Toate multinaţionalele au recomandarea să evite firmele româneşti, inclusiv la licitaţii, de asemenea produsele autohtone sunt refuzate la finanţare de băncile străine, dar şi de aleşii noştri prin promulgarea unor legi cu dedicaţie, a declarat, ieri, Iuliean Horneţ, inventator şi director general al companiei EcoHornet.
Domnia sa a precizat: "Săptămâna trecută, Guvernul a dat o hotărâre prin care se acordă sprijin financiar utilizatorilor de surse de energie regenerabilă mai puţin utilizată sau neutilizată: biomasa, biogazul şi energia geotermală. Guvernul a fost bine intenţionat, doar că biogazul reprezintă de fapt un subprodus din biomasă".
Domnul Horneţ a subliniat că printr-un lobby agresiv, făcut asupra Parlamentului, Legea de sprijin a biomasei, biogazului şi energiei geotermale a fost deturnată şi a trecut de Senatul României doar ca Lege a biogazului, stabilind importul a 25 de staţii de biogaz, gaz obţinut doar prin fermentare anaerobă, la care trebuiesc anexate şi circa 10.000 ha de teren arabil de cea mai bună calitate.
Acesta a adăugat: "Deci, pentru 60 MWh stabiliţi de HG trebuie să punem la dispoziţie undeva la 25.000 de hectare, în condiţiile în care se afirma că vor face şi procesarea deşeurilor. De fapt, prin utilizarea deşeurilor menajere se depreciază inclusiv materia rămasă, acel îngrăşământ din masa verde, din deşeurile animale, care poate fi utilizată direct în agricultură".
Iuliean Horneţ a subliniat: "Legea în formă trecută de Senat exclude total accesul fermierilor şi nu numai la spijin financiar pentru producerea de energie termică şi electrică din propriile deşeuri şi devine un nou, dar pentru baieţii deştepţi".
Acesta a mai amintit faptul că a mai dus o "luptă" cu Ministerul Mediului privind noul program Casa Verde, o luptă pierdută, deoarece prin programul de subvenţii s-au exclus persoanele fizice şi juridice care utilizează biomasa.
"La o analiză atentă a Programelor Casa Verde vedem că Ministerul Mediului subvenţionează doar echipamente şi materiale din import şi aproape nimic din cele care se produc în România", a mai spus domnul Horneţ.
Domnia sa a menţionat: "Ministerul Mediului trebuie să ne spună cu ce nu avem voie să izolăm (materiale poluante) şi să subvenţioneze performanţa, adică reducerea consumului de energie cu 140 kw/mp/an, şi să evite firmele străine care fac lobby la Minister".
Inventatorul Iuliean Horneţ a patentat o tehnologie prin care, cu costuri mici, biomasa poate fi transformată în energie electrică şi termică. Această tehnologie comercializată de compania ecoHornet permite procesarea ecologică a peleţilor obţinuţi din foarte multe tipuri de deşeuri, inclusiv menajere.
Biomasa reprezintă gunoaie, resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice, agrozootehnice, selecţie de deşeuri menajere combustibile, plante energetice, tocătură lemnoasă, în special a lemnului degradat şi uscat din pădurile şi terenurile necultivate, chiar şi pe cele cu un conţinut mare de siliciu, rumeguş de lemn sau în amestec etc.
Iuliean Horneţ a mai menţionat că fiecare hectar de teren, cultivat, dar şi necultivat, oferă circa trei tone de biomasă uscată, adică între 10 şi 12 MW de energie.
Ca un semnal de alarmă, oficialul EcoHornet a subliniat că ţara noastră pierde aproximativ 1.000 de hectare pe an prin deşertificarea solului, ca efect al încălzirii globale.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2016, 02:37)
aceasta recomandare ca firmele straine sa evite colaborari cu firme romanesti exista si in alte sectoare; in general ministerele lucreaza pentru straini, care fac lobby si dau spaga
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2016, 08:18)
Am vazut la tv cum plecau foarte multe masini cu busteni de lemn in strainate si munti intregi au ramas fara copaci.Cine sa se protejeze disrugerea?Guvernul e al strainilor,DNA se ocupa de politicieni,toti se gandesc numai la ei.Asa ca putine sanse sa se ocupe cineva de agricultura.Am vazut ce a fost la expozitia de la Paris.