Cupru Min, scos din nou la mezat

A.C.
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 23 mai 2013

Varujan Vosganian: "În absenţa unui investitor, într-un an, compania riscă să fie închisă"

Anunţul de intenţie privind atragerea de investitori la Cupru Min va fi publicat astăzi, a declarat Varujan Vosganian, ministrul Economiei. Domnia sa a menţionat că există, în acest moment, şapte investitori interesaţi de companie, însă doar trei dintre ei doresc un parteneriat strategic, ceilalţi fiind interesaţi doar de privatizarea firmei.

În cazul parteneriatului strategic, statul va rămâ-ne acţionar majoritar, iar investitorul va primi materia primă, în schimbul banilor de investiţii de mediu şi retehnologizare.

Varujan Vosganian a explicat că, dacă nu se va găsi investitor, într-un an de zile, Cupru Min, cea mai mare companie de cupru a ţării, se va închide, de unde rezultă şi urgenţa încheierii unui parteneriat strategic.

Ministrul Economiei a explicat că, în cazul unui parteneriat strategic cu vreun investitor, din cei care şi-au arătat interesul, vor exista clauze contractuale precise pentru a se preveni situaţiile din trecut, precum privatizarea eşuată din 2012, între Cupru Min şi Roman Copper.

Parteneriatul strategic pe care se mizează în cazul Cupru Min este o formulă tranzitorie, a mai adăgat ministrul Vosganian, pentru a se evita o concesiune sau o cedare de acţiuni. Totodată, domnia sa a justificat alegerea parteneriatului strategic şi prin faptul că, momentan, la Cupru Min există două litigii.

Primul litigiu este cel prin care Roman Copper solicită returnarea garanţiei după privatizarea nereuşită de anul trecut, iar cel de-al doilea este cel prin care Energo Mineral, fostul partener al Cupru Min, solicită 78 de milioane de lei în contul unor operaţiuni efectuate la Cupru Min.

Conform declaraţiilor ministrului Vosganian, procesul cu Energo Mineral, pentru cele 78 de milioane de lei, se rejudecă la instanţa de fond. Ministrul Economiei a mai precizat că durata parteneriatului dintre Cupru Min şi investitorul strategic va depinde de evoluţia preţului la cupru pe pieţele internaţionale, contractul putând avea o durată de 3, 4 sau 5 ani.

"Practic, perioada de parteneriat va fi stabilită în funcţie de evoluţia preţurilor. De asemenea, preţul cuprului a scăzut cu 25%, de la 8000 de dolari pe tonă, la 6000, ceea ce înseamnă că nu este un moment prielnic pentru privatizări", a conchis domnia sa.

Varujan Vosganian a mai declarat că a convenit cu Guvernul ca firma Cupru Min să verse la stat doar 50% din profit, şi nu 90%, actuala cotă parte acordată statului din profit.

17 iunie - rezultatele evaluării necesarului de investiţii pentru mediu, tehnologie şi decopertare

Varujan Vosganian a mai precizat, ieri, că, firmele de avocatură Boştină&Asociaţii şi Zamfirescu Racoţi&Asociaţii au fost alese să ofere asistenţă juridică, tehnică şi financiară pentru Cupru Min, urmând ca pe 17 iunie să anunţe rezultatele evaluării necesarului de investiţii pentru mediu, tehnologie şi decopertare.

Firma de avocatură Boştină& Asociaţii a oferit consultanţă juridică la Cupru Min şi în 2012, fiind implicaţi în procesul de pregătire şi derulare a primei încercări eşuate de privatizare a companiei.

Potrivit declaraţiilor domnului Vosganian, cei interesaţi de Cupru Min trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe precum experienţa în minerit.

Totodată, posibililor investitori li se va cere să prezinte structura acţionariatului şi li se va cere să facă dovadă de capabilităţile financiare, aceste măsuri fiind necesare, în opinia domnului Varujan Vosganian, pentru a evita repetarea situaţiilor din anii precedenţi.

Potrivit surselor din presă, mare parte a producţiei de la Cupru Min ajunge, prin intermediari, la traderi internaţionali precum Trafigura sau Werco, cei din urmă fiind şi cumpărătorii celor 500.000 de depozite de pirită auriferă de la Remin. Ulterior, cuprul ia drumul Chinei, unde reglementările de mediu sunt mult mai permisive decât în Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb