Cucuveaua pe volan

În ultimii ani ai regimului Ceauşescu, criza era profundă. Este greu pentru cei mai tineri să îşi imagineze acele timpuri. Magazine cu rafturi goale, pline de praf, în care nu puteai cumpăra nimic de mâncare. Cozi de sute de metri pentru o butelie sau pentru câteva cutii de vopsea (da, şi la vopsele se făcea coadă). Tot felul de amestecuri dubioase vândute drept cafea. Frig în case, întuneric pe stradă.

Transportul "în comun" are un loc special în această galerie a ororilor. Îmi amintesc nopţile de iarnă când tremuram mai mult de o oră aşteptând autobuzul 164. Când sosea, era adesea atât de plin încât mulţi renunţau şi o luau pe jos. Într-o zi, unul dintre călătorii disperaţi a avut o replică memorabilă. Autobuzul întârziase iarăşi. Şoferul a dat să plece, ca de obicei, cu oamenii ciorchine, pe scară. Şi tot ca de obicei, lumea protesta. Iar şoferul înjura. Iar în acel moment unul, din spate, a strigat către marţafoiul care conducea autobuzul: "Cântaţi-ar cucuveaua pe volan!". S-a râs cu poftă, tot drumul, de urarea pe care o primise nenorocitul.

Lasând acum gluma la o parte, să vedem ce mesaj are cucuveaua economică. Şi vă spun că nu este bine deloc. Va fi o călătorie dificilă.

Nu, nu mă refer acum la dezastrul de la Buget, unde încă este în funcţie un ministru iresponsabil. Şi nici la prăbuşirea investiţiilor. Sau la inflaţie. La deficitul bugetului de pensii. Ori la inegalităţile sfidătoare dintre salariile de stat.

Astăzi vreau să atrag atenţia asupra incoerenţei totale a gândirii "economice" a socialiştilor din România. Am realizat cât de grav este derapajul atunci când am citit o ştire despre actuala primăriţă a Capitalei. Cetăţeana, care locuieşte de fapt în comuna Voluntari, a declarat că are în plan să facă transportul public... gratuit.

Atunci mi-am dat seama că oamenii aceştia trăiesc pe altă planetă. Una pe care noţiunile economice nu au nici un sens. Unde chiar aritmetica elementară este suspendată. Există măcar o estimare vagă a costurilor? Şi care ar fi beneficiile? Îşi imaginează cineva că şoferii care îşi parchează pe banda de autobuze Audi-ul luat la mâna a doua din Germania vor renunţa la maşină de dragul economisirii a doi lei?

Dar mai important e altceva. Politicienii nu au nici un plan. Totul este o improvizaţie.

Haideţi să vedem ce se întâmplă pornind chiar de la aceste autobuze. Ele trebuie finanţate cumva. Şi atunci trebuie să ai un sistem. Sistemul spune multe despre teoria economică din spatele regulilor. Iar schimbarea sistemului este şi ea semnificativă.

Cititorii mai în vârstă ca mine îşi amintesc, poate, de autobuzele şi tramvaiele cu "taxatoare". Era în spate un fel de cabină. Te urcai şi femeia de acolo îţi dădea bilet după ce îţi număra banii şi eventual îţi dădea rest. Era un sistem greoi. Mă uitam cu milă la bietele taxatoare, nevoie să îndure ore întregi de aglomeraţie, călători nervoşi şi o poziţie pe care doar un yoghin o putea menţine.

Dar cel puţin schema avea o logică. Urcai, erai observat, trebuia să plăteşti. Problema este că odată cu criza din trans-porturi, autobuzele au devenit prea pline, deci supravegherea era imposibilă. Călătorii intrau pe toate uşile, mulţi se făceau nevăzuţi în aglomeraţie. Şi chiar dacă îi vedeai, ce să le facă biata femeie? Să se ducă să îi ia la bătaie?

Da. Următorul sistem chiar acesta a fost. Socialiştii, sub Nicolae Ceauşescu, au născocit ceva numit "autotaxare". Rapid, taxatoarele au dis-părut. Au fost, probabil, concediate. Au apărut nişte aparate bizare, din metal, unde "compostai" un bilet cumpărat în prealabil. Ce făceai dacă aşteptai autobuzul într-una din numeroasele staţii de unde nu puteai cumpăra bilete? Te rugai să nu ai ghinionul să dea peste tine una dintre echipele de "controlori". Erau puţini, dar vânjoşi. Călătorii care nu aveau bilet erau tăbăciţi.

După care s-a introdus sistemul zăhărelului... Adică al abonamentelor. Totul era alandala. Ideea era că, dacă îţi luai abonament, era mai ieftin. Din păcate erau puţine chioşcuri, iar regulile erau rigide. Multe abonamente erau disponibile doar per lună calendaristică, deci coada era garantată în primele zile ale fiecărei luni. Nervi, înjurături. Mulţi renunţau şi mergeau aşa. Cu riscul de a mânca bătaie.

După asta socialiştii au introdus un fel de schemă gorbaciovistă. Prin oraş circulau aşa-numitele "maxi-taxi". Microbuze transformate în cutii de conserve pentru oameni. Plăteai direct la şofer, care subtiliza banii şi "uita" să îţi mai dea biletul. Dacă insistai, mâncai bătaie.

După 1989, economia bumbăcelii a fost treptat (dar nu complet) înlocuită cu acceptarea deficitelor. Modalităţile de plată au devenit mai diverse, dar mulţi au preferat să nu îşi mai ia bilet. Autorităţile, incapabile să găsească un sistem raţional, au aruncat bani publici să astupe găurile. Iar acum primăriţa socialistă vrea să renunţe complet la încasări. Şi cine plăteşte cheltuielile? Turcul. Adică dumneavoastră. Iyi yolculuklar! (în traducere: Călătorie plăcută!).