Compania americană Steelcase, care activează în industria amenajării spaţiilor de birouri şi mobilierului de birou, a deschis, ieri, la Cluj-Napoca, cel de-al trei-lea centru de servicii globale, după cele care funcţionează în Mexic şi Malaezia, în noul centru lucrând aproape 50 de persoane. Nancy Hickey, vicepreşedinte Steelcase, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că noul sediu din Cluj-Napoca va deservi regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), urmând să fie oferite clienţilor expertiză IT, servicii de suport prin centralizarea operaţiunilor financiare şi suport de vânzări, potrivit Mediafax.
"Amplasat strategic la Cluj-Napoca, noul centru va deservi regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), sediile companiei din SUA şi clienţii din întreaga lume. Echipa de la Cluj va oferi clienţilor expertiză IT, servicii de suport prin centralizarea operaţiunilor financiare şi suport de vânzări. Am ales Clujul datorită forţei de muncă bine pregătite şi calificate, poziţiei geografice şi compatibilităţii culturale, astfel încât Clujul s-a transformat într-o capitală pentru întreaga reţea a companiei", a spus Hickey.
Potrivit acesteia, în cadrul noului centru lucrează aproape 50 de angajaţi, recrutarea de personal urmând să continue şi fiind căutaţi specialişti IT, în servicii financiare sau în suport vânzări.