CU OCAZIA EVENIMENTULUI "ORA PĂMÂNTULUI", Ţara noastră stinge lumina în instituţii din 42 de oraşe

Andrei Stan
Miscellanea #Energie / 19 martie 2016

Actualizare 15:15

42 de oraşe din ţara noastră vor participa, astăzi, 19 martie, la evenimentul global "Ora Pământului", când în intervalul orar 20:30 - 21:30 vor fi organizate evenimente dedicate, ce vor culmina cu stingerea simbolică a luminilor de către instituţii publice, companii, centre culturale, organizaţii şi chiar cetăţeni obişnuiţi, relatează Agerpres.

România se alătură, astfel, altor peste 7.000 de oraşe din mai mult de 160 de ţări, pentru a arăta că doreşte mai multă determinare şi acţiuni concrete din partea decidenţilor în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu, notează organizaţia de mediu.

Sloganul din acest an al acţiunii este "Dăruieşte naturii din energia ta".

La nivelul Bucureştiului, "Ora Pământului" va fi marcată printr-o plimbare pe biciclete, care va începe în momentul stingerii luminilor, la ora 20:30. Iniţiativa din Capitală se va derula cu sprijinul WWF-România, Adevăraţii Veloprieteni şi SkirtBike. Punctul de întâlnire al celor care vor să participe la această acţiune va fi la "Rondul fără nume", punct situat vizavi de Palatul Parlamentului, pe Bulevardul Naţiunilor Unite, la ora 19:30. De altfel, iniţiatorii evenimentului au în plan să numească în mod oficial acel loc "Rondul bicicliştilor".

Traseul urmat va fi: Parcul Izvor - Piaţa Unirii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Charles de Gaulle - Bulevardul Kiseleff - Calea Victoriei şi retur.

Conform WWF-România, municipalităţile care au confirmat participarea, în mod oficial, până la data de 8 martie, sunt: Aiud, Adjud, Alexandria, Arad, Avrig, Bacău, Baia Mare, Băile Tuşnad, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Calafat, Călan, Călăraşi, Cluj-Napoca, Focşani, Giurgiu, Horezu, Hunedoara, Iaşi, Mediaş, Miercurea Ciuc, Mizil, Moineşti, Oradea, Panciu, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Reşiţa, Roman, Roşiorii de Vede, Satu Mare, Sighişoara, Slobozia, Târgovişte, Timişoara, Tulcea, Turda şi Vaslui.

Oraşele vor organiza diverse evenimente şi acţiuni care să aducă în atenţia comunităţii locale problemele de mediu. Astfel, la Adjud, Primăria mobilizează o Caravană a susţinătorilor "Earth Hour", iar astăzi se va stinge iluminatul clădirilor simbolice din oraş, pentru acest eveniment urmând ca locuitorii se vor întâlni în Parcul municipal, pentru un concert unplugged.

De asemenea, la Bistriţa se pregăteşte o proiecţie de film specială, pe baza unei surse de electricitate alimentate de biciclete, un tur ciclist şi un spectacol luminos de acrobaţii pe bicicletă.

În Timişoara, clubul Timişoara Cycle Chic organizează un traseu pe biciclete pe mai multe străzi din oraş, în timp ce la Oradea clubul Rotaract pregăteşte un program artistic în Piaţa Unirii, prin care tinerii vor promova economisirea resurselor.

Evenimente dedicate "Orei Pământului" sunt programate şi la Iaşi, unde Probikeaddiction - ClubuI de Ciclism şi Ecologie Iaşi Bike şi Iaşi Club de Biciclete organizează un traseu pentru biciclete ce porneşte din faţa Palatului Culturii la orele 18:00 şi durează două ore.

La nivel naţional, o serie de ministere, instituţii, inclusiv Guvernul României, şi-au anunţat participarea la campania globală "Ora Pământului".

Astfel, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, va participa, astăzi, începând cu ora 20,30, la marşul pe biciclete organizat de WWF, Adevăraţii Veloprieteni şi Skirtbike. Totodată, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), împreună cu Garda Naţională de Mediu (GNM), Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) şi toate instituţiile de mediu din ţară se vor implica în celebrarea "Orei Pământului", prin stingerea luminilor în intervalul orar 20:30 - 21:30.

În acelaşi timp, Ministerul Transporturilor a anunţat că se alătură, şi în acest an, instituţiilor din administraţia publică centrală care vor celebra "Ora Pământului", prin stingerea atât a luminilor exterioare, cât şi a celor interioare ale Palatului CFR. În plus, vor fi deconectate echipamentele electronice care nu împiedică desfăşurarea activităţii şi asigurarea securităţii.

Tot astăzi, de la ora 20:30, timp de o oră, Ministerul Energiei şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vor stinge luminile, în semn de protejare a mediului înconjurător, potrivit unor anunţuri postate de către cele două instituţii pe paginile proprii de Facebook.

UniCredit Bank sărbătoreşte şi în acest an "Ora Pământului", stingând, astăzi, luminile în sediul central, din Bulevardul Expoziţiei 1F, Bucureşti, timp de oră, începând de la 20:30. Banca participă, astfel, pentru al nouălea an consecutiv, la iniţiativa globală a WWF menită să conducă la creşterea nivelului de conştientizare cu privire la schimbările climatice, care reprezintă o ameninţare semnificativă pentru planetă.

Şi Intesa Sanpaolo Bank, subsidiară a Grupului Intesa Sanpaolo, se implică activ în 2016 în cadrul "Earth Hour" (Ora Pământului) - cea mai mare manifestare pentru protecţia mediului din istorie, iniţiată de către WWF (World Wide Fund for Nature) în 2007. În semn de solidaritate cu mesajul şi acţiunile 'Earth Hour' la nivel global, atât sediul central al băncii din Bucureşti, cât şi unităţile teritoriale din întreaga ţară îşi vor stinge reclamele luminoase pe durata întregului weekend, de vineri 18 până duminică 20 martie 2016.

Mega Image va participa, astăzi, la evenimentul global "Ora Pământului", când în intervalul 20:30 - 21:30, toate magazinele dedicate vor stinge simbolic reclamele luminoase. Prin această iniţiativă, compania îşi reafirmă angajamentul şi implicarea pentru protecţia mediului, angajament susţinut deja de o serie de investiţii şi acţiuni. Astfel, în 2014, Mega Image a anunţat atingerea procentului maxim, de 100%, în ceea ce priveşte utilizarea energiei care provine din surse regenerabile în magazinele sale din Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Earth Hour ("Ora Pământului") a debutat în Australia, la Sydney, pe 31 martie 2007, când două milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră.

În 2008, un număr de 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour, iar doi ani mai târziu 4.500 de oraşe din 128 de ţări au participat la acest eveniment, pe 27 martie.

În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins două miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe, aflate în mai mult de 152 de ţări. În România, "Ora Pământului" se sărbătoreşte din anul 2009, fiind parte astfel din comunitatea globală de peste două miliarde de oameni.

(S.A.)

-----------

MAE se alătură campaniei "Ora Pământului"

Ministerul Afacerilor Externe se alătură şi în acest an campaniei internaţionale "Ora Pământului" (Earth Hour), astfel că astăzi, între orele 20:30 - 21:30, se vor stinge luminile atât în clădirea Centralei MAE, cât şi la sediile misiunilor diplomatice, pentru a atrage atenţia, în mod simbolic, asupra necesităţii protejării mediului şi a combaterii schimbărilor climatice, potrivit unui comunicat de presă al MAE.

Campania de anul acesta se desfăşoară sub sloganul #ChangeClimateChange.

Potrivit sursei citate, anul acesta, în România, campania aduce împreună atât instituţii din administraţia centrală şi locală, cât şi asociaţii şi organizaţii non-guvernamentale, într-un demers menit să atragă atenţia asupra problemelor de mediu şi să marcheze, la nivel simbolic, eforturile de reducere a consumului de energie.

Campania "Ora Pământului" (Earth Hour) a fost lansată în 2007, la Sidney, de World Wide Fund for Nature (WWF).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb