Cu bicicleta prin Bucureşti

Iubitor de clasici, cum îl ştim, Preşedintele României a apucat pe urmele marelui Arghezi, la plimbare prin Bucureşti. Nu cu bastonul, domnia sa este prea tînăr pentru această ipostază. A recurs, de aceea, la bicicletă. Urmarea nu este vreo culegere poetică, nici vreun reportaj sentimental, inspirat de frumuseţi uitate, ci un năduf, descărcat, nu fără tîlc electoral, în faţa camerelor de luat vederi şi plasat, din punct de vedere stilistic, atît de strategic, între ironia eşuată şi cabotinismul leşinat al unui vers ratat. "Traficul din Bucureşti este infernal", aflarăm noi, prin bunăvoinţa prezidenţială şi, desigur, ceva ar trebui făcut! Subînţeles, dar evident, de către primăria cea mare, a capitalei. De acolo, din instituţia cu pricina, primăriţa prompteristă a răspuns, firesc, alături cu drumul, tot electoral şi bine înţepat, nu la mesajul Preşedintelui, ci la ceea ce a înţeles dumneaei, anume că Iohannis ar visa la un schimb de joburi cu Firea. În rest, pe ea nu o priveşte, nu domnia sa a făcut aglomeraţia din Bucureşti, era şi pe cînd, în tinereţile ei zbuciumate, se poticnea cu graţie în verbele neregulate ale limbii române, la antene, aşa că nu vede nici un motiv să acorde nici cea mai mică importanţă subiectului. Mai ales că există un nu ştiu ce "master plan de mobilitate", iar lucrurile sunt complexe, desigur, mult peste capacitatea de înţelegere a unui profesoraş de provincie, ajuns primar într-un fel de sătuc mai mare, numit Sibiu. Nici nu are rost să-i mai explice ceva. Nici lui, nici nouă!

Desigur, nu pentru sfada de ţaţe cu ifose de doamne ale lumii bune, dintre cele două personalităţi marcante ale vieţii noastre publice, ne-am oprit noi asupra subiectului. Nu, ci pentru că Bucureştii merită, măcar din cînd în cînd, un gînd bun şi o discuţie cu temei, fără agendă electorală.

De ce este circulaţia în Bucureşti infernală? Oricît ar părea de greu de crezut, pentru cineva care nu trăieşte pe aceste meleaguri, dacă nu singurul, atunci cu siguranţă cel mai frecvent răspuns la această întrebare, aflat deopotrivă pe buzele autorităţilor administrative şi ale cetăţeanului scufundat în calvarul de zi cu zi al deplasării prin Bucureşti, este de o simplitate dezarmantă: "prea multe maşini"! În spatele acestui anunţ improvizat de panou de reclamă prăfuită, se ascund toţi cei care ar fi trebuit să facă ceva pentru a aduce mai aproape de secolul XXI urbanistica Bucureştilor, mai ales în valenţele ei funcţionale, din care circulaţia persoanelor şi a vehiculelor, a mărfurilor şi a serviciilor, a ideilor şi culturii, a aerului şi apei, ca să nu mai vorbim de cea a reziduurilor, de toate felurile, este parte esenţială. Dar, pe cît de importantă, pe atît de radical şi permanent ignorată!

