COMPLETÂND PROIECTELE IMOBILIARE DE 200 MILIOANE EURO Hagag Development investeşte 9 milioane euro într-o nouă proprietate

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 4 decembrie 2019

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe continuă investiţiile în Bucureşti, adăugând o nouă proprietate în portofoliul local: Tudor Arghezi numărul 21. Valoarea tranzacţiei depăşeşte 9 milioane de euro, conform unui comunicat de presă.

Proprietatea se întinde pe o suprafaţă de teren de 1.507 de metri pătraţi şi afişează o suprafaţă totală construită de 7.013 de metri pătraţi dispuşi într-un regim de înălţime subsol, demisol, parter, şase etaje şi al şaptelea retras. Imobilul este localizat chiar în centrul capitalei, la kilometrul zero, şi beneficiază de 20 de locuri de parcare, expunere şi vizibilitate excepţională, dar şi de facilităţile care derivă din amplasamentul privilegiat.

Ana-Maria Pop, Chief Operating Officer Hagag Development Europe, a precizat: "Pentru noi, 2019 a fost un an extraordinar: am demarat două proiecte importante şi suntem foarte aproape de finalizarea lucrărilor pentru primul nostru proiect de spaţii de birouri. Am continuat, de asemenea, şi activităţile de prospectare a pieţei şi ne bucurăm să anunţăm această nouă investiţie - Tudor Arghezi 21 - care va găzdui un nou proiect Hagag Development Europe".

Clădirea îşi va menţine destinaţia iniţială şi va deservi segmentul de spaţii de birouri, urmând să intre, începând cu primul trimestru al anului viitor, într-un amplu proces de transformare. Peste 4 milioane de euro vor fi investiţi în operaţiunile de reconsolidare, recompartimentare şi modernizare a imobilului.

"Piaţa spaţiilor de birouri va fi, cu siguranţă, un motor puternic al sectorului imobiliar şi în anii ce vor urma, iar proprietatea noastră din strada Tudor Arghezi va readuce kilometrul 0 al Capitalei în atenţia companiilor interesate de relocare", a adăugat Ana-Maria Pop.

Noua investiţie a companiei se adaugă proiectelor de 200 milioane euro, dezvoltate de companie în Bucureşti.

Ana-Maria Pop ne-a declarat, recent: "Hagag Development Europe a intrat pe piaţa din România încă din anul 2016. Pe plan local, compania se bucură de implicarea unei echipe de profesionişti formată din consultanţi în domeniul imobiliar, ingineri, manageri de proiect, specialişti în marketing şi vânzări, jurişti şi avocaţi şi derulează, la momentul actual, patru proiecte care presupun o investiţie consolidată de 200 de milioane de euro: H Pipera Lake, H Victoriei 139, H Victoriei 109 şi H Eliade 9 Residence".

Cel mai amplu proiect imobiliar pe care îl derulează Hagag Development Europe la noi este H Pipera Lake.

Societatea este un dezvoltator imobiliar specializat în proiecte rezidenţiale şi comerciale în ţara noastră, fiind implicată în achiziţionarea, dezvoltarea şi renovarea unor imobile şi proiecte localizate în zone premium din Capitală.

Dezvoltatorul intenţionează să mai investească şi în alte proiecte rezidenţiale din ţara noastră, considerând că piaţa noastră imobiliară este în continuă ascensiune şi încă mai este loc pentru noi ansambluri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb