CRIZA REFUGIAŢILOR Peste 500 de imigranţi, salvaţi de pe Mediterană în timp ce încercau să ajungă din Libia în Italia

Internaţional / 29 mai 2016

Sursa foto: captură Youtube

Sursa foto: captură Youtube

Actualizare 12:50 ONU: Cel puţin 700 de migranţi şi-au pierdut viaţa în naufragii în Marea Mediterană în ultima săptămână

Naufragiile care au avut loc în Marea Mediterană în ultimele şapte zile s-au soldat cu moartea a cel puţin 700 de migranţi, a declarat astăzi, pentru DPA, o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, transmite Agerpres.

Bilanţul morţilor ţine cont de cele trei accidente care s-au produs miercuri, joi şi vineri şi se bazează pe declaraţiile supravieţuitorilor, a declarat Carlotta Sami pentru agenţia de presă germană. Sami a declarat că 550 de oameni sunt daţi dispăruţi de joi, după răsturnarea unei ambarcaţiuni; circa 100 ar putea fi blocaţi într-o altă ambarcaţiune care s-a scufundat miercuri şi un număr nespecificat de persoane au fost date dispărute după un al treilea naufragiu, produs vineri.

Migranţii care au supravieţuit unor traversări recente pe Marea Mediterană au anunţat la rândul lor dispariţia unor persoane, a adăugat Sami. "Însumând aceste cifre nefaste, estimăm că există cel puţin 700 de victime, dar nu avem nicio certitudine cu privire la cifre sau la identitatea" victimelor, a mai spus ea.

(S.A.)

----------

Peste 500 de imigranţi au fost salvaţi sâmbătă din bărci supraaglomerate ale traficanţilor în apropiere de regiunea de coastă a Libiei, cu ieşire la Marea Mediterană, de autorităţi italiene şi irlandeze, informează agenţia Associated Press, citată de Mediafax.

La operaţiunile de sâmbătă de pe Marea Mediterană pentru combaterea traficanţilor de persoane, s-a alăturat şi Irlanda care a trimis luna trecută o navă militară în acest scop.

Vasul Le Roisin, trimis de armata irlandeză pentru a participa la operaţiunile de căutare şi salvare a celor care traversează ilegal Marea Mediterană, a salvat 123 de imigranţi, dintr-o barcă gonflabilă de 12 metri lungime, fiind recuperat şi corpul unui bărbat.

Alţi 101 imigranţi au fost salvaţi dintr-o barcă gonflabilă de un vas al Marinei italiene, iar paza de coastă italiană a anunţat că a recuperat încă 322 de imigranţi dintr-o barcă plutind în larg.

În condiţiile în care nu se mai găsesc locuri în adăposturile pentru imigranţi, un vas al Marinei italiene (Vega) s-a îndreptat spre Reggio Calabria, un port din sudul Italiei, transportând 135 de supravieţuitori şi corpurile a 45 de persoane, recuperate în cursul unor operaţiuni de vineri, când ar fi fost salvaţi 2.000 de imigranţi în total.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb