Creşteri puternice pe pieţele metalelor

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 octombrie 2010

Preţurile metalelor - preţioase şi de bază, au crescut semnificativ ieri, ca urmare a deprecierii dolarului până la cursul minim al ultimelor opt luni faţă de euro.

Preţul aurului a consemnat un nou maxim istoric la Londra şi New York, iar cotaţia argintului şi-a continuat ascensiunea, situându-se la nivelul maxim al ultimilor 30 de ani.

La Comex New York, la ora 08:30, preţul aurului cu livrare în decembrie a urcat cu 4,80 dolari (0,4%), la 1.345,10 dolari/uncie, după ce, anterior, consemnase nivelul maxim al tuturor timpurilor: 1.351 dolari uncia.

La Londra, cotaţia aurului a atins recordul maxim istoric de 1.349,80 dolari uncia. Ulterior, preţul a fost de 1.344,95 dolari uncia, mai mare cu 0,3% faţă de ziua anterioară. De la începutul anului, preţul metalului preţios a câştigat 23 de procente.

Analiştii arată că măsurile luate de guverne la nivel mondial, în vederea stimulării economiei, printre care reducerea dobânzilor sau menţinerea acestora la un nivel scăzut, îi determină pe investitori să se orienteze către plasamentele în metale preţioase.

Preţul argintului cu livrare imediată a urcat cu 1% pe piaţa londoneză, la 23,0763 dolari uncia (cel mai ridicat nivel de după 24 septembrie 1980). La New York, preţul argintului cu livrare în decembrie a urcat cu 1,6%, la 23,09 dolari uncia - cel mai ridicat nivel de după 26 septembrie 1980.

La rândul său, cotaţia platinei a cres-cut la 1.707,50 dolari uncia, cel mai mare preţ înregistrat, pe piaţa londoneză, după data de 17 mai. La New York, preţul platinei cu livrare în ianuarie a urcat la 1.710 dolari uncia.

Pe piaţa metalelor de bază, preţul cuprului a atins, la Londra şi New York, cel mai ridicat nivel din ultimele 27 de luni. Preţul cuprului cu livrare peste trei luni a câştigat, la Londra, 84 de dolari (1%), ajungând la 8.260 dolari tona metrică. Anterior, cotaţia a fost de 8.326 dolari tona, cea mai ridicată de după 14 iulie 2008. La Comex New York, preţul cuprului cu livrare în decembrie a urcat cu 0,8%, la 3,758 dolari livra. Potrivit estimărilor "Morgan Stanley", preţul cuprului ar putea atinge o medie de 3,31 dolari livra (7.300 dolari tona) anul acesta, cu 3% mai mult faţă de estimarea anterioară: 3,21 dolari livra.

Preţul cositorului cu livrare peste trei luni a ajuns, ieri, la nivelul maxim istoric: 26.790 dolari tona la Bursa Metalelor din Londra. Ulterior, cotaţia a fost de 26.400 dolari tona, cu 2,7% mai mare decât în ziua precedentă.

Tot la Londra, preţul nichelului a crescut cu 1,5%, la 25.084 dolari tona. Cotaţia plumbului a urcat cu 1,3%, la 2.342 dolari/tonă, însă anterior ajunsese la 2.359,75 dolari tona. Preţul zincului a crescut cu 1,2%, la 2.340 dolari tona, după ce atinsese 2.352,50 dolari tona. Cotaţiile zincului şi plumbului au fost cele mai mari înregistrate din aprilie până în prezent.

Aluminiul a încheiat şedinţa de ieri în scădere, după ce, în prima parte a zilei, urmase un trend ascendent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb