raport.

Potrivit reprezentanţilor companiei, efectul creşterii preţului utilităţilor va afecta temporar rezultatul, până la o reconciliere cu clienţii referitoare la creşterea preţului produselor ca urmare a efectului creşterii preţului utilităţilor.

În raport se menţionează că, pentru următoarele trei luni ale exerciţiului financiar 2021, riscurile sunt legate de sănătatea şi securitatea angajaţilor în condiţiile pandemiei de COVID 19 şi, mai departe, de incertitudinea economică mondială legată de evoluţia preţurilor pentru materiale, utilităţi, combustibil.

Comelf este o societate de producţie din domeniul industriei constructoare de maşini şi are ca obiect de activitate fabricarea de echipamente pentru centrale energetice şi pentru protecţia mediului, structuri metalice în domeniul energiei regenerabile (sursa: apă, vânt şi soare), maşini şi utilaje terasiere sau subansamble ale acestora, echipamente pentru utilaje de ridicat şi de transport, inclusiv componente ale acestora. Fabricaţia se desfăşoară în 6 hale de producţie, în suprafaţa totală de 80.824 mp, dotate cu utilaje, instalaţii, maşini unelte de prelucrări mecanice, laboratoare şi reţele de utilităţi pentru desfăşurarea proceselor de producţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb