Creşteri pe pieţele europene, la finele săptămânii trecute

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 februarie 2009

Creşteri pe pieţele europene, la finele săptămânii trecute

"Zentiva" emite acţiuni noi

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut vineri, pentru prima oară în ultimele patru zile, pe motiv că "Pernod Ricard" SA a raportat un profit peste estimările analiştilor.

Acţiunile "Pernod", al doilea producător mondial de băuturi alcoolice, au urcat cu 6%, la 48,85 euro.

În primul semestru fiscal, compania a obţinut un profit de 685 milioane de euro, analiştii aşteptând doar 659 milioane de euro. UBS AG recomandă cumpărarea de acţiuni "Pernod".

Titlurile "StatoilHydro" ASA, cel mai mare explorator de ţiţei şi gaze din Norvegia, au urcat cu 3,5%, la 123,7 coroane, ca urmare a creşterii cotaţiei ţiţeiului.

Acţiunile "Total" SA, a treia societate petrolieră din Europa, au câştigat 1,5%, ajungând la 40,90 euro.

Titlurile "Michelin & Cie.", al doilea producător mondial de anvelope, au urcat cu 3,1%, la 31,93 euro. Compania a anunţat că se va concentra pe îmbunătăţirea profitabilităţii.

Titlurile "Air France -KLM Group", cea mai mare companie aeriană din Europa, au urcat cu 3,2%, la 7,98 euro. Societatea va elimina 2.000 de posturi.

Titlurile "London Stock Exchange Group" Plc, operatorul Bursei de Valori din Londra, au câştigat 3,8%, afişând un preţ de 488 pence. Societatea a anunţat că Xavier Rolet o va înlocui pe Clara Furse în funcţia de director executiv.

Acţiunile "Zentiva" NV, cel mai mare producător ceh de medicamente generice, au scăzut cu 0,1%, la 1.141 coroane. Compania a anunţat, vineri, că va emite 986.520 de titluri noi comune, evaluate la 0,01 euro fiecare, pentru acoperirea opţiunilor înainte de preluarea sa de către producătorul francez de medicamente "Sanofi-Aventis" SA. Opţiunile au fost exercitate cu anumite condiţii de către angajaţii "Zentiva", în anticiparea unei schimbări la nivelul acţionariatului, după încheierea preluării de către "Sanofi" (cel mai mare acţionar al companiei cehe, cu o participaţie de 24,9%). "Zentiva" este prezentă şi în ţara noastră, unde a preluat "Sicomed" SA, care s-a transformat în "Zentiva" România.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,3%, la 4.189,59 puncte, CAC 40 al celei din Paris a urcat cu 1,1%, la 2.997,86, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,1%, la 4.413,39.

SUA, în declin

Acţiunile tranzacţionate la bursele americane au scăzut vineri, după ce "Wells Fargo & Co." a anunţat rezultate revizuite pentru ultimul trimestru din 2008, ceea ce a făcut ca pierderile aferente perioadei să fie mai mari decât cele raportate anterior (2,73 miliarde de dolari, faţă de 2,55 miliarde).

Titlurile "Wells Fargo", al doilea creditor imobiliar din SUA, au scăzut cu 6,2%, la 15,76 dolari. Acţiunile "JPMorgan Chase & Co." au coborât cu 5,7%, la 24,69 dolari. Titlurile "Banc of America" Corp. au scăzut cu 5,1%, la 5,57 dolari.

Indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 1%, la 826,84 puncte, Dow Jones Industrial Average - tot cu 1%, la 7.850,41, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 1.534,36.

Asia - primele creşteri din ultimele cinci zile

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut vineri, pentru prima oară în ultimele cinci zile, în special cele ale băncilor şi producătorilor de electronice, investitorii considerând că economia se va redresa ca urmare a măsurilor guvernamentale anti-criză.

Acţiunile "Australia & New Zealand Banking Group" Ltd., a treia bancă din Australia, au crescut cu 9%, la 12,96 dolari australieni.

Senatul australian a aprobat un pachet de stimulente economice de 28 de miliarde de dolari SUA.

Titlurile "Macquarie Group" Ltd., cea mai mare bancă de investiţii din Australia, au urcat cu 2,9%, la 24,08 dolari australieni.

Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cel mai mare creditor nipon, au urcat cu 0,9%, la 472 yeni.

Acţiunile "Sichuan Changhong Electric" Co., al doilea producător de televizoare din China, au crescut cu 10%, la 4,84 yuani, după ce 21st Century Business Herald a informat că guvernul ar putea sprijini industria electronicelor. Potrivit publicaţiei, China va investi peste 600 de miliarde de yuani (88 miliarde de dolari) în industria de telecomunicaţii şi cea a electronicelor din ţară.

Titlurile "GD Midea Electrical Appliances" Co., al doilea producător de aparatură electrocasnică din China, au crescut cu 10%, la 12,13 yuani.

Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, au crescut cu 1,7%, la 2.445 yeni.

În schimb, acţiunile producătorului nipon de electronice "Pioneer" Corp. au scăzut cu 20%, la 142 yeni. Compania estimează că va înregistra pierderi nete de 130 de miliarde de yeni (1,44 miliarde de dolari) în anul fiscal care se încheie în 31 martie.

Acţiunile "Rio Tinto Group" Ltd., a treia companie minieră din lume, au coborât cu 1,9%, la 51 de dolari australieni. "Aluminum Corp. of China" a decis să investească 19,5 miliarde de dolari în obligaţiuni convertibile şi participaţii la proiecte ale "Rio" în China, SUA şi Australia.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1%, la 7.779,40 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 1,3%, la 3.559,10, CSI 300 al pieţei din Shanghai - cu 3,5%, la 2.399,06.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb