Contractul de franciză, în interesul francizatului sau al francizorului? (I)

Perioada de timp pentru care se încheie un contract de franciză între francizor şi francizat are o importanţă mult mai mare decât multe alte prevederi ale contractului de franciză. Francizaţii doresc ca acordul semnat cu francizorul să se extindă pe o perioadă de timp cât mai mare posibil, pentru a avea ocazia să îşi recupereze investiţiile şi să obţină profituri însemnate de pe urma acestor investiţii. De cealaltă parte, francizorii ar dori ca durata contractului să fie suficient de scurtă pentru a putea fie îndepărta cât mai rapid din sistem pe acel francizat care se dovedeşte neproductiv, fie pentru a putea introduce schimbări în prevederile contractuale, în momentul reînnoirii contractului de franciză.

Trei cercetători (James A. Brickley, Sanjong Misra şi R. Lawrence van Horn) de la University of Rochester, New York, SUA, au realizat un studiu privind durata contractelor de franciză, ajungând la concluzia că aceste contracte sunt totuşi în favoarea francizaţilor, iar că aceştia, francizaţii, nu sunt victime naive ale lăcomiei francizorilor, ci au o influenţă economică majoră. Cercetarea, intitulată "Contract: Evidence from Franchising", a fost efectuată pe 1888 de companii din Statele Unite, pentru o perioadă de şase ani (1995 - 2001). Cei trei autori arată că perioadele de timp pentru care se încheie contractele de franciză au legătură directă cu nivelul investiţiilor făcute de francizaţi în afacere. De asemenea, cu cât francizorul are mai multă experienţă, iar sistemul de franciză este mai mare, cu atât perioada contractelor încheiate de aceştia cu francizaţii lor este mai extinsă, în comparaţie cu francizorii intraţi de curând pe piaţă.

O explicaţie este aceea că francizaţii cu experienţă ştiu mai bine care este forma optimă a contractului de franciză, în comparaţie cu francizorii abia intraţi pe piaţă. Unii teoreticieni spun că aceasta se datorează faptului că francizorii învaţă, în timp, de pe urma experienţelor trăite. Autorii studiului spun însă că firmele "învaţă" unele de la altele cu privire la forma optimă a contractului. Francizorii aflaţi la început, cu francize în domenii cu tradiţie, în care sunt deja stabilite anumite practici privind contractele cu francizaţii, au tendinţa de a încheia contracte pe termen mai lung, faţă de noii francizori din domenii în care nu s-au prea format practici şi procedee.

Studiul arată că există două teorii sau viziuni referitoare la francizaţi: teoria economică şi cea a "francizatului naiv", vehiculată de către partizanii cauzei francizaţilor. Conform aşa-numitei teorii economice, francizatul este o persoană raţională, care negociază contractul de franciză în favoarea sa, iar contractul de franciză va împăca şi va echilibra atât interesele francizatului, cât şi pe cele ale francizorului.

Teoria "francizatului-naiv", se arată în lucrare, sugerează că acordurile semnate de către francizaţi şi companiile francizoare nu reflectă dorinţele francizaţilor, aceste contracte fiind doar în favoarea francizorilor. Ca urmare, francizorii se vor impune şi vor alege termenul de durată a contractului care le convine, fără a ţine cont de efectele acesteia asupra francizaţilor. (Unii teoreticieni susţin că şi perioade de 5 sau chiar 10 ani pentru un contract de franciză nu sunt de ajuns ca francizatul să-şi recupereze investiţiile.) Conform teoriei "francizatului-naiv", francizorii oferă contracte pe termen scurt pentru a-i exploata pe francizaţii naivi, ca aceştia să pună bazele unei afaceri, fără a apuca însă să îşi recupereze investiţiile, mai ales în situaţiile când aceste investiţii sunt semnificative.

Contractele pe termen lung presupun costuri însemnate pe care francizorii trebuie să le suporte, deoarece aceste acorduri limitează posibilitatea francizorului de a face schimbări în sistemul de franciză, iar renegocierea contractelor existente, pentru ca toate unităţile din sistem să se poată adapta la noile schimbări impuse, cel mai adesea, de piaţă şi evoluţia afacerii, este şi ea, de asemenea, scumpă.

Majoritatea francizorilor doreşte să menţină relaţii pe termen lung cu francizaţii productivi, care conduc afaceri de succes, în acelaşi timp, însă, vor să dispună de flexibilitate pentru a putea schimba prevederile contractuale, în timp, pentru a putea adapta afacerea. Conform teoriei economice, francizorii doresc realizarea unui echilibru între aceste două interese antagonice, atunci când se stabileşte perioada pentru care se încheie contractul de franciză, chiar dacă aceşti termeni nu sunt negociaţi cu fiecare francizat în parte, având în vedere că tipul de contract este unul standard, acelaşi pentru toţi cei din sistemul de franciză.