Criza zonei euro afectează recuperarea economică în Europa emergentă şi Asia Centrală

E.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 aprilie 2012

Continuarea crizei din zona euro afectează recuperarea modestă în des­făşurare în ţările din Europa emergentă şi Asia Centrală, potrivit Băncii Mondiale (BM), care a avertizat şi asupra unei crize a creditelor în regiune din cauza expunerii faţă de băncile din Vest, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

"Regiunea va înregistra o încetinire a recuperării, evident din cauză că foarte multe din aceste ţări sunt foarte vulnerabile la perspectivele economice negative din zona euro", a declarat Philippe Le Houerou, vicepreşedinte al BM pentru Europa şi Asia Centrală, într-o conferinţă organizată la reuniunea anuală a FMI şi BM.

Regiunea include, potrivit organizării BM, 30 de ţări şi se întinde din Polonia şi Balcani până în Rusia şi fostele republici sovietice din Asia Centrală. Aceste state au legături comerciale şi financiare puternice cu zona euro.

Creşterea economică în această zonă va încetini de la 5,5% anul trecut la 3,4% în acest an, printre cele mai reduse rate dintre regiunile aflate în dezvoltare, a spus Philippe Le Houerou.

"A apărut un tipar, că ţările care vor înregistra cele mai puternice încetiniri în recuperarea economică vor fi cele din Europa de Est şi Balcani", a adăugat domnia sa.

Pentru Turcia, BM anticipează un avans de numai 2,9% în acest an, faţă de 8% anul trecut, în timp ce avansul Ucrainei se va tempera de la 5,2% la 2,5%.

Regiunea se confruntă şi cu riscul unei crize a creditelor, a mai spus Philippe Le Houerou, ca urmare a integrării financiare a acestor ţări cu băncile din unele state cu probleme din zona euro.

"Băncile occidentale se confruntă cu presiuni să scadă creditarea pe pieţele de origine şi pe cele emergente, iar în regiunea Europa şi Asia Centrală există riscul unei crize a creditelor", a declarat domnia sa.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb