Creşte inflaţia în zona euro

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 octombrie 2012

Inflaţia din zona euro a crescut la 2,7% în septembrie, de la 2,6% în august, în principal din cauza majorării preţurilor combustibililor şi alimentelor, potrivit estimărilor lansate vineri, de Eurostat.

Inflaţia din sectorul energiei a fost de 9,2% în septembrie, comparativ cu 8,9% în august, în timp ce preţurile alimentelor, tutunului şi băuturilor alcoolice au urcat cu 2,9%, faţă de un avans de 3% în luna precedentă.

Pe segmentul serviciilor, creşterea preţurilor a fost de 2%, comparativ cu 1,8% în august, iar în sectorul bunurilor industriale, exclusiv cele energetice, de 0,8%, faţă de 1,1%.

Cifrele anunţate vineri sunt estimări preliminare, iar datele detaliate privind toate statele membre ale uniunii monetare vor fi prezentate la data de 16 octombrie.

Luna aceasta, Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a modificat în creştere estimările privind inflaţia pentru 2012: 2,4 - 2,6%, faţă de 2,3 - 2,5%, cât prognoza anterior. Pentru 2013, BCE aşteapta o inflaţie de 1,3 - 2,5%, faţă de 1 - 2,2%, cât anticipa în iunie.

Economia zonei euro a scăzut cu 0,2% în trimestrul al doilea din 2012, după o stagnare în primele trei luni, conform Eurostat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb