CORESPONDENŢĂ DIN MELBOURNE - OPINIA DE LA ANTIPOZI China - un miracol între milenii

Am revăzut China în octombrie, făcând o escală într-unul dintre drumurile bianuale spre România natală, pe care am părăsit-o cu destule decenii în urmă, "fugind" în plin lagăr comunist la capătul lumii. Oportunitatea escalei a fost oferită de Campionatele Mondiale de gimnastică, unde am fost acreditat ca jurnalist.

Oraşul de desfăşurare a competiţiei - la care Larisa Iordache avea să ne aducă o medalie de argint, după 7 ani, la individual compus şi încă una în finala de la sol - era un oraş de provincie, Nanning. Numele lui nu "spune" nimic la Bucureşti sau Craiova, unde ar fi taxat spontan, probabil, ca o aşezare oarecare, mică. Atâta numai că el are o peste şapte milioane de locuitori!

Era a treia vizită pe care o făceam în China şi trebuie să mărturisesc, din capul locului, că am rămas uimit. Nu poţi fi altfel decât impresionat de dezvoltarea incredibilă, din ultimii 30 de ani, a acestei gigantice ţări comuniste, cu o populaţie estimată la peste 1,3 miliarde de suflete.

• Întoarcere în timp, salt peste timp

În anii "80, China post-Mao era diferită de comunismul leninist din Rusia, Eurocomunismul lui Berlinguer şi alte curente (de pildă, Internaţionala a patra troţchistă). Începuse perioada dengistă, de după Revoluţia culturală, şi deschiderea Chinei pentru turism. În oraşele mici, oamenii se uitau la noi, străinii acelor locuri, cu multă curiozitate, fiind probabil primii semeni pe care îi vedeau, cu o înfăţişare diferită de a lor.

În acea perioadă, mai exact în 1984, am avut primul contact cu China, cu punct iniţial pe aeroportul din Canton, la 40 de grade Celsius. Clădirea aeroportului (internaţional) era o baracă fără aer condiţionat, cu scaune de lemn şi un bufet unde nu se găsea mai nimic.

Astăzi, pe acel loc s-a construit unul din cele mai moderne aeroporturi din suprapopulata ţară, din Asia şi din întreaga lume.

China a demonstrat (iar transformarea uluitoare a aeroportului din Canton reprezintă o singură, dar edificatoare dovadă) că este posibil să atingi ritmuri înalte de dezvoltare şi îmbunătăţire rapidă a nivelului de trai într-un sistem politic bazat pe o dictatură de stânga, care "convieţuieşte" cu o economie de piaţă de tip capitalist.

O democraţie funcţională nu poate exista într-o economie bazată pe sărăcie. Multe dintre schimbările produse în China probabil că nu se puteau realiza decât într-un sistem politic autoritar, unde guvernanţii au făcut un compromis ideologic, în schimbul creşterii economice şi, implicit, a bunăstării populaţiei. După o serie de experimente nereuşite, China comunistă a realizat că, fără o deschidere spre investitori străini, progresul va fi dificil.

• Americanii tipăreau, chinezii depozitau dolari

Pentru atragerea capitalului străin, guvernul a garantat un cost al muncii foarte scăzut şi un climat industrial stabil, fără greve ori alte mişcări revendicative. Prin măsuri administrative, s-a stabilit un curs relativ scăzut al yuanului (moneda naţională) faţă de dolarul american, care a rămas constant până în anii recenţi.

Asemenea măsuri au permis acestei ţări să ajungă într-o poziţie mondială dominantă a exporturilor produselor de consum. Şi, cu toate presiunile internaţionale, chinezii au refuzat să lase yuanul să crească.