De ce este, aşadar, infernală circulaţia în Bucureşti? Răspunsul este cu adevărat complex, doar că el nu are aproape nimic de a face cu numărul de maşini. Are în schimb de a face cu gîndirea rudimentară ori lipsa totală de gîndire a celor care au răspunderea de a reglementa circulaţia autovehiculelor. Spre exemplu, Bucureştii anului 2018 stau încorsetaţi în conceptul numit al "circulaţiei cu ecluze", dezvoltat de alţii în anii 30-40 ai secolului trecut şi introdus pentru prima dată la noi la sfîrşitul anilor 60. Un principiu care dă soluţii bune, cu condiţia ca traficul să nu fie foarte intens şi timpul deplasării să nu fie neapărat o variabilă esenţială pentru participanţii la trafic. Exact condiţiile din Bucureştii de început ai anilor 70, cînd erau cu totul vreo cîteva mii de maşini care circulau prin oraş. Adică, exact opusul condiţiilor care s-au dezvoltat în Bucureşti începînd cu anii 80 şi continuat exploziv după 1990. Reglementarea pe bază de fluxuri este pentru "miliţianul" de astăzi un mister la fel de mare ca şi ecuaţiile vectoriale ale teoriei relativităţii. La fel ca şi ideea separării fluxurilor de transport, la fel ca şi corelarea valorilor de flux cu capacitatea de trecere în punctele critice, ori cu tiparele orare de deplasare urbană, la fel ca şi sectorializarea fluxurilor ori discriminarea temporală a reglementărilor de flux etc... etc... etc. La noi, funcţionează o singură concepţie: "ţării cît mai multe stopuri"!!! Cît mai multe bariere, cît mai multe îngrădiri anti-funţionale. Cine vrea să vadă pe viu întruchiparea şi rezultatele acestui mod de gîndire, în vîrful splendorii sale, poate să facă o călătorie pe podul de la Basarab, o investiţie de infrastructură cît se poate de importantă şi "teoretic" bine venită. La un capăt, cel dinspre Militari-Drumul Taberei, minunata construcţie se înfundă în stopul de la Cotroceni, la intersecţia cu cea mai aglomerată cale de ieşire din Bucureşti (tot din cauza proastei proiectări urbanistice!!!), iar la celălalt se înfundă în stopul de la intersecţia Titulescu-Banu Manta. Cu alte cuvinte, o conductă de transport de cîteva sute de maşini pe minut a fost cuplată, la ambele capete, cu "conducte" a căror capacitate este de vreo zece ori mai mică şi, în plus, asigurate cu două dopuri... pardon... stopuri, bine proptite!!! Şi nu doar despre lipsa gîndirii este vorba ci, în enorm de multe cazuri, despre nesimţire crasă. Un alt exemplu strigător la cer! Drumul Taberei este un "mini-oraş" a cărui circulaţie rutieră este sugrumată-blocată de peste şapte ani!!!! Şapte ani în care "edilii" responsabili cu reglementarea circulaţiei nu au mişcat (la propriu!!!!) nici măcar o tăbliţă de reglementare pentru a face faţă unei situaţii de urgenţă care s-a transformat în stare semi-permanentă. Nimic, nici o reaşezare de sensuri, nici o cale nouă de acces deschisă, nici cel mai mic semn că cineva se gîndeşte la faptul că timpul de ieşire-intrare în "oraşul Drumul Taberei" a ajuns să fie de cîteva ore!!!! În fiecare zi!!!! De două ori pe zi!!!! De şapte ani încoace!!! Exemplele de acest fel sunt cu sutele, cu miile, în minunatul oraş Bucureşti, dar nimeni, dintre cei responsabili, nu are ochi pentru ele. De ce-ar avea?... cînd ne putem plînge toată ziua că sunt prea multe maşini!!! Idei concept care organizează spaţii urbane în întreaga lume cum ar fi: separarea şi conectarea funcţională a fluxurilor; separarea şi conectarea infrastructurilor majore de transport (auto, cale ferată urbană, metrou, cale ferată peri şi inter-urbană); soluţii privilegiate de transport pentru punctele critice (ieşiri/intrări în oraş, aeroport, gări etc.); separarea şi interconectarea funcţională a căilor magistrale şi a căilor secundare de transport urban, cu reguli, infrastructuri şi condiţii diferite de circulaţie; separerea orară a fluxurilor de servicii urbane, faţă de cele de transport pentru persoane; reducerea impactului circulaţiei autovehiculelor instituţiilor publice pe încărcarea traficului la orele de vîrf, ori în zonele supra-aglomerate ale oraşului şi multe altele sunt la noi şi vor rămîne încă multă vreme mistere de nepătruns ale universului, atîta vreme cît reglementarea se poate reduce la a mai pune nişte stopuri şi a interzice ceva, indiferent de consecinţe. "Gîndirea bazată pe stopuri" poate fi admirată în toată splendoarea ei chiar şi acolo unde se fac investiţii pentru creşterea capacităţii de trafic a unor artere. Vezi Calea Buzeşti, care a fost dotată, de la Piaţa Victoriei pînă la intersecţia cu Ştirbei Vodă, cu nu mai puţin de şapte stopuri!!! După cît de bine se înţeleg cele două doamne ale PSD-ului, cea de la primărie cu cea de la guvern, nu m-ar mira să avem, în curînd, vreo lege, ori vreo reglementare imperativă care să limiteze numărul de maşini pe cap de locuitor, ori să ne desemneze zilele şi orele în care putem circula şi, respectiv, cu ce mijloace anume!!! Mă rog, de dorit, măcar o vreme, adică pînă se sfîrşeşte secolul acesta, ar fi să circulăm pe jos, pentru că sunt prea multe maşini, cu motocicleta este sinucidere curată, iar cu bicicleta este pur şi simplu infernal, după cum o atestă cele mai recente însemnări ale cronicilor prezidenţiale!!!