CURTEA DE APEL ALBA IULIA: Contestaţia lui Iohannis la o decizie ANI privind conflictul de interese, admisă

Elena Deacu
Politică / 10 iunie 2015

Curtea de Apel Alba Iulia a admis astăzi o contestaţie formulată de preşedintele Klaus Iohannis la o decizie a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), prin care aceasta constatase încălcarea legislaţiei în domeniul conflictului de interese.

Potrivit minutei, instanţa a dispus anularea raportului de evaluare întocmit de ANI, însă decizia nu este definitivă.

Judecarea dosarului în care Klaus Iohannis a solicitat anularea raportului de evaluare întocmit de ANI s-a încheiat în urmă cu două săptămâni, iar instanţa a amânat pentru data de 10 iunie pronunţarea soluţiei.

CA Alba Iulia a judecat acţiunea în contencios administrativ intentată de Klaus Iohannis împotriva ANI, care, în 2013, l-a acuzat de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală, întrucât a semnat, în decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu şi SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Klaus Iohannis a deţinut funcţia de preşedinte al FDGR în perioada 2002 - 2013.

În martie 2014, CA Alba Iulia a dispus suspendarea judecării procesului intentat ANI de către, la vremea respectivă, primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, după ce Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a transmis instanţei că este începută urmărirea penală. După ce Parchetul a închis dosarul penal, CA Alba Iulia a fost sesizată cu o cerere de repunere pe rol a cauzei formulată de către Iohannis.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii în august 2013, ANI a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală de către Klaus Iohannis, întrucât acesta a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu şi SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR).

Obiectul contractului semnat, în opinia ANI, cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese administrativ şi penal de către Klaus Iohannis constituie servicii de informare şi publicitate în vederea implementării unui proiect finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Potrivit sursei citate, Iohannis a aprobat, în perioada ianuarie - iunie 2011, trei facturi fiscale în vederea efectuării plăţilor către prestator (SC Tipografia Honterus SRL).

Conform ANI, primarul Sibiului nu ar fi respectat dispoziţiile art. 75, lit. b) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, potrivit cărora "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...) b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia (...) f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte".

"Primarul Municipiului Sibiu a încălcat şi dispoziţiile art. 2531 din Codul Penal al României, potrivit cărora 'Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos materia (...) pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă", se menţiona în comunicatul ANI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb