Confuzia puterilor

Ieri, 22 noiembrie, au avut loc alegeri pentru funcţia de Preşedinte.

Doar că cineva a uitat să spună acest lucru partidelor, mass-mediei şi "analiştilor".

Judecând după discursul principalilor actori ai sferei politice, s-ar spune că ne alegem Prim-ministrul, Parlamentul, primarii şi Destinul, la un loc.

N-ar fi trebuit să fie aşa.

În fond, nu degeaba scrie, în Constituţie, ceva despre "separaţia puterilor în stat".

Nu degeaba s-a modificat, la revizuirea din 2003 a legii fundamentale, durata mandatului prezidenţial, de la patru la cinci ani.

În zadar.

Era clar, deja de câteva luni, că chestiunile majorităţii parlamentare, a Prim-ministrului desemnat, şi a numirilor în diferite funcţii oficiale vor contamina temele de campanie tradiţionale.

Acest proces, pe care îl numesc "confuzia puterilor în stat", este vizibil de acum câţiva ani.

La ultimele alegeri parlamentare, practic toate partidele au defilat, pe afişe şi la televiziune, cu candidatul lor la funcţia de Prim-ministru.

Acest lucru se petrece, în limite mai rezonabile, şi în alte regimuri semi-prezidenţiale şi parlamentare. A fost descris ca o "prezidenţializare" a alegerilor parlamentare. Acum avem o "parlamentarizare" a alegerilor prezidenţiale.

Apogeul acestei deturnări l-a constituit, până acum, scrutinul de acum câteva luni pentru Parlamentul European, când două din cele trei partide principale au optat pentru o campanie centrată pe... candidatul lor la alegerile prezidenţiale din noiembrie... cu toate că acesta nici nu candida în scrutinul european.

Pentru a înţelege corect ce se întâmplă, să pornim de la distincţia dintre "Constituţia formală" şi "Constituţia materială", clasică în teoria politică.

Prima descrie ce anume prevede Constituţia în litera sa.

A doua, modul efectiv în care sunt structurate relaţiile de putere.

Îi aud pe unii spunând că nu trebuie să modificăm sau să înlocuim actuala Constituţie.

Că e bine să avem "stabilitate".

Am o veste pentru aceştia. Constituţia a fost deja modificată. Nu în litera ei, ci în maniera ce contează cu adevărat: prin modificarea modului efectiv de exercitare a puterii şi de constituire a legitimităţii. Cine a modificat-o?

Viaţa. Partidele. Primarii. Mass-media. Candidaţii. Analiştii. Noi toţi, într-un fel.

Iar ceea ce s-a aruncat peste bord, cu slujba de veşnică pomenire, este principiul separaţiei puterilor în stat.

El oricum nu se simţea bine. Avea febră şi tuşea convulsiv încă din 2003, atunci când autorii legii de revizuire a Constituţiei au afirmat, în art. 1, acest principiu, după care l-au negat consistent în art. 68, stabilind că deputaţii şi senatorii pot fi, în acelaşi timp, miniştri.

Atunci unde mai este separaţia dintre Legislativ şi Executiv, dacă un ministru votează, dimineaţa, legile pe care tot el le aplică, după-amiaza, când ajunge la minister?

La aceste alegeri prezidenţiale însă, confuzia a fost dusă pe noi culmi. În judeţul Constanţa e plin de afişe unde un primar ne anunţa pe cine nu vrea el ca Preşedinte. În Gorj, am văzut afişe în care alţi primari sau deputaţi ori senatori ne anunţa pe cine susţin ei ca Preşedinte. Unii candidaţi la aceas-tă funcţie şi-au făcut reclamă alături de aspiranţi la funcţia de Prim-ministru. Îi aştept la viitoarea campanie, aşadar, pe afişe şi la televiziuni, pe candidaţii la funcţia de director la Tarom sau la Muzeul din Babadag.

Oricine ar câştiga aceste alegeri prezidenţiale, e clar că noi, electoratul, avem de ales. O opţiune ar fi să acceptam în continuare această situaţie confuză.

Să votăm "la pachet", cu un singur vot cu multiple implicaţii, pe Preşedinte, pe şefii Camerei şi Senatului, pe Prefect şi pe directorul autobazei locale. Vă place aşa? Democraţie cu meniu fix.

Mie nu îmi place aşa.

Miroase a cantină ieftină, socialis-tă. Eu doresc un regim cu puteri cu adevărat separate. Unul din care ne alegem direct şi separat Executivul şi Legislativul. Unul în care puterile şi atributele acestora sunt clar demarcate.

Acest tip de regim se numeşte, de regulă, "prezidenţial". Dacă aceste alegeri ar trebui să ne înveţe ceva este cât de şubredă şi de disfuncţională a ajuns componenţa parlamentară a actualului regim semi-prezidenţial din ţară noastră.

Iar electoratul a început să înţelea-gă acest lucru.

La ora la care scriu acest articol nu avem rezultatele referendumului. Dar e clar deja că o imensă majoritate s-a săturat să plătească impozite pentru două Camere ale Parlamentului alese simultan, prin aceeaşi metodă (deci au aceeaşi compoziţie), şi cu aceleaşi funcţii.

Este clar că încă o şi mai zdrobitoare majoritate doreşte reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. Oricum, cei mai mulţi dintre actualii 471 de parlamentari nu au semnat niciun proiect de lege serios, nu au facut nicio interpelare, nu au adresat nicio întrebare Primului-ministru. Tot ce au facut mai notabil în Parlament e să lase ţara fără un Guven exact înainte ca bugetul să fie înaintat spre aprobare.

Confuzia puterilor are un scop precis: organizarea şi legitimarea iresponsabilităţii politice. Fiecare să poată spune: "Nu eu! Celălalt!". Ce alt mesaj au lansat unii dintre candidaţii la aceste alegeri?