Era o dimineaţă ploioasă în Bucureştiul blocat. M-am urcat într-un taxi cu gândul că voi ajunge mai repede la destinaţie, dar conversaţia care a urmat m-a făcut să ajung şi puţin mai deştept. Şoferul, un munte de om puţin încruntat şi vizibil sictirit de muncă "s-a agăţat" de un bizon din trafic pentru a-mi ţine o pledoarie despre civilizaţia din alte ţări.
"Am fost în Italia dom'le, am fost în Spania; acolo nu vezi aşa ceva. Nu e ca la noi. Acolo oamenii aşteaptă civilizaţi la trecere, iar maşinile opresc imediat când văd un om aproape de trecere", îmi spunea cu patos în timp ce îşi mai trecea mâna stângă pe deasupra cheliei. A continuat apoi cu o listă de ţări europene prin care spunea că fusese. Mi-a prezentat mai multe legi din acele ţări cu tot cu pedepsele aferente. Le ştia foarte bine. De fiecare dată începea întrebător cu "ştiaţi că...?".
Părea o lecţie de drept penal internaţional de la care lipsisem. Eram pe punctul de a-l întreba dacă a făcut Facultatea de Drept, când îl aud: "Am vrut să mă duc şi în America, dar când am văzut ce pedepse au ăia pentru furt sau alte de-astea cu care mă ocupam eu, mi-a fost frică. Să mor eu că mi-a fost frică! Păi ce, sunt prost să stau pe viaţă la mititica pentru câteva miişoare?!?". Părea atât de logic şi informat că am vrut să îl întreb cât ar sta, prin comparaţie, în România conform Codului Penal (cel nemodificat care funcţiona pe atunci). Mi-a fost frică să nu mă facă de râs.
Mi-am dat seama că ştia bine şi legile noastre. Spre final mi-a spus că "poţi să trăieşti bine şi în România". N-a specificat din ce meserie.
Când am ajuns la destinaţie am coborât din taxi mai bogat. În înţelepciune. Mi-am dat seama că niciodată nu m-a interesat ce pedepse sunt în Codul Penal. Dar ei, cei care au astfel de gânduri, se interesează. O fac probabil ca să vadă dacă merită să le fie frică sau nu. Iar când celor care dau cu pumnul nu le mai e frică, atunci celorlaţi ar trebui să le fie.