Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au respins, ieri, introducerea pe ordinea de zi a unui punct care propunea iniţierea procedurii de audiere a Guvernului Negoiţă, a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, potrivit Agerpres. Deputatul a susţinut că subiectul ar putea fi discutat de Birourile Permanente reunite la în-ceputul săptămânii viitoare.
Potrivit lui Zgonea, cei care s-au opus propunerii de discutare a aces-tui subiect în şedinţa de ieri au fost reprezentanţii PD-L şi cei ai UDMR. Valeriu Zgonea a explicat: "O parte dintre colegii mei au spus că, din punct de vedere juridic, Parlamentul României este sesizat legal cu această cerere pe baza decretului prezidenţial şi nu avem nicio informaţie în acest moment că domnul Negoiţă sau domnul preşedinte Traian Băsescu vrea să revoce acest decret prezidenţial. Neavând votul în cadrul Biroului Permanent, aşa cum scrie în Regulamentul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, Biroul Permanent reunit a refuzat să pună pe ordinea de zi acest punct".
Conform spuselor sale, unul dintre membrii Birourilor Permanente reunite a spus că introducerea pe ordinea de zi a acestui subiect reprezintă "o bătaie de joc, deoarece negocierile din aceste zile vor duce la o altă formulă".