Poziţia câştigată fulgerător a adus după sine distorsiuni în comerţul mondial, dar si anumite beneficii. Constanta ofertă de produse ieftine "Made in China" a redus presiunile inflaţioniste în ţările dezvoltate. O mare parte din deficitul Statelor Unite s-a regăsit în rezervele valutare ale Chinei. Aceasta vindea bunuri şi, în schimb, primea hârtie care avea valoare, dar pe care guvernul său refuza să o folosească pentru a stimula consumul intern de importuri. Americanii puteau să tipărească liniştiţi dolari, întrucât chinezii erau bucuroşi să-i depoziteze.

Criza economică mondială a afectat însă şi gigantica ţară. Exporturile au scăzut şi, pentru a menţine ritmul înalt de creştere, noua orientare este de a stimula consumul intern. China a devenit un jucător important în investiţii globale în agricultură şi-n domeniul materiilor prime. Însă, cu toate că are cel mare PIB naţional din lume, pe cap de locuitor se situează încă departe de ţările occidentale.

În timp, odată cu creşterea nivelului de trai, este de presupus că se vor face progrese şi în democratizarea sistemului. Un sistem a cărui relaxare a adus după sine şi multe dintre viciile capitalismului, cum ar fi corupţia sau evaziunea fiscală. În ultima vreme, oficiali guvernamentali au fost condamnaţi la mulţi ani de închisoare, mergându-se până la condamnări la moarte.

• Un anume fel de a face presă şi ... cenzură

Am avut ocazia să experimentez şi libertatea de exprimare în presa chineză, grupul nostru internaţional de jurnalişti acreditaţi la C.M. de gimnastică fiind însoţit, în vizitele la diferite obiective turistice, de confraţi din ţara-gazdă. Într-o asemenea împrejurare, am fost selectat pentru un interviu la televiziunea locală. Una dintre întrebări a fost ce părere am despre China. După ce am remarcat cât de impresionat sunt de transformările ultimilor 30 de ani, am făcut o observaţie: creşterea nivelului de trai aduce tot mai mulţi posesori de automobile, însă nu şi - în mod automat - locuri de parcare corespunzătoare. Seara, când s-a dat pe post, am remarcat că această afirmaţie, realistă dar şi "cuminte", a fost cenzurată.

Apropo de presa chineză, dar şi de ideologia oficială, există însă şi aspecte care pot îndemna la comparaţii şi reflecţii. Astfel, în timpul şederii la Nanning a avut loc vizita premierului Li Keqiang în Germania, căreia i s-a acordat, fireşte, o mare atenţie.

Volumul de schimburi comerciale dintre cele două ţări - estimat la 161,6 miliarde de dolari (sursa: cctv) - a asigurat demnitarului chinez o primire la cel mai înalt nivel şi s-a soldat cu promisiuni, de ambele părţi, de întărire a relaţiilor bilaterale. De amintit că doamna Merkel făcuse în prealabil, la rândul ei, mai multe vizite în China.

Dacă germanii au dat, iată, şi dau o deosebită importanţă acestor schimburi cu ţara asiatică, am rămas uimit citind în presa română că relaţiile guvernului de la Bucureşti cu China sunt caracterizate drept o orientare spre est. Poate ar fi mai corect să caracterizăm aceste afirmaţii ca o totală dezinformare asupra intereselor economice ale României .

Un alt exemplu, de altă natură. Un ziarist olandez a întrebat o dată ghidul dacă a auzit despre protestele pentru democraţie din Hong Kong. Aceasta răspunzând afirmativ, europeanul a insistat, invitându-l să-şi exprime părerea asupra acestor proteste. Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: "Noi credem că fiecare popor are dreptul să-şi aleagă sistemul politic pe care îl doreşte. Noi ne-am ales! Ceea ce ne preocupă este să fie pace, să trăim mai bine şi să ne ajutam unii pe alţii". Într-adevăr, pregătirea ideologică se află la un nivel înalt... Dar nu întotdeauna este aşa! Şi ofer în continuare, mai mult sau mai puţin serios, o dovadă.

