În ţara noastră există un apetit investiţional senzaţional pentru energia solară, a arătat Irene Mihai, Policy Officer al RPIA, menţionând că unele proiecte sunt speculative. Ca să ne aliniem ţintelor impuse, ar trebui să ajungem la o capacitate de 11,1 GW energie solară, în acest moment având 1,5 GW instalaţi pe solar. Ne aşteptăm să avem o creştere de 800 GW adiţionali. Suntem în direcţia bună din punct de vedere al desfăşurării proiectelor, însă avem o lipsă a persoanalului calificat şi niciun proiect nu poate fi realizat fără această componentă umană. Avem 6.500 de persoane care lucrează în domeniul energiei regenerabile, dar avem nevoie de 43.000 de noi locuri de muncă pentru programul REPoweEU. Suntem pe drumul cel bun, pentru că avem centre pentru reconversie profesională, însă avem nevoie de susţinere politică pentru instruirea forţei de muncă. Susţinerea forţei de munccă este un punct import pentru toate sectoarele energetice regenerabile, dar şi pentru tranziţia energiei în general".
Potrivit doamnei Mihai, până acum nu au fost oportunităţi pentru crearea de locuri de muncă în sector, însă acum avem potenţial şi trebuie să-l valorificăm pentru a ne atinge ţintele în domeniu.