Comisia Europeană înăspreşte regulile interne în scopul prevenirii răspândirii COVID-19, după ce comisarul european pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, a anunţat că a fost testată pozitiv pentru covid, informează luni politico.eu.
Colegiul comisarilor europeni vor dezbate acest subiect online, a afirmat duminică Eric Mamer, purtător de cuvânt al Comisiei.
Reuniunile săptămânale între cabinetele comisarilor europeni se vor desfăşura tradiţional, dar vor fi limitate la şefii de cabinet, alţi funcţionari din Comisia Europeană participând în regim de videoconferinţă.
Reuniunile Colegiului comisarilor se vor desfăşura ca până acum, în persoană, însă numărul participanţilor va fi limitat la comisarii europeni, secretarul general al Comisiei Europene, serviciul juridic şi purtătorii de cuvânt.
Comisarul european Mariya Gabriel a avut contact cu o persoană infectată din echipa sa.
Fosta eurodeputată bulgară se adaugă pe o lungă listă de comisari sau lideri comunitari care au fost nevoiţi să se autoizoleze şi să fie testaţi la COVID-19 după ce au fost contacţi ai unor persoane infectate cu noul coronavirus, dar Mariya Gabriel este primul comisar european confirmat cu COVID-19.
Şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a stat în autoizolare şapte zile după ce a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv cu coronavirus, în pofida recomandărilor agenţiei europene de sănătate publică, ce prevăd 14 zile de autoizolare pentru astfel de situaţii. Von der Leyen a invocat regulile aplicate în Belgia, ţară care a redus de la 1 octombrie perioada obligatorie de carantină de la 14 la 7 zile.