Am vorbit cu un cetăţean licenţiat în limbi străine. Întrebându-l ce leafă are, mi-a spus că în jur de 2500 de yuani, ceea ce echivalează cu 1500 de roni. El socotea că, la nivelul pregătirii sale, leafa este destul de mică. I-am argumentat că o parte din munca lui a contribuit la dezvoltarea incredibilă a Chinei din ultimii ani. Interlocutorul mi-a retezat-o prompt: "Nu mă interesează o dezvoltare rapidă, eu vreau sa trăiesc mai bine Acum - vreau banii înapoi!". Concluzia: respectivul are deficienţe la pregătirea ideologică.

Totuşi, una peste alta, este de remarcat că bunăstarea relativă a adus după sine şi relaxarea sistemului politic, în care cetăţenii simpli pot exprima şi păreri nu tocmai ortodoxe despre societatea în care trăiesc.

• O casă în două vieţi

Dar cum trăiesc, de fapt, chinezii de rând? Un gazetar mi-a explicat că, din cauza preţurilor mari ale locuinţelor raportate la venituri, în general două generaţii trebuie să muncească pentru asigurarea unei locuinţe. Acelaşi lucru se întâmplă şi la achiziţionarea unui obiect de lux, cum ar fi un automobil.

Cum se descurcă aceia care nu pot să beneficieze de acest ajutor familial? Cui lucrează la stat i se asigură o locuintă comunală, adică o cameră într-un bloc de rezidenţi nefamilişti.

Accesul la luxul ce te izbeşte în marile magazine este limitat, chiar foarte limitat, cum aveam să constat când, fiind foarte cald şi umed, l-am rugat pe unul dintre ghizi să-mi dea adresa unui mol, de unde pot cumpăra câteva camăşi de vară.

În splendida construcţie indicată, am găsit produse ale celor mai faimoase branduri. Însă cele mai ieftine tee-shirt-uri costau de la $100.00. A doua zi, ghidul m-a întrebat dacă am găsit ce doream. I-am răspuns că, probabil, m-a trimis la un mol pentru importanţi membri de partid. A râs.

Desigur, se pune întrebarea cine sunt, totuşi, cumpărătorii unor asemenea articole de lux? Răspunsu-i simplu: la o populaţie de 1,3 miliarde, dacă 5% are bani, China este o piaţă foarte atractivă pentru producătorii de astfel de bunuri.

Un alt ziarist a întrebat unde sunt săracii, întrucât pe străzi nu vezi sărăcie. Ghidul ne-a explicat că populaţia este stratificată între cei care umblă cu bicicleta, cei care merg cu scutere şi posesorii de maşini. Cam pe acelaşi principiu este stratificat si nivelul de venituri.

• Clienţi de bază în Hong Kong

În acel drum de octombrie spre Europa am făcut o escală şi în Hong Kong, unde nu mai ajunsesem de vreo 5 ani. Şi acolo, structura magazinelor şi a clienţilor era complet diferită de ceea ce ştiam.

Au dispărut magazinele de electronice si aparatură fotografică "duty free", în locul lor apărând cele de bijuterii şi ceasuri, faimoase mărci. Consumatori nu mai sunt cu predilecţie europeni sau americani, ci in majoritate chinezi. Desigur, din clasa celor 5%.

Am făcut şi o plimbare cu vaporaşul in golful Hong Kong. Aşteptând îmbarcarea, m-am uitat pe panoul cu fotografii ale persoanelor faimoase care au efectuat cândva aceeaşi plimbare. Dintr-o poză din anul 2002, îmi zâmbea domnul Ion Iliescu şi, nu ştiu cum s-a făcut, mi-am amintit brusc de fotografia fostului preşedinte întâlnită în toaleta hotelului Sacher din Viena (fireşte, dânsul nu a vizitat numai closetul, chiar a locuit la Sacher).

Celebrul zâmbet m-a smuls din reverie: mă apropiam de ţara natală, după o formidabilă experienţă în patria miracolului produs la graniţa dintre milenii.