Cristian Diaconescu: Moţiunea de cenzură, depusă după discutarea ei în Comitetul Executiv Naţional al PSD

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 18 septembrie 2007

Cristian Diaconescu: Moţiunea de cenzură, depusă după discutarea ei în Comitetul Executiv Naţional al PSD

Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat, ieri, la Constanţa, că partidul său va depune moţiunea de cenzură în Parlament probabil joi sau luni, după discutarea ei, peste două zile, în Comitetul Executiv Naţional al PSD. Liderul social-democrat a precizat că moţiunea se referă la ultimii trei ani de guvernare şi că scopul PSD prin acest demers este "de înlăturare a celui mai slab Guvern de după 1989 şi de formare a unuia mai bun". Cristian Diaconescu a menţionat că, în condiţii normale, moţiunea va obţine numărul necesar de voturi pentru a fi admisă. Referitor la parlamentarii social-democraţi care ar putea trăda, el a declarat că nu a auzit ca vreun coleg al său, dintre cei care s-au exprimat "într-un fel sau altul" în această perioadă, să fie susţinător al unui Guvern de dreapta, un Executiv al PNL sau UDMR.

Despre eventuala sancţionare a parlamentarilor PSD care ar putea să nu voteze moţiunea, Diaconescu a afirmat că nu este oportun să se discute despre aşa ceva la ora actuală, dar că nu crede că cineva nu va respecta decizia conducerii PSD, de a duce până la capăt hotărârea de depunere a moţiunii de cenzură.

"După posibila cădere a actualului Guvern, social-democraţii pot sprijini o soluţie de stabilitate a României în limita mandatelor pe care le au în Parlament, adică de 30%, soluţie ce se doreşte să aibă dimensiuni social-democrate", a spus el.

Potrivit acestuia, "dincolo de gestul normal şi natural al unui partid de opoziţie, de a depune moţiunea de cenzură, tuturor patidelor parlamentare le revine responsabilitatea de a găsi o formulă de guvernare care să asigure stabilitatea României".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb