Compania aeriană ungară Malev este în pragul falimentului

Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 31 ianuarie 2012

Compania aeriană naţională Malev din Ungaria se află în pragul falimentului şi ar putea rămâne fără bani în câteva zile, dacă statul va respecta o decizie a Curţii Europene de Justiţie care îi interzice acordarea oricărui nou ajutor operatorului, potrivit unor surse apropiate situaţiei.

În lipsa sprijinului financiar, Malev nu va mai putea să efectueze niciun fel de zbor în februarie. Ultima şansă pentru ca Malev să continue activitatea a fost considerată o adunare generală de la sfârşitul săptămânii trecute, dar acţionarii nu au decis majorarea capitalului companiei, a relatat ieri portalul Index, citat de Mediafax.

Malev este în pragul falimentului, au declarat ieri surse ministeriale şi din piaţă.

Gravitatea situaţiei este atestată de faptul că reprezentanţii Ministerului Dezvoltării nu au oferit niciun fel de informaţie referitoare la situaţia financiară a Malev şi finanţarea viitoare a companiei.

În plus, ministerul nu a respins informaţia potrivit căreia Malev va rămâne fără bani la începutul lui februarie, astfel încât aeronavele ar ar putea rămâne la sol weekend-ul viitor.

Începând de luni, Malev a fost inclusă în categoria companiilor de importanţă strategică, astfel încât, potrivit legii falimentului, modificată anul trecut, este posibil ca creditorii să nu poată să lanseze proceduri de insolvenţă împotriva acesteia. În aceste condiţii, în cazul falimentului sau al unui proces de lichidare al Malev, beneficiarul va fi statul.

Malev a început să primească sprijin financiar ocazional şi apoi regulat de la începutul lui 2010, când a fost renaţionalizată. Compania a primit fonduri din partea statului în noiembrie şi decembrie iar în prezent are din nou nevoie de sprijin.

Comisia Europeană a decis însă în această lună că Malev trebuie să returneze statului circa 100 de miliarde de forinţi (338 milioane euro), considerate ajutoare ilegale. Falimentul Malev ar duce la scăderea drastică a traficului aerian la Budapesta, cel puţin temporar.

Potrivit unui contract cu Budapest Airport, operatorul aeroportului Ferenc Lisz, statul ar trebui să îi plăteas-că o compensaţie de 1,9 miliarde de euro pentru pierderile produse, iar bugetul pe acest an nu include fonduri pentru o cheltuială suplimentară de peste 500 de miliarde de forinţi.

În plus, compania rusă Vneshekonombank, care deţine o participaţie de 5% la Malev, a avertizat în mai multe rânduri că falimentul operatorului va fi considerat o manevră ostilă, cu impact asupra relaţiilor economice între Rusia şi Ungaria.

Falimentul Malev ar putea interveni chiar în momentul în care operaţiunile companiei se îmbunătăţesc. Gradul de ocupare a atins 78%, fiind peste media de 70% la nivel european, iar vânzările au crescut în ultimele trei luni ale anului trecut, faţă de trimestrul al treilea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb