Criza financiară a ferit piaţa imobiliară de o criză locală

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 18 martie 2009

Criza financiară internaţională, care a lăsat şi piaţa noastră imobiliară fără lichidităţi şi a condus la blocajul tranzacţiilor, ne-a ferit de o situaţie mult mai dificilă. Bogdan Georgescu, directorul general al "Colliers International", a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că ne-am fi confruntat cu o situaţie de criză locală: "Dacă nu ar fi intervenit criza internaţională, ne-am fi confruntat, pe piaţa noastră imobiliară, cu un alt tip de blocaj, cu repercusiuni mult mai grave. La baza majorităţii dezvoltărilor imobiliare de până acum a stat, în principal, obţinerea de profituri mari într-o perioadă scurtă de timp, şi nu calitatea şi valoare locuirii. Mulţi investitori au construit cartiere mari în mijlocul câmpului, fără utilităţi, dar cu pretenţii financiare exacerbate. Aşa se face că optimismul exagerat determinat de o cerere ridicată i-a făcut pe investitori să uite de nevoile reale ale cumpărătorilor. Ori perioada în care se vindea orice la orice preţ a trecut de ceva vreme. Astfel că riscam să intrăm într-un blocaj provocat de faptul că oferta mare nu corespundea nevoilor cererii la fel de mari. Acest lucru ar fi fost mult mai nociv pentru piaţă".

Domnia sa susţine că blocajul actual din tranzacţii i-a forţat pe dezvoltatori să cerceteze atent nevoile cumpărătorilor şi să-şi adapteze produsele şi preţurile la cererea reală de pe piaţă, chiar dacă piaţa creditelor este în continuare blocată. Soluţiile la ieşirea din criza actuală nu pot fi găsite pe plan local pentru că această criza a afectat ţara noastră din exterior. Când economia mondială o va lua pe drumul cel bun, atunci se vor dezmorţi şi pieţele imobiliare, afirmă domnul Georgescu.

Directorul general al "Colliers" susţine că şi băncile trebuie să se adapteze la contextul actual al pieţei: "De exemplu, băncile cer ca garanţii suplimentare contractele de închiriere pe termen lung pentru mai mult de jumătate dintr-un proiect de birouri. Ori acum companiile care au nevoie de spaţii de birouri iau decizii pe termen scurt, de 3-6 luni, pentru a rezista în această perioadă de criză. Nu prea mai sunt companii care să închirieze pe termen lung. Sper ca băncile să înţeleagă acest lucru şi să poată oferi, credite pentru proiectele imobiliare".

Borgan Georgescu a încheiat spunând că piaţa noastră imobiliare are fundamente foarte bune la ieşirea din criză: s-a construit puţin faţă de nivelul cererii, iar pe piaţa maturizată vor rămâne doar investitorii serioşi, pe termen lung, care vor fi foarte atenţi la nevoile şi posibilităţile financiare ale cumpărătorